Memoria Bisericii
Cuviosul Ioan Iacob - sfântul român de la Hozeva

Cuviosul Ioan Iacob - sfântul român de la Hozeva

Adrian Nicolae Petcu, 25 Aprilie 2012

Era Joia din Săptămâna Patimilor a anului 1936 la Mănăstirea Neamţului, atunci când tânărul Ilie Iacob, căutător al vieţii monahiceşti alese, primea tunderea în monahism din mâinile arhimandritului Valerie Moglan şi cu binecuvântarea mitropolitului Nicodim Munteanu. Tânărul Ilie primea numele de Ioan şi avea să ajungă unul dintre sfinţii contemporani ai Ortodoxiei româneşti. Probabil că la vremea aceea puţini se gândeau că acest abia devenit cuvios în chinovia Neamţului avea să scrie o pildă de vieţuire în cartea sfinţilor ortodocşi. El provenea dintr-o familie simplă din Crăinicenii Horodiştei, ţinutul Dorohoilor, născut în preajma praznicului Sf. Ilie, cu un an înainte de începerea Primului Război Mondial. A cunoscut greutăţile vieţii, deoarece la şase luni a rămas fără mamă, iar în timpul războiului, orfan şi de tată. A fost crescut la lumina candelei de către bunica sa, care îşi dorea să cunoască viaţa monahicească. Cu toate acestea, bunica sa a crescut un monah care s-a dăruit total Ortodoxiei. Încă înainte de a intra în monahism, tânărul Ilie a încercat să meargă la Locurile Sfinte pentru a cunoaşte liniştea rugăciunii. Abia după ce a devenit monah şi cu binecuvântarea chiriarhului Moldovei, Ioan Iacob a reuşit să ajungă pe urmele Mântuitorului, considerând că se poate dărui rugăciunii la Mănăstirea "Sfântul Sava". Aici a întâmpinat opoziţia grecilor, care nu vedeau cu ochi buni o prezenţă monahală românească proeminentă, dar şi pentru că, la 1862, mănăstirea pierduse averile din România. Patriarhul Ierusalimului a fost cel care i-a dat binecuvântarea tânărului monah Ioan de a se aşeza la Sf. Sava. Acesta s-a integrat total în mănăstire, învăţând greceşte, studiind preţioasa bibliotecă şi permanent fiind cu rugăciunea pe buzele sale. După al Doilea Război Mondial, se anunţa inevitabilul război arabo-israelian care avea să schimbe configuraţia politică a Ţării Sfinte. În aceste circumstanţe, monahul Ioan a fost hirotonit preot, pentru a fi numit egumen la Schitul românesc de la Iordan. A primit taina preoţiei în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim la praznicul Înălţării Sfintei Cruci al anului 1947. Dar în ţară se instalase comunismul, iar situaţia aşezământului românesc era neclară. Părintele a fost nevoit să se mute în pustiul Mănăstirii Gheorghe Hozevitul. În peşteră, Ioan Iacob se ruga şi traducea din greceşte. După o vieţuire de un deceniu în pustie, la 5 august 1960, rugătorul Ioan Iacob se muta la cereştile lăcaşuri.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!