Documentar
Cuviosul Benedict, reformatorul vieţii monahale din Apus

Cuviosul Benedict, reformatorul vieţii monahale din Apus

Ioan Buşagă, 14 Martie 2011

Astăzi este prăznuit Cuviosul Benedict de Nursia, cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic şi a compus reguli monahale, inspirat de scrierile părinţilor eremiţi răsăriteni Sfântul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin şi Sfântul Ioan Casian. După moartea sa, ordinul benedictin a contribuit mult la dezvoltarea culturală şi economică a Europei din timpul Evului Mediu timpuriu.

Elanul ascetic i-a făcut ca, încă din primele veacuri, unii creştini să iasă din comunitate pentru a vieţui în singurătate şi în locuri deşertice. Aşa au fost anahoreţii, iar mai târziu eremiţii, dintre care cei mai importanţi au fost Sfântul Pavel Tebanul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Pahomie. Această formă de trăire a creştinismului, numită monahism, s-a răspândit repede, mai ales în Siria şi în Palestina. Treptat, viaţa eremitică a evoluat spre o vieţuire alături de ucenici, adică spre viaţa cenobitică. Un rol deosebit în consolidarea şi propagarea cenobitismului l-a avut Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Şi în Occident, în primele veacuri creştine au existat anahoreţi, dar cu timpul, datorită condiţiilor climatice şi a firii pragmatice a occidentalilor, a fost preferată forma cenobitică, cu preocupare culturală şi activităţi sociale, filantropice. În Occident, cel care a reformat şi reorganizat viaţa monastică a fost Sfântul Benedict de Nursia, numit şi părintele cenobitismului occidental.

"Primele reguli monahale au început să apară în prima jumătate a secolului al IV-lea, când Sfântul Pahomie (292-346) a fondat primul nucleu de viaţă monahală în pustiul Egiptului. Un pic mai târziu, i-au urmat exemplul Sfântul Vasile cel Mare (329-379), Fericitul Augustin (354-430) şi Sfântul Benedict de Nursia (480-547). Sfântul Pahomie, retras în pustiu mai întâi pentru a trăi singur viaţa monahală, s-a văzut repede înconjurat de discipoli care i-au cerut să trăiască în comunitate. Acesta a redactat pentru ei un fel de reguli practice, inspirate din învăţăturile biblice, menite să contribuie la buna convieţuire între monahi. Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict s-au inspirat în regulile lor din Evanghelii astfel încât, pentru monahi, regula devine o a doua Evanghelie. Regula Sfântului Benedict constă în invitaţia pe care acesta o face monahilor de a traduce şi încarna în viaţa lor cotidiană spiritul care a animat existenţa terestră a Mântuitorului. Fericitul Augustin dictează o regulă de viaţă monahală în care combină învăţături concrete şi consideraţii spirituale menite să stârnească în sufletele monahilor dorinţa după idealul evanghelic în urmarea lui Hristos sărac, ascultător şi feciorelnic", explică părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.

Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Benedict

Regula Sfântului Benedict nu este o operă originală, iar pentru redactarea regulilor monahale, Sfântul Benedict nu a ezitat să se inspire din bogăţia vieţii monahale. "Pentru Sfântul Benedict, principala sursă de inspiraţie este "Regula Magistri", însă se inspiră, aducând unele modificări, şi din regulile Fericitului Augustin, ale Sfinţilor Ioan Casian şi Vasile cel Mare, pe care-l citează spre finalul Regulii, unde enumeră "instrucţiunile părinţilor, instituţiile lor, vieţile lor, precum şi Regula Fericitului nostru Părinte, Vasile" (nr. 73), pentru trăirea cum se cuvine a vieţii monahale. Sfântul Benedict, ca şi Sfântul Vasile, a adoptat procedeul literar întrebare/răspuns: discipolul întreabă, iar învăţătorul răspunde, uneori foarte detaliat. Un studiu atent al celor două feluri de reguli monahale ne conduce să observăm mai multe convergenţe între ele: mănăstirile trebuie stabilite în locuri retrase, iar monahii vor pune în fruntea lor pe cel mai experimentat în viaţa spirituală şi cu un discernământ spiritual recunoscut, căruia îi vor încredinţa destinele vieţii şi secretele inimii lor; admiterea în mănăstire nu se face decât prin consimţământul părinţilor sau tutorilor, iar candidaţii trebuie să aibă vârsta necesară înţelegerii unui asemenea angajament de viaţă; pentru cei intraţi în mănăstire dreptul la proprietate este proscris, monahii neavând dreptul să posede decât un veşmânt şi încălţările pe care le poartă şi care sunt necesare vieţii cotidiene, celelalte lucruri utile pentru viaţa de zi cu zi trebuie păstrate într-un depozit comun şi distribuite de abate în funcţie de necesităţile fiecăruia; iubirea reciprocă trebuie să fie caracteristica fundamentală a monahilor, evitând prieteniile particulare; întreaga viaţă este consacrată rugăciunii comunitare la ore fixe, dar şi particulare pentru întărirea legăturii spirituale cu Dumnezeu; de asemenea, fiecare monah trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa, ceea ce benedictinii rezumă într-o singură frază: "ora et labora, rugăciune şi muncă"; alimentaţia trebuie să fie sobră, echilibrată şi să răspundă necesităţilor fizice ale trupului, vinul poate fi băut doar dacă este necesar, tăcerea este regula de aur a monahilor, fiindcă Dumnezeu vorbeşte sufletului doar când omul ştie să facă tăcere în interiorul lui; celor care manifestă aptitudini nonconforme statutului de viaţă monahală, după ce au fost avertizaţi, li se va cere să părăsească mănăstirea.

Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict prevăd măsuri disciplinare pentru monahii care încalcă regulile la care s-au angajat prin voturi: cel orgolios va fi supus exerciţiilor umilinţei, tăcerea va fi impusă gălăgioşilor, privegheri şi rugăciuni somnoroşilor; postul, gurmanzilor; lucrul, leneşilor; chiar şi abatele poate fi pedepsit de către cel mai în vârstă monah dacă acesta a încălcat atribuţiile ce-i revin prin funcţia ocupată. Modelul vieţii monahale, după cei doi mari învăţători spirituali, este familia, al cărui "tată ocrotitor" este abatele, iar monahii sunt fraţi", a precizat părintele Lucian Dîncă.

Specificul regulii monahale benedictine ora et labora

Regula, arată părintele Lucian Dîncă, este făcută şi propusă monahilor pentru viaţă, după cum indică însăşi titlul, regulă de viaţă. Ea este un mijloc pentru a regla şi a orândui viaţa, care este primordială. "O regulă monahală este valabilă doar în măsura în care permite promovarea vieţii. Viaţa este cea care modifică regula, fără a-i altera spiritul care face referinţă la experienţa spirituală fondatoare. În cazul Sfântului Benedict, regulile monahale încep prin invitaţia la a asculta: "Ascultă, fiule, poveţele învăţătorului, deschide-ţi urechea inimii", şi se termină prin convingerea că fiecare monah este capabil să trăiască idealul evanghelic tradus în regulă: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei ajunge pe culmile cele mai înalte ale învăţăturilor şi virtuţilor". De la ascultarea învăţăturilor până la împlinirea lor în viaţa cotidiană, monahii de inspiraţie benedictină insistă asupra frazei care rezumă regulile Sfântului Benedict şi care devenise mottoul vieţii benedictine: "ora et labora". Această formulă nu se găseşte explicit în aceşti termeni ai Regulii Sfântului Benedict, în schimb ea este ecoul tuturor prescripţiilor de viaţă monahală propuse spiritualităţii benedictine prin alternanţa armonioasă între rugăciune şi lucru: "Lenea este duşmanul sufletului, de aceea la anumite ore din zi, monahii trebuie să se dedice lucrului manual şi în alte ore la lectio divina". Lucrul manual mai are şi scopul de a permite comunităţii monahale subzistenţa: "Sunt cu adevărat monahi cei care trăiesc din lucrul mâinilor lor, precum părinţii noştri şi apostolii" (cap. 48). Monahismul, încă de la începuturi, a descoperit valoarea spirituală a lucrului, de aceea, monahii trăiesc din propria lor muncă şi, de asemenea, pot practica şi faptele de caritate. Totuşi, rugăciunea se păstrează pe primul loc: "La primul semnal pentru oficiul liturgic, fiecare să părăsească lucrul". Sfântul Benedict în regulile monahale (nr. 48) a stabilit programul zilei monahului într-o măsură echilibrată: opt ore de rugăciune, opt ore de lucru, opt ore de odihnă. În regula benedictină accentul este pus pe echilibrul psihologic, fiziologic şi spiritual al monahului, în scopul trăirii unei vieţi armonioase şi echilibrate în urmarea lui Hristos, unicul Învăţător al sufletelor monahilor", mai arată părintele Lucian.

Influenţa regulilor Sfântului Benedict în Apus

Eremit la Subiaco, Sfântul Benedict a atras numeroşi călugări cărora le-a devenit părinte duhovnicesc. Devenind abate al mănăstirii, din cauza autorităţii pe care o manifesta, a provocat furia monahilor care l-au otrăvit. Printr-o minune, a reuşit să scape nevătămat şi s-a refugiat în pustiul de la Subiaco, unde a fondat mai multe mănăstiri, printre care şi celebra mănăstire de pe Muntele Cassin. Aici a trecut la Domnul la 21 martie, 547.

"Regula pe care a redactat-o pentru mănăstirea lui s-a impus progresiv în întreaga Biserică occidentală datorită înţelegerii psihologiei umane, dar şi datorită Sfântului Grigore cel Mare care, spre anul 600, a scris celebra lucrare: "Viaţa Sfântului Benedict de Nursia", una dintre cele mai citite cărţi în lumea monahală occidentală, aşa cum pentru călugării răsăriteni a fost "Viaţa Sfântului Anton cel Mare" scrisă de Sfântul Atanasie al Alexandriei. Devenit papă, Sfântul Grigore s-a dovedit un excelent promotor al vieţii monahale benedictine. La sfârşitul secolului al VII-lea, Regula Sfântului Benedict s-a extins pe aproape întreg teritoriul francilor, depăşind în lumea celtică regula Sfântului Colomban. Monahismul benedictin s-a răspândit cu rapiditate, atingând apogeul în secolul X cu mănăstirea de la Cluny, Franţa, fondată în anul 910. În 1098, la Citeaux, Franţa, din dorinţa de a reveni la idealul de viaţă monahală inspirat de Sfântul Benedict, a luat naştere familia monahală a cistercienilor. De asemenea, timpul şi istoria au contribuit la apariţia numeroaselor familii de inspiraţie benedictină animate de suflul inspirat de Sfântul Benedict primilor săi discipoli. Cele mai renumite familii monahale occidentale de inspiraţie benedictină sunt olivetanii, trapiştii, cistercienii reformaţi şi cistercienii strictei observanţe", a adăugat superiorul Comunităţii asumpţioniste "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.

Contribuţia benedictinilor la dezvoltarea economică şi culturală a Europei

Călugării benedictini au transformat întinse regiuni deşertice în terenuri cultivabile, au contribuit la construcţia străzilor, deoarece mănăstirile benedictine erau ridicate în locuri retrase, au contribuit la dezvoltarea economiei locului prin exploatarea resurselor naturale, au salvat numeroase comori literare ale antichităţii clasice sau ale Sfinţilor Părinţi, dar au avut un rol însemnat în educaţia copiilor şi în dezvoltarea economică şi culturală a Europei. "Până în secolul al XII-lea, idealul de viaţă benedictină se bucura de un succes enorm în întreaga Europă. Totuşi, începând cu secolul al XIII-lea, a avut loc o scădere galopantă a influenţei vieţii benedictine din cauza stabilităţii pe care regula o impunea monahilor. Noile necesităţi doctrinale, lupta împotriva ereziilor şi dorinţa Bisericii occidentale de a fi mai prezentă în inima societăţii au contribuit la revalorizarea Regulii monahale a Fericitului Augustin. Din ea se vor inspira fondatorii marilor ordine cerşetoare: franciscanii şi dominicanii, precum şi carmelitanii. Este evidentă existenţa unei evoluţii între regulile monahale din antichitatea creştină şi cele ce iau naştere în Evul Mediu, odată cu apariţia ordinelor cerşetorilor, iar, mai târziu, ale iezuiţilor, cu Ignaţiu de Loyola, lazariştilor, cu Vincenţiu de Paul, şi sulpicienilor, cu monsieur Oiler. Totuşi, fondul rămâne comun tuturor regulilor monahale: propunerea unei orientări spirituale oferite unui grup de persoane decis să trăiască unitatea intimă cu Dumnezeu departe de zgomotul lumii. Dacă situaţiile particulare sunt deseori evocate, dacă uneori găsim probleme concrete enumerate, este dovada că regulile monahale au fost redactate după mai multe încercări pentru a ajunge să fie fixate în scopul reglementării vieţii celor care aleg să trăiască conform intuiţiei spirituale fondatoare. Finalitatea oricărei reguli monahale este Noul Testament. Nu trebuie uitat faptul că viaţa monahală ia naştere în contextual secolului al IV-lea, după epoca persecuţiilor şi a martirilor, ca o posibilitate de a continua mărturia credinţei prin renunţarea la însăşi propria viaţă. Monahismul şi-a dat, încă de la început, reguli pentru trăirea idealului evanghelic pe urmele lui Hristos", a subliniat părintele Lucian Dîncă.

"Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului"

Sfântul Benedict a exercitat o influenţă fundamentală asupra culturii şi civilizaţiei europene. El a fost adeseori numit "patriarhul călugărilor din Occident", iar papa Paul al VI-lea l-a numit "patron al Europei". "Instrumentele politice, economice şi juridice sunt într-adevăr importante pentru crearea unei unităţi noi şi durabile, însă trebuie suscitată reînnoirea etică şi spirituală, care se extrage din rădăcinile creştine ale continentului. Europa nu se poate construi altfel. Operele Sfântului Benedict, în particular regulile monahale, sunt adevărate izvoare de spiritualitate care au transformat Europa de-a lungul secolelor. Fără rugăciune nu există o experienţă autentică de Dumnezeu. Spiritualitatea propusă de Sfântul Benedict nu este în afara realităţii vieţii cotidiene. În mijlocul dificultăţilor specifice timpului său, el trăia necontenit sub privirile lui Dumnezeu fără a pierde niciodată din vedere datoriile vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile lui concrete. Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului şi misiunea lui. Regulile monahale sunt un fel de "laborator al vieţii" în care omul este invitat, înainte de toate, să-şi însuşească actul de a asculta. Cu acest îndemn încep Regulile Sfântului Benedict, iar apoi ascultarea se traduce în viaţa cotidiană prin fapte concrete: "Dumnezeu aşteaptă ca noi să-I răspundem în fiecare zi prin fapte concrete sfintelor sale învăţături" (nr. 35). Căutând adevăratul progres în viaţa umană şi spirituală, Europa are tot interesul de a redescoperi intuiţiile spirituale ale Sfântului Benedict pentru a învăţa să trăiască umanismul adevărat", a încheiat părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti din Bucureşti.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!