Documentar
Cuvioasa Parascheva, o viață închinată lui Dumnezeu

Cuvioasa Parascheva, o viață închinată lui Dumnezeu

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 14 Octombrie 2017

Astăzi Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în țara noastră, şi mai ales în Moldova, la Iaşi, deoarece de aproape patru veacuri sfintele ei moaște se găsesc aici, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Dumnezeu.

Pelerinajul cu sfintele ei moaşte, în decursul istoriei, prin ţările ortodoxe din sud-estul Europei se constituie într-o împreună-cinstire a Cuvioasei ca odorul de preţ al popoarelor ortodoxe din Balcani și un simbol al unității Ortodoxiei. Ea este până astăzi cea mai cinstită sfântă la popoarele ortodoxe din sud-estul Europei. Cinstitele ei moaşte au fost pentru mai bine de un secol, pe rând, la Târnovo (Bulgaria), Belgrad (Serbia) şi Constantinopol (Istanbul), iar de 376 de ani se află la Iaşi. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri sfintei sunt bisericile ctitorite cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, nu numai în Moldova, ci și în Transilvania și Țara Românească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Ea s-a în născut în Epivata Traciei (azi Boiados) pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, au crescut-o în dragostea de Dumnezeu şi cele sfinte, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Conform relatărilor aghiografice aflăm că la vârsta de zece ani, „fiind într-o biserică a Precistei” (Maica Domnului), a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Auzind aceste cuvinte, şi-a împărţit hainele săracilor, lucru pe care l-a făcut şi altă dată, chiar dacă a fost certată de părinţi. Sfânta Parascheva a avut un frate despre care ştim că s-a călugărit şi a ajuns episcop în localitatea Madite. El se numea Eftimie.

În pelerinaj la sfintele locuri ale creștinătății

După mutarea la Domnul a părinţilor ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire şi a plecat la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre nordul Asiei Mici în regiunea Pontului unde timp de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După ce s-a închinat la locurile sfinte de la Ierusalim, a intrat să vieţuiască într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului. Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că aici sfânta nu a mai avut grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății n.n.) ce va să fie”. Ea „pururea suspina și nepărăsit tânjea cum își va înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta, ochii de lacrimi îi erau întunecați pururea”.

Întoarcerea în patria natală și adormirea

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să meargă în locurile natale: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După această anghelofanie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad (Constantinopol) veni”. Aici, în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, în faţa icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se ruga așa: „N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu îmi fii îndreptătoare, tu îmi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”. Din Constantinopol s-a îndreptat spre locurile natale din Epivata, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. „Acolo”, continuă Mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța..., cu lacrimi pământul uda și se ruga: «Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu»”. De aici s-a mutat la viaţa veşnică Sfânta Cuvioasă Parascheva, în smerită rugăciune şi neştiută de oameni.

Neştiută de oameni, dar descoperită de Dumnezeu

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să arate ­lumii sfinţenia ei, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Aghiografii ne spun că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Preacuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.În noaptea care a urmat, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?” Împărăteasa pe care o văzuse în vis era Sfânta Cuvioasă Parascheva, care i-a poruncit să ia trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata vedere pe care au avut-o. La auzul acestor relatări, credincioşii din Epivata au luat trupul Sfintei şi l-au aşezat în Biserica Sfinţiilor Apostoli din localitatea lor. Imediat au început să aibă loc multe minuni la moaştele Cuvioasei, iar vestea despre acestea a ajuns în toată Peninsula Balcanică. Cinstirea ei s-a răspândit la toate popoarele din sud-estul Europei.

Din lucrarea „Viața, Acatistul și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva”, apărută la Editura TRINITAS în 2002, la Iași, aflăm că după două veacuri moaştele ei au fost duse de la Epivata la Târnovo, în anul 1235, iar de aici, după 160 de ani, au fost mutate la Belgrad, unde au rămas până în anul 1521. După ce turcii au cucerit Belgradul în 1521 sfintele moaşte au ajuns la Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Pentru început, au fost așezate în Biserica „Sfânta Maria”- Pammakaristos, pe atunci catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), „Sfântul Dumitru” (1597) și „Sfântul Gheorghe” din cartierul Fanar (1601).

Casa de odihnă a moaștelor ei devine Capitala Moldovei

În anul 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, Patriarhul Partenie I (1639-1644) a oferit, drept recunoștință, moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva. La 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului locaș, din acest motiv au fost mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la locul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi dimineața, au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse: încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în Altarul paraclisului de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” și apoi au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași, care fusese sfințită la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de mii de credincioși zilnic şi de sute de mii de pelerini la sărbătoarea ei de la 14 octombrie.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!