Sănătate
Cum ne vindecăm rănile trecutului

Cum ne vindecăm rănile trecutului

Ingeborg Bosch, inventatoarea terapiei integrării trecutului, propune o modalitate nouă de a dobândi stabilitate emoțională și independență prin schimbarea manierei obișnuite de a privi emoțiile, gândurile sau acțiunile.

Procesul de vindecare are trei etape: autoanaliza, „recunoaș­terea simbolurilor” și „dezactivarea mecanismelor de apărare”. Autoanaliza se bazează pe exer­cițiul continuu al autoobservației, prin care vom conștientiza gândurile și emoțiile care ne perturbă existența cotidiană. Ingeborg preia două concepte: „creierul emoțional” și „creierul rațional”. Creierul emoțional este ca o cămară a amintirilor noastre cu încărcătură emoțională. În situații de stres, furie, iritare, creierul emoțional preia controlul asupra celui rațional, determinând reacții automate, menite să asigure supraviețuirea ființei umane.

În etapa a doua suntem învățați să identificăm „simbolul”, adică acea întâmplare din prezent care a produs reacția emoțională stereotipă. În etapa a treia învățăm să distingem între acele situații de viață în care e obligatoriu să reacționăm pentru a ne autoapăra și cele aparente.

Conștientizând reacțiile automate învățate în trecut, avem șansa să ne modificăm reacția față de evenimentele stresante din prezent. În acest fel, nu vom rămâne prizonierii trecutului, ci ne vom redobândi energia și bucuria de a trăi în prezent.

În procesul autoanalizei este important să ne observăm continuu sentimentele, gândurile care ne animă, reacțiile. Este bine să avem permanent la noi un carnețel în care să le notăm. Ulterior, timp de 15 minute, ne retragem într-un loc liniștit și le analizăm.

Pentru identificarea situațiilor din prezent, care determină reacția noastră defensivă, cristalizată prin situațiile similare din trecutul nostru, trebuie să răspundem la întrebările: ce am simțit în momentul în care s-a declanșat mecanismul de autoapărare?, ce m-a deranjat cel mai mult?, ce îmi vine în minte când mă văd în aceeași situație? Apoi trebuie să descoperim înțelesul ascuns în spatele trăirilor identificate și puse pe hârtie.

Să presupunem că vrem să ­dezactivăm mecanismele de apărare care ne provoacă frica. Trebuie să ne întrebăm: „de ce lucru mă tem cel mai mult?” Apoi să ne imaginăm că se petrece evenimentul care ne înfricoșează. Trebuie să trăim senzația ascunsă în spatele fricii aparente. Pentru reprogramarea creierului emoțional, ulterior ne imaginăm că săvârșim chiar lucrul de care ne este frică. În acest fel, vom conștientiza că situația prezentă e lipsită de orice potențial de risc. La sfârșit, analizăm situația, concentrându-ne atenția pe noile gânduri și sentimente ivite în sufletul nostru, în absența fricii, rămasă în trecutul nostru îndepărtat. Biserica ne propune câteva metode de vindecare a rănilor trecutului, verificate de-a lungul existenței ei bimilenare. În Taina Sfintei Spovedanii, creștinul poate să rememoreze nu doar păcatele săvârșite, ci și contextul care le-a favorizat. În plus, ca răspuns la rugăciunea părintelui duhovnic, rănile sufletești sunt tămăduite sub acțiunea Sfântului Duh. Cultivând în viața de zi cu zi trezvia, creștinul poate să își analizeze continuu gândurile și trăirile.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!