Reportaj
Cu Hristos pe drumul vieţii

Cu Hristos pe drumul vieţii

30 Iunie 2012

De-a lungul istoriei de 1.000 de ani a Muntelui Athos, nenumăraţi bărbaţi sfinţi au aflat aici desăvârşirea duhovnicească. Mulţi dintre aceşti călugări cu viaţă curată au fost remarcaţi din timpul vieţii, alţii abia după trecerea lor în veşnicie, alţii şi-au dorit să rămână neştiuţi chiar după moarte. Un monah autentic, cum a fost şi Sfântul Stareţ Iosif Isihastul, nu şi-a căutat laudă în lumea aceasta şi cu sârguinţă a încercat să-şi ascundă virtutea.

Gheron Iosif Isihastul. Călugăr cu suflet de sfânt, care a trăit 40 de ani pe Muntele Athos, în anonimat. 20 de ani după trecerea lui la Domnul, câteva scrisori şi biografia sa au văzut lumina tiparului, iar lumea a început să-şi dea seama de bogăţia învăţăturilor sale şi a vieţii sale în Hristos.

Stareţul Iosif, cunoscut lumii ca Francisc Kottis, s-a născut în localitatea Lefkes din insula Paros, Grecia, la 12 februarie 1897, din părinţi simpli şi virtuţi. Încă din pântecele maicii sale, a fost hărăzit slujirii lui Hristos. Când mama sa era în durerile naşterii, a avut viziunea unui înger care încerca să îi ia copilul. Când a început să se împotrivească, îngerul i-a arătat un bilet pe care scria că trebuie să ia copilul de la ea. Ducând o copilărie plină de încercări, inima sa a început să tânjească după monahism după ce a început să citească scrierile Sfinţilor Părinţi. La nunta surorii lui, a împărţit mica lui avere, iar apoi, fiindcă ardea în el o dorinţă mai presus de puterea multora de înţelegere, merge în Muntele Athos pentru a duce o viaţă închinată lui Hristos.

Fără jumătăţi de măsură

Tânărul Francisc şi-a început ucenicia pe lângă înţeleptul stareţ Daniel din Katounakia, primind marea schimă în peştera Sfântului Atanasie. A dus o viaţă de post, sărăcie şi greutăţi, pe care le-a împletit cu rugăciunea necontenită a minţii. Puţini reuşeau asemenea lui să stăpânească atât de bine ispitele, dar harul lui Dumnezeu era cel care îi dădea putere, aşa că, în timp, în jurul său s-au adunat tot mai mulţi fraţi, dintre care cei mai mulţi au devenit stareţii unor importante mănăstiri de pe Muntele Athos. Încet, călugări şi mireni au început să-l caute pe experimentatul Iosif, ştiind că vor primi de la el un sfat înţelept şi plin de iubire. A trecut la Domnul la 15 august în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, după ce a participat la Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos.

Stareţul Iosif era un om puternic şi curajos, înzestrat cu o voinţă de fier. A început viaţa călugărească cu o intensitate şi un zel cum rareori întâlneşti şi a rămas la fel până în clipa morţii.

Postea mereu, noaptea priveghea şi ducea rugăciunea până la limitele cele mai înalte. Atât de mult se nevoia în timpul Postului Sfintelor Paşti, încât singura lui hrană zilnică era câte o pâiniţă făcută din 80 de grame de făină, cu un pic de apă şi un strop de sare. Nu dormea niciodată pe pat, iar somnului se dădea doar rareori, după îndelungi privegheri, şi atunci stând chircit pe un scaun vechi. Nu se lăsa de posturile aspre şi de rugăciunile lungi nici când se îmbolnăvea. Nu se temea de nimic, decât de ceea ce, spunea el, este cel mai mare duşman al unui călugăr: delăsarea. Ca om al nevoinţei, dobândirea virtuţii era singura lui dorinţă şi îşi folosea întreaga determinare şi forţă pentru obţinerea ei.

Discreţia, armă împotriva slavei deşarte

A iubit smerenia, văzând în ea singura cale autentică a descoperirii de sine. Smerenia, spunea el, nu este atunci când spunem cu umilinţă: "Sunt un păcătos!", ci smerenia este adevărul, anume faptul că descoperi până la urmă că eşti nimic. Ca isihast autentic şi imitator desăvârşit al sfinţilor, stareţul Iosif plângea mult în timpul rugăciunilor şi privegherilor sale de noapte.

Credea el că lipsa de lacrimi atunci când ne gândim la Domnul înseamnă o urmă tăcută de mândrie, cerbicie şi nepăsare în inimile noastre. Mai spunea că fiecare dintre noi ar trebui să poarte mereu o ediţie mică a Noului Testament ca să citim ori de câte ori timpul ne permite. Aşa, "Domnul te luminează şi te călăuzeşte ca să păstrezi poruncile Sale. Îţi umple inima de dragostea Sa şi te învaţă cum să-i urmezi exemplul", spunea mult cercatul monah.

Demersul ascetic al oricărui călugăr este nul dacă nu îl îndeamnă la discreţie, mai spunea el. Despre nici o altă harismă nu vorbea cu atâta admiraţie ca atunci când vorbea despre discreţie. O descria ca pe arma perfectă în luptele războiului nevăzut pe care trebuie să-l ducă monahii. "Vă trebuie sare, copiilor! Vă trebuie sare", spunea, referindu-se la însuşirea discreţiei.

Inima sa era aprinsă de o dragoste nepământească faţă de Mântuitorul şi faţă de Sfânta Fecioară. Scrisorile părintelui Iosif erau pline de un freamăt spiritual, curat, fără margini. Astfel, de multe ori zicea: "Dacă începi să te ataşezi de rugăciunea minţii, trebuie să plângi şi să te tânguieşti căutându-L pe Hristos. La rândul Său, Iisus ţi se va descoperi ca o iubire fără de margini care îţi va arde toate patimile. Inima ta trebuie să îl iubească atât de tare, încât odată ce spui "Doamne Iisuse Hristoase, dulcea mea iubire!" sau "Scumpa mea Maică Fecioară, Născătoare de Dumnezeu", ochii să ţi se umple de lacrimi curate".

Pruncul Iisus i-a mângâiat fruntea de trei ori

Adesea, dacă trecea prin clipe grele sau îl ispitea deznădejdea, se spune că Maica Domnului i se arăta ca să îl mângâie, spunându-i: "Nu ţi-am spus să îţi pui nădejdea în mine? De ce eşti atât de deznădăjduit?" Odată, mărturisesc ucenicii, pe când se ruga în faţa icoanei Maicii Domnului din Paraclisul "Sfântul Ioan Botezătorul", Maica Domnului s-a ridicat din icoană, purtând pe Pruncul Iisus în braţe, şi i-a spus părintelui Iosif: "Iată, ia-L pe Hristos!" Cu toate acestea, bătrânul era înţepenit de spaimă şi nu s-a putut mişca. Atunci Pruncul Iisus i-a mângâiat fruntea de trei ori şi i-a umplut inima cu lumina necreată a dumnezeirii.

Stareţul Iosif Isihastul a fost modelul călugărului aghioritic modern, care a simţit deplinătatea vieţii monahale şi a rescris-o plin de expresivitate şi în detaliu. Mulţi alţi părinţi cu viaţă dreaptă au fost remarcaţi şi cinstiţi. Dar ei nu au izbutit să lase în urmă, ca moştenire pentru cei care vor să descopere, acele însuşiri fine ale vieţii închinate lui Hristos, aşa cum a făcut-o stareţul Iosif. Prin viaţa sa plină de virtute şi rugăciune, a reuşit să reintroducă în mănăstirile zilelor noastre bogăţia învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama. Mai mult, el a devenit un continuator legitim al tradiţiei isihaste, contribuind ca nimeni altul la renaşterea spirituală a Sfântului Munte Athos. (Traducere şi adaptare de Cristian Bostan, după "Elder Joseph, the hesychast, as a person: An account of his deeds", sursa: http:// www. pemptousia. com/2011/ 12/elder-joseph-the-hesychast-as-a-person-an-account-of-his-deeds/)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!