Cuvântul parohului: Colindele, răspunsul nostru la Darul lui Dumnezeu

A fost odată o seară minunată care a schimbat întreaga lume. Cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla dacă Iisus Domnul nu S-ar fi născut? Poate că speranţa ar fi rămas închisă pentru totdeauna acolo, unde au închis-o păgânii, în cutia Pandorei.

Dar Dumnezeu a privit spre Pământ şi I S-a făcut milă. A văzut că oamenii Îl aşteptau pe Fiul Lui, a văzut cât erau de nefericiţi şi că nu ştiau cât de puţin le trebuie să dobândească fericirea. Atunci şi-a adus aminte că a hotărât din veci să le trimită pe Fiul Său iubit, pe Pruncul dumnezeiesc, ca Dar de Crăciun. Aşa, primul dar ne-a venit de la Dumnezeu şi, cine ştie, poate că astfel am învăţat şi noi de la El că trebuie să dăruim. Fecioara Maria a fost aleasă pentru curăţenia ei să poarte în pântece Darul dat de Dumnezeu şi ea a primit cu bucurie, pentru ca şi ea să participe la acest Dar. Dar nu s-a oprit aici. Deja totul a început să se schimbe. Iosif a fost şi el prins de această participare la Darul lui Dumnezeu… şi apoi a venit Pământul cu peştera lui… magii, păstorii, îngerii care cântau şi… de aici a început totul. Cântecul îngerilor s-a transformat peste ani şi ani în cântecul colindelor. Păgânii, care odinioară cântau pentru a vesti naşterea Anului Nou, cântau acum despre Naşterea Pruncului. Ziua în care Soarele a învins era cântată de colindele vechi, dar, când zorii creştinătăţii au deschis cu lumina lor ochii lumii întregi, colindele cântau pe Soarele Cel adevărat, Hristos Domnul.

Povestea noastră nu se sfârşeşte aici, ci continuă în teritoriul României de azi. De altfel, povestea nici nu are un final şi nici nu are nevoie de unul. Sufletul sensibil, de poet, al românului a dat desăvârşirea colindelor româneşti. Acestea sunt, poate, cele mai frumoase şi variate dovezi că Hristos S-a născut odată cu sufletul românesc. Domnul S-a născut şi pentru noi, de aceea, încă de când s-a format acest popor, Naşterea Domnului a fost slăvită de cei care au cântat şi hore la bucurie, şi doine la tristeţe. Când nu se vor mai auzi colindele, atunci nu vom mai fi români. Acestea sunt astăzi răspunsul nostru la Darul care în urmă cu peste două milenii l-am primit de la Dumnezeu. Dacă îngerii ne-au învăţat pe noi, oamenii, că doar cântecul este darul pe care oamenii îl pot aduce ca răspuns la Darul lui Dumnezeu, atunci frumuseţea colindelor este răspunsul pe care românii îl aduc pentru că S-a născut Pruncul Cel mult aşteptat.

Să continuăm şi astăzi povestea colindelor, în Ajunul Crăciunului, şi să nu uităm că glasul îngerilor îl auzim azi doar din glasul şi inimile copiilor noştri: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia Cel luminos!“.

„Colindele sunt cântece tradiţionale româneşti, anumite felicitări (urări) de tip epico-liric, având, în general, între 20 şi 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreştină. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creştine de iarnă, şi nici colindatul, cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului. Unele dintre ele au o sumedenie de variante şi versiuni, potrivit diferitelor regiuni şi graiuri. Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei).“ („Mic dicţionar despre tradiţia colindelor la români“)

„Ritualul se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi, vreme de patruzeci sau optsprezece zile, ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucţia necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete şi bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele şi să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră şi, după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere şi rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toţi tinerii.“ (Mircea Eliade, „Istoria credinţelor şi ideilor religioase“)

Pe 25 decembrie, la Biserica „Sf. Mc. Pantelimon“ din Başeu - Hudeşti se va desfăşura un program de colinde şi poezii religioase susţinut de copiii din parohia noastră. Sub titlul „Sub lumina stelei Bethleemului“, enoriaşii au, astfel, ocazia să li se vestească bucuria Naşterii Domnului prin glasurile nevinovate ale copiilor.

pr. Iulian Andrei, parohia „Sf. Pantelimon“, Başeu - Hudeşti, Protopopiatul Darabani