Religie şi ştiinţă
Cunoaşterea de sine şi motivaţia personală

Cunoaşterea de sine şi motivaţia personală

Marta Grădinaru, 30 Iulie 2011

Cunoaşterea de sine, stima de sine (nobleţea) şi crezul personal sunt primii paşi către dezvoltarea unei motivaţii puternice care repercutează deopotrivă pe plan personal şi profesional, în relaţiile cu semenii şi cu lumea. Albert Einstein spunea "încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare!" Tinereţea se asociază cu expresia unui entuziasm născător de viaţă, de altfel firesc vârstei la care potenţialul creator este în plină ascensiune. Însuşi cuvântul entuziasm care derivă dintr-un etimon latin se traduce ca întru Dumnezeu, ceea ce comportă o atitudine harismatică, în sens creştin, desigur.

În pofida acestui profil psihologic, se remarcă, în ultimul timp, o forfotă mocnită între studenţi pe marginea unor nemulţumiri, adeseori gratuite, alteori justificate, legate de oferta educaţională a universităţilor. Înşişi studenţii sunt conştienţi de faptul că oricâte oportunităţi le-ar pune la dispoziţie universitatea, ar fi în continuare nemulţumiţi, nu atât profesional, cât personal. Cum ar putea fi formulată această acuză a studenţilor: indiferenţa universităţii faţă de propriile frustrări sau neputinţa personală de a depăşi anumite impedimente legate de faptul că nu există o destinaţie clară? Exigenţele prea mari ale profesorilor sau stima de sine prea scăzută a studentului?

Însă, în acest context, este importantă o discuţie privind cunoaşterea de sine, de care se leagă, desigur, şi a şti încotro vrei să îţi îndrepţi paşii, altfel spus, este vorba de o definire a orizontului de (auto-)cunoaştere.

O simfonie a Universului

De câte ori ne aplecăm în cunoaştere asupra universului suntem fascinaţi de ordinea care-l guvernează şi constatăm că, în virtutea acestui fapt, există numeroase analogii între natură şi om, ultimul fiind perceput între altele şi ca microcosmos viu. În acest sens, s-ar putea face, poate neaşteptat, o analogie între câmpul electromagnetic şi motivaţie, dacă ar fi să luăm în consideraţie caracteristicile generale ale acestor două chestiuni.

În primul rând, câmpul electromagnetic posedă energie, este generat de mişcarea şi interacţiunea particulelor elementare; pe de altă parte, el însuşi acţionează asupra acestor particule şi îşi transmite influenţa, în anumite condiţii cunoscute specialiştilor. Într-un mod asemănător, s-ar putea spune că motivaţia este determinată de relaţiile dintre anumite variabile independente/dependente (Cambell & Pritchard, 1967)1 şi că are capacitatea de a stimula şi de a energiza un comportament care se compune, între altele, şi din aceste variabile. Prin energizare se înţelege impactul pe care-l produce un complex de stimuli asupra unui comportament.

Într-o formă concisă, motivaţia presupune "declanşarea, direcţia, intensitatea şi persistenţa comportamentului dirijat spre un scop" (Weiner)2. În acelaşi timp, în celălalt plan, câmpul electromagnetic posedă anumite caracteristici care îi determină proprietăţile, respectiv amplitudinea şi orientarea forţelor electrice şi magnetice în diferite coordonate spaţiale3, la care se adaugă capacitatea de a genera particule elementare (efectul Schwinger). Observăm, aşadar, că între aceşti exponenţi ai unor domenii diferite, precum managementul resurselor umane şi electrodinamica, între ştiinţele psihosociale şi ştiinţele naturii s-ar putea stabili o serie de corespondenţe de ordin simbolic, ce pot sugera, într-un mod edificator, anumite înţelesuri.

Pentru a înţelege procesul intern de motivare a tinerilor, a studenţilor, în general, se impune să ne concentrăm asupra unuia dintre factorii direcţi care afectează motivaţia, anume autocunoaşterea, care alături de stima de sine şi de crezul personal, de libertate şi determinism - reprezintă coordonatele orientative, cele mai relevante în studiul motivaţiei şi al impactului resimţit la nivel personal. În termeni psihosociologici, cunoaşterea de sine se corelează cu autopercepţia - ca un filtru specific personal prin care percepem oamenii şi fenomenele sociale4, filtru de care depind comportamentele noastre, raportarea la lume şi la semeni.

Dintr-o perspectivă psihosociologică, se cuvine a menţiona că autocunoaşterea presupune, mai înainte de orice, acceptarea sinelui propriu5, aşa cum este el, fie că ne place sau nu. Cu alte cuvinte, pentru a putea observa impactul real al motivaţiei asupra unei persoane, se pretinde condiţia transparenţei acelei persoane, în special faţă de sine însăşi. În caz contrar, "stimulenţii" existenţi nu vor acţiona adecvat asupra comportamentului ei, tocmai pentru că persoana şi-a creat o imagine falsă despre sine. Din această perspectivă, sociologia pune în discuţie trei chestiuni şi raportul dintre ele: imaginea despre noi înşine pe care o avem în prezent ("selful existent), ce ne-ar plăcea să fim (selful dorit) şi cum ar trebui să fim (selful ideal)"6.

Întâlnirea faţă către faţă cu sinele

Pe de altă parte, trebuie spus că modul în care noi înşine ne percepem decide în bună măsură felul în care suntem motivaţi să facem ceva. Daryl J. Bem subliniază că în mod exclusiv comportamentele vizibile care nu se află sub impactul stimulilor enviromentali dau informaţii despre starea noastră internă7. Cu alte cuvinte, firescul nostru poate fi observat doar sub condiţia libertăţii personale, în afara unui determinism venit dinspre factorii de mediu. În momentul în care ne cosmetizăm - ne împropriem o anumită mască pentru a atinge un scop socio-economic - ne minţim pe noi înşine şi pe interlocutori astfel încât fondul relaţiilor noastre nu mai este cel în care ne comunicăm reciproc, în mod real. Dimpotrivă, ne poziţionăm voluntar sub tutela compromiterii propriei libertăţi.

O astfel de ipoteză psihosociologică se regăseşte, într-o formă edificatoare, în scrierile Noului Testament: "Adevărul vă va face liberi" (In. 8, 32), iar cel care este liber nu se simte condiţionat de contextul extern sau de temeri patologice, pentru că are ca scop faptul că este după fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu în vederea asemănării cu El. "Libertatea omului care a crezut în Dumnezeirea lui Iisus Hristos şi petrece în tărâmul cuvântului Său (adică face voia Tatălui) aparţine planului altor dimensiuni: ea întru nimic nu este determinată din afară"8.

Aşadar, abia în virtutea firii noastre nepervertite de patimi, putem descoperi în noi înşine o sete de cunoaştere orientată spre realizarea de sine, fapt ce traduce entuziasmul natural, adică motivaţia noastră intrinsecă spre explorarea mediului înconjurător. Literatura de specialitate explică cum "mintea are o evidenţă prealabilă, de ordin general, a unei realităţi care cade mereu dincolo de raza constatării sale directe"9. Altfel spus, o raportare exclusivă, doar la ceea ce se poate cunoaşte cu ochiul liber sau deductiv, fără o implicare personală, ne oferă o interpretare deformată a realităţii, afectată de orizontul limitat de referinţă.

Dacă Daryl J. Bem atenţionează asupra eschivării, prin comportamentele aflate sub incidenţa factorilor de mediu, care ascund stările noastre interioare, lucrările din literatura teologică aprofundează cunoaşterea omului depăşind barierele cognoscibilului prin lumea materială. Şi, semnificativ, perspectiva aceasta spirituală este confirmată de psihologia modernă, întrucât regăsim distincţie între tot ceea ce există în noi, deopotrivă în stare activă sau latentă (selful stabil) şi ceea ce este schimbător, ceea ce se adaptează la context şi permite a se vedea doar o anumită latură a profilului (selful de lucru)10, fără să pretindă o nuanţare conceptuală.

Patimile falsifică ceea ce ştim despre lume şi viaţă

Din perspectivă sociologică, s-ar putea spune că, pe măsură ce se eliberează parţial de nevoile funcţionale şi constrângerile mediului, omul începe să-şi definească motivaţia autentică. Variabilitatea motivaţională - care survine după depăşirea pragului biologic - se constituie ca expresie a experienţei sale unice, acumulată într-un mod creativ, în condiţiile influenţelor sociale, cognitive (nevoia de cunoaştere, explorare, percepţie), dar şi a reprezentărilor simbolice (analogii, receptarea realităţii)11 şi a bagajului cu care se naşte.

O astfel de perspectivă întrevede, mai departe, faptul că în fiecare fiinţă umană există un conflict, întreţinut de mai multe tendinţe. Sunt în dispută obiectivele conştiente şi năzuinţele latente. Mai mult decât atât, identificarea clară a motivaţiei nu implică automat şi o cunoaştere a cauzelor care o nasc. Semnificativ însă în toate aceste situaţii e faptul că în spatele tuturor acestor situaţii stă o precară cunoaştere de sine, care explică deopotrivă şi o percepţie deformată asupra propriei persoane, asupra lumii şi vieţii. Găsim, în spaţiul reflecţiei creştine, consideraţii asemănătoare. Patimile, adică afectele umane pervertite, "falsifică cunoaşterea pe care o are omul despre lume şi viaţă, şi numai prin vindecarea lor (...) omul poate redobândi o cunoaştere cu adevărat justă"12. Mai mult decât atât, sunt relevante aici toate acele situaţii care dovedesc faptul că recunoaşterea unor calităţi sau defecte proprii prin expresiile pe care le au acestea în persoana celuilalt facilitează autocunoaşterea doar în măsura în care ne asumăm identitatea fără a o cosmetiza.

Realizarea de sine şi nevoia fiinţială de sens spiritual

Dacă am amintit de cadrul de referinţă, se impune să observăm că între motivaţiile înnăscute13 - foame, sete, somn - se adaugă şi împlinirea duhovnicească sau realizarea spirituală, o nevoie de ordin superior, existentă în fiinţa noastră încă dinainte de naştere14. Uneori, întâlnim persoane deschise şi binevoitoare să-şi ofere ajutorul fără să urmărească un scop politic, economic, social sau cultural. Acest scop nu se înscrie nici în sfera psihologicului, întrucât "asupra minţii exercită o înrâurire impulsionantă şi atractivă cauza primă a creaţiei şi scopul ultim al cunoaşterii"15. Avem în vedere o nevoie fiinţială care traversează întreaga noastră viaţă şi ne defineşte, însă nu vom identifica în această dispoziţie o oarecare nevoie afectivă sau de afiliere precum este percepută în psihologia modernă. Nevoia spirituală pe care se fondează întreaga noastră viaţă a fost articulată întru câtva de Maslow, în lucrarea "Religions, Values and Peak-Experiences", fiind introdusă în teoria piramidei nevoilor. (Cu toate acestea, în mod curent, piramida nevoilor propusă de Maslow, foarte des utilizată astăzi în exprimarea alegerilor personale şi în dinamica socială, circulă într-o variantă nemodificată, varianta neîmbunătăţită a autorului, cea care nu conţine şi nevoia spirituală)16.

Într-o perspectivă creştină însă, găsim înţelesuri edificatoare în scrierile filocalice: "Fiinţa noastră nu este numai natura organică sau anorganică, ci are şi un suflet înzestrat cu minte şi voinţă. În mintea sa se află un impuls neostenit după cunoaştere. (...) Încă înainte de cunoaşterea explicită a unei realităţi, mintea noastră are conştiinţa generală a acelei realităţi."17 Se poate sesiza deci o înclinaţie nativă spre cunoaştere care alimentează entuziasmul, forţa propulsoare a motivaţiei intrinseci. Şi, foarte semnificativ, această poziţie contravine behaviorismului radical exprimat de autori precum Skinner, care subliniază că în motivaţie contează doar situaţia concretă a individului (din imediata apropiere)18, şi nimic altceva din universul său lăuntric. Ar fi suficient să mai spunem aici, cu privire la această abordare radicală, că, într-un mod firesc, dacă avem puţină onestitate, suntem datori să recunoaştem că, mai întâi de toate, nu ne cunoaştem suficient de bine ca să putem identifica realmente situaţia noastră concretă, care include, într-un mod inevitabil, şi planul spiritual al vieţii.

1 Adriana Prodan, Managementul de succes - motivaţie şi comportament, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 14.

2 Weiner apud Florin Druţă, Motivaţia economică, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 26.

3 Sfântul Luca al Crimeii, doctor în ştiinţele medicale, Puterea inimii, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 19-21.

4 Wilhelmina Wosinka, Psihologia vieţii sociale, Ed. Renaissance, Bucureşti, 2005, p. 58.

5 Antonie Bloom, Despre credinţă şi îndoială, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 183.

6 Septimiu Chelcea (coord.), Psihosociologie: teorii, cercetări, aplicaţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p. 378.

7 Daryl J. Bem, apud Septimiu Chelcea, ibidem, p. 380.

8 Arh. Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum Este, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 159.

9 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 20.

10 Ovidiu Lungu, Eul în cogniţia socială, în Adrian Neculau, Manual de psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

11 Ibidem, p. 27.

12 Jean-Claude Larchet, Inconştientul spiritual sau adâncul neştiut al inimii, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 273.

13 Sau trebuinţele existenţiale, conform teoriilor motivaţionale de conţinut ale lui Maslow, Alderferer

şi McClelland, apud Adriana Prodan, op. cit., pp. 14-45.

14 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 20-22.

15 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 21.

16 Abraham Maslow and Spirituality - Mario Fernando, School of Business and Public Management & Department of Religious Studies Victoria University of Wellington, New Zealand, http://www.mang.canterbury.ac.nz/people/nilakant/spirit/abraham_maslow_and_spirituality.htm, 18 mai 2011.

17 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 19.

18 Florin Druţă, op. cit., p. 62.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!