Repere şi idei
Pr. dr. Constantin Necula

Cultura europeană a Românilor

O carte publicată de curând la Sibiu, Prima Enciclopedie Românească în documente ale Arhivelor Naționale ale României (autor Alexiu Tatu, Armanis, 2017, 352 pp.), mi-a oferit, oare a câta oară, posibilitatea să meditez la europenismul de pripas al pururea gâlcevitorilor cu Biserica, Tradiția și Neamul românesc. Un monument de memorie românească, o acordare la realismul istoric atât de afectat de demitologizările istoriografiei moderne. Nu doar românești, să ne înțelegem. Alexiu Tatu, un discret memorialist al gândirii românești arhivate, propune o lucrare care asumă echipa care a compus prima Enciclopedie Românească, avându-l coordonator pe Corneliu Diaconovici (1859-1923), editată în anii 1898-1904 și reeditată de curând, în 2014, prin grija directorului de azi al Bibliotecii ASTRA, dr. Silviu Borș. Este despre povestea unui efort uluitor de asumare a identității naționale în cultură: Enciclopedia Română publicată din însărcinarea și auspiciile Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român de dr. C. Diaconovici, tomurile I, 1898, II, 1900, III, 1904, Sibiu, Editura și tiparul lui W. Krafft, Sibiu. Analiza autorului nostru face vie lucrarea, te mută în bucătăria eficientă a unei echipe pline de personalități (172, 174 sau 209 colaboratori) și reacții, de culturi multiforme. Ca teolog rețin, de la părintele Mircea Păcurariu cetire, că dacă s-ar extrage articolele teologice din Enciclopedie am avea un Dicționar de termeni teologici de mai bine de 300 de pagini. Am scris deja, într-o recenzie în Tribuna locală, că recitind Enciclopedia înțelegem în ce mod mirenismul culturii române se deosebește de laica structură a gândirii culturale europene, fără ca prin aceasta să piardă ceva din europenismul său. Enciclopedia este o sinteză a spiritualității române, un Templu de onestitate culturală de 37.622 de articole, adică 200 de coli de tipar a 32 de coloane fiecare coală, rezultând 6.400 de coloane a câte 70 de șiruri. Este prima ieșire în structură enciclopedică a românilor într-o Europă ce-și redefinea cultura.

Aud des, prea des ca să-i mai cred, pe foarte mulți concetățeni de-ai noștri, școliți la renumite cursuri de excavare-plombare de conștiință, că în fond, ca popor, suntem retardaţi și blocaţi în Evul Mediu – mai ales în ceea ce privește conștiința morală și credința ca act social. Profesori de istorie susțin, unii cu diplome occidentale, că de fapt nu am dat nimic Europei prin care să ne fi acceptat drept parteneri egali de cultură. Atât că Europa la vremea Unirii noastre din 1918 nu era departe de ceea ce noi eram, iar când spun noi, îngăduit să-mi fie să introduc și Transilvania în geografia unirii. I-ați auzit pe unii lăudând pe Cuza Vodă pentru secularizarea averilor mănăstirești, dar uitând să spună și ce se întâmpla în Ardeal în anii aceia. Alții afirmă că nu aveam școală și cler pregătit în Moldova ori Țara Românească, uitând să spună cum din reforma educației clerului – inclusiv în Ardeal înainte și continuând inteligent sub Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna – s-a născut reforma educației și că pentru cultura românească de azi adevăratul Ev Mediu îl reprezintă evul mediocrității în care ne zbatem acum, după o perioadă de primitivism cultural inaugurat de ideologia marxistă a minimalismului moral.

Discret și conștienți de misiunea noastră creștină, avem datori de a o lua de la capăt. Să restartăm nădejdea în valori morale în educație, să reînvățăm cultura jertfelniciei, a motivației în Dumnezeu a efortului medicului, profesorului, preotului... Pentru că nu putem să ne redefinim europeni pierzându-ne creștinismul, vatra de inspirație a unei Europe clădite pe verbul a fi, nu doar a avea sau a face. Suntem dinaintea unor mari provocări culturale, o nouă vânătoare de vrăjitoare - exact ca în Evul Mediu, s-a pornit tocmai de către cei care ne acuză că am fi în Evul cu pricina. N-avem a ne teme. Când unui creștin îi este luat totul, are de partea sa totul. Îi sunt luate și batjocorite cuvintele, îi rămâne rugăciunea, cuvintele lui Dumnezeu în inima sa. Îi este batjocorită Biserica, redescoperă Evanghelia ce-i este Bisericii fundament și împlinire. N-avem decât să ne asumăm creștinismul ca pe un dar al lui Dumnezeu și toate cele ridicate împotrivă pot fi lecții ale Învierii.

Citind cartea lui Alexiu Tatu, am aflat că a fost o vreme în care românii refuzau războiul românilor împotriva românilor și își clădeau europenismul pe muncă și inteligență culturală. Refuzau judecățile ieftine și gândeau, mereu, în favoarea idealului național, atenți la cunoștința poporului și la cultivarea lui. Enciclopedia lui Diaconovici a stat pe mesele străbunicilor noștri, poate prea târziu născuți pentru a fi laureații vreunei școli înalte sau academii. Dar nicidecum prea târzii în slujirea Patriei lor. În fond, mare parte din eroii din Primul și al Doilea Război Mondial erau generații născute din cultivarea aceasta umană, aproape față către față. Și cred, personal, că nu poporul și-a pierdut Fața.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!