Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Cursurile clericale de la Tismana, la final

Cursurile clericale de la Tismana, la final

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 07 Septembrie 2018

Cursurile clericale pentru definitivat şi gradul II în preoţie, organizate la Mănăstirea Tismana, au ajuns săptămâna aceasta la final. Momentul de încheiere a fost marcat prin tradiţionalul concert de muzică bisericească pregătit de cursanţi, sub coordonarea părinţilor profesori. La eveniment au luat parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Arhiepiscopia Craiovei, împreună cu Facultatea de Teologie din Craiova, a organizat anul aceasta o nouă sesiune de cursuri, în vederea obţinerii gradelor clericale de definitivat şi gradul II în preoţie. Astfel, în perioada 27 august – 5 septembrie, peste 80 de preoţi din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei (Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor) au participat la un program intensiv de cursuri, completat de activităţi liturgice şi practice, în cadrul hostelului Tismana, aflat în apropierea ctitoriei Sfântului Nicodim. Programul de predare şi studiu s-a încheiat săptămâna aceasta, miercuri, 5 septembrie, prin evaluarea orală şi scrisă a candidaţilor.

Concert de muzică bisericească şi pricesne

Ca în fiecare an, în mijlocul preoţilor cursanţi au poposit arhiereii olteni, care au asistat la tradiţionala serbare pregătită de aceştia alături de părinţii profesori. Evenimentul a avut loc marţi, 4 septembrie, în sala de festivităţi a hostelului. Din programul întâlnirii au făcut parte: un minirecital de muzică psaltică şi bizantină, pricesne şi poezie religioasă. Alături de IPS Părinte Mitropolit Irineu, IPS Părinte Varsanufie şi PS Părinte Nicodim, au luat parte mai mulţi părinţi consilieri de la Craiova, precum şi protoiereii celor cinci protopopiate din Arhiepiscopia Craiovei.

„Principala direcţie a acestor cursuri este virtutea credinţei”

La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a adresat părinţilor participanţi la cursurile clericale un cuvânt de binecuvântare, în care a subliniat valoarea credinţei ortodoxe, ca resort şi realitate a vieţii şi slujirii pastorale. „De fiecare dată trăim aceste momente binecuvântate când preoţii noştri sunt reuniţi în asemenea conferinţe şi cursuri pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi dobândirea unei experienţe prin comuniune şi comunicare, pe aceste meleaguri alese de Sfântul Nicodim, aici, la Tismana. Un loc binecuvântat, care ne îmbogăţeşte întotdeauna de darul Sfântului Duh. Sfântul Nicodim şi sfinţii care s-au nevoit aici au lăsat urme veşnice ale prezenţei lui Dumnezeu în aceste locuri, ceea ce face ca noi şi generaţiile următoare să ne îmbogăţim din această binecuvântare sfântă. Cursurile îşi au rostul lor, mai ales că se încadrează în viaţa şi slujirea noastră pastorală. Ele au fost începute sub vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina. Preafericirea sa a avut în grijă să organizeze astfel de întâlniri pentru preoţi, ca slujitorii Sfintelor Altare să aibă posibilitatea să comunice experienţa pastorală unii altora, să dobândească cunoştinţe pentru viitorul lor şi pentru mai binele parohiilor şi credincioşilor pe care îi păstoreau. Principala direcţie a acestor cursuri este virtutea credinţei. Credinţa este darul lui Dumnezeu, este prezenţa Lui în sufletele, inimile şi raţiunea noastră. Credinţa îmbogăţeşte viaţa noastră şi ne oferă identitate, arătând astfel că suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi că mergem permanent spre asemănarea cu El. Credinţa este temelia pe care ne zidim sufletele, întărindu-ne în iubire şi aspirând spre Împărăţia Cerurilor prin nădejde sfântă. Aşadar, preotul este acela care poartă acest dar al credinţei într-o cupă de aur a Bisericii şi o împărtăşeşte, înmulţind Cuvântul Sfânt în inimile credincioşilor. Prin urmare, a fi credincios în adevăratul sens al cuvântului înseamnă a merge, potrivit învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos, ca un ceasornic care arată ora exactă. Prin credinţă noi învăţăm cum trebuie să slujim, cum trebuie să fim în ascultare faţă de cuvintele Mântuitorului şi faţă de toţi cei care sunt în Biserică, în dragoste desăvârşită faţă de Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Irineu.

La eveniment a luat parte şi prof. Ion Işfan, inspector şcolar general pentru judeţul Gorj.