Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Cum prevenim vederea scăzută la copil

Cum prevenim vederea scăzută la copil

Un articol de: Camelia Bogdănici - 23 Octombrie 2007

Conform datelor OMS, la fiecare 5 secunde orbeşte un adult, iar la fiecare minut, un copil. Circa 80% din cazurile cu vedere deficitară reprezintă afecţiuni care ar fi putut fi prevenite sau care pot fi tratate. Ambliopia (vederea scăzută la copil), alături de retinopatia diabetică şi glaucom, face parte din modificările cunoscute sub denumirea de „afecţiuni oculare ce pot fi prevenite“.

Termenul de „ambliopie“ este cunoscut încă din antichitate. A fost folosit prima dată de Plenck, în 1788, pentru a defini scăderea importantă a vederii. Din punct de vedere etimologic, provine din cuvintele greceşti amblyos - greoi, tocit (echivalentul englezesc fiind „dullness“) şi ops - vedere. Această definiţie poate fi completată cu multe alte definiţii, iar PEDIG (The Pediatric Eye Disease Investigator Group) defineşte ambliopia ca o „scădere unilaterală sau bilaterală a acuităţii vizuale“ atât la copii, tineri cât şi la adulţii tineri.

Scăderea acuităţii vizuale la copil reprezintă o piedică majoră în educaţia şi viitorul acestuia, dar în acelaşi timp în dezvoltarea normală a unei societăţi. În copilărie, vederea asigură circa 80% din procesul de învăţare şi, de aceea, depistarea afecţiunilor oftalmologice care determină scăderea vederii este esenţială.

Un copil din 20 de preşcolari prezintă o tulburare de vedere. Cu cât depistăm bolile oculare mai precoce, cu atât succesul terapeutic va fi mai mare. O simplă examinare oftalmologică poate elimina peste 50% din persoanele cu vedere scăzută.

Atunci când există o ambliopie unilaterală, cauzele cele mai frecvente vor fi strabismul (deviaţia ochilor) sau anizometropiile (refracţie cu diferenţe mari între ochi). O diferenţă de 1,5 dioptrii între cei doi ochi, într-o hipermetropie poate determina ambliopie. O diferenţă de 0,75 - 1 dioptrii în astigmatism va determina, de asemenea, ambliopie.

Dacă există o ambliopie bilaterală, cauzele cele mai frecvente vor fi nistagmusul sau ametropiile (miopia, hipermetropia sau astigmatismul) necorectate.

Ambliopia generată de viciile de refracţie necorectate, în special cea determinată de anizometropii, împreună cu ambliopia strabică, reprezintă circa 12-15% din cauzele de scădere a acuităţii vizuale la copil.

De aceea, studiul epidemiologiei tulburărilor de vedere în rândul copiilor are o importanţă deosebită pentru sensibilizarea autorităţilor sanitare cu privire la sănătatea publică din punct de vedere oftalmologic, în scopul implementării unui program naţional de prevenire a ambliopiei.

Când este indicat controlul oftalmologic

Este cunoscut rolul benefic al screeningului vizual la copil ca metodă de identificare a ambliopiei. Valoarea predictivă a screeningului este considerat de a fi între 50 şi 72,2%. Importanţa screeningului vizual are o valoare mai mare în zonele (ţările) cu resurse materiale reduse, în care şi adresabilitatea la medic este mai redusă. Legislaţia ţărilor puternic dezvoltate economic prevede recomandarea de a se testa prin screening vizual toţi copiii de vârstă preşcolară.

De altfel, Societatea Americană de Oftalmopediatrie (AAPOS), Societatea Europeană de Oftalmopediatrie (EUPOS) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au stabilit strict momentele controlului oftalmologic.

Astfel, nou-născutului i se verifică obligatoriu, încă din maternitate, roşul pupilar, iar copiii cu risc (prematuri, cu istoric de glaucom congenital familiar, de diabet, de retinoblastom) sunt examinaţi de oftalmolog încă din primele zile de viaţă.

La copii cu vârste între 6 luni şi 1 an se recomandă practicarea de rutină a examenului roşului pupilar de către medicul de familie (pediatru).

Screeningul vizual va fi efectuat obligatoriu la toţi copii între 3 ani şi 3½ ani de către medicul de familie, optometrist, personal instruit sau oftalmolog. Toţi copiii de vârstă şcolară vor fi examinaţi de oftalmolog şi se vor cerceta totodată şi „defectele de acomodare educaţională“, care pot fi determinate de boli oculare.

O metodă modernă, fotoscreeningul

Ţările dezvoltate au introdus efectuarea screeningului prin folosirea metodei numite fotoscreening. Prin această metodă se fotografiază polul anterior al copiilor şi se urmăresc: reflexul cornean, prezenţa deviaţiilor oculare, prezenţa leucocoriei, etc. Fotografiile sunt apoi examinate de specialişti care vor selecta doar cazurile problemă, copiii find ulterior examinaţi şi trataţi. Se previne astfel apariţia ambliopiei strabice, refractive sau prin privare. În alte ţări, screeningul se realizează prin folosirea potenţialelor vizuale evocate.

Unele ţări au introdus controlul oftalmologic obligatoriu la copil, la vârste până maxim de 3 ani, părinţii fiind cointeresaţi prin acordarea unor bonificaţii materiale. Datorită screeningului vizual, în ţările cu astfel de legislaţie medicală, prevalenţa ambliopiei la copilul mic este cuprinsă între 2 şi 5%, faţă de ţările în care nu este obligatorie efectuarea screeningului vizual la copilul mic la care frecvenţa este 10-12%. Factorii care explică aceste mari variaţii ţin şi de natura eşantionului examinat şi de nivelul acuităţii vizuale de plecare sau de metoda de determinarea a acesteia.

Copilul trebuie examinat oftalmologic imediat după naştere

Dacă s-ar depista deficienţele vizuale precoce, cheltuielile necesare tratamentelor ulterioare (intervenţii multiple, dezambliopizarea etc) ar fi reduse. Studiul terapiei ambliopiei este extrem de important şi datorită efectelor socio-economice generate de această afecţiune. Se cunoaşte că riscul de pierdere a ochiului dominant creşte de 2,6 ori, iar cheltuielile de îngrijire a cazurilor cu ambliopie sunt foarte mari (peste 50.000$ faţă de 50$, în cazul screeningului pentru depistarea precoce a ambliopiei).

Calitatea vieţii pacienţilor cu ambliopie este redusă: copiii vor avea rezultate şcolare reduse, apar modificări comportamentale sau sociale.

În concluzie, copilul poate fi examinat pentru prima dată din punct de vedere oftalmologic, şi uneori este chiar strict necesar, fie imediat după naştere, fie până la vârsta de 1-3 ani.