Documentar
Cuviosul Paisie, un avă din Patericul aghioritic

Cuviosul Paisie, un avă din Patericul aghioritic

Pr. Ciprian Apetrei, 12 Iulie 2017

Între cei mai cinstiţi sfinţi contemporani în lumea ortodoxă este Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care îl sărbă­torim astăzi. El a fost un veritabil „gheronda” atonit cu viaţă de Pateric care leagă secolul XX de epoca de aur a patristicii, a timpului când regiunea sa natală, Capado­cia, îi dădea creştinismului pe marii sfinți: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa. Cuviosul Paisie vine cu viaţa lui curată din Patericul aghioritic pentru a ne arăta că, indiferent de epocă şi context social, suntem chemaţi de Hristos la sfinţenie.

Vorbind despre Cuviosul Paisie, Mitropolitul Ierotheos Vlachos spune că a fost o personalitate surprinzătoare, era recunoscut ca mare nevoitor și părinte duhovnicesc de către toți ortodocșii, ca unul ce era deopotrivă cu marii nevoitori și părinți duhovnicești din vechime; de aceea și alergau la el ortodocși din toate neamurile, și cu sutele și miile îl cercetau atât în Sfântul Munte, cât și la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Surotí, pentru a-i primi binecuvântarea și a asculta învățătura și sfatul său, dar și pentru a primi răspunsuri la problemele care îi frământau. Același mitropolit grec arată că Sfântul Paisie era un mare nevoitor, care a ajuns la măsuri înalte ale nevoinței și vederii dumnezeiești. Dacă citești viața lui, înțelegi această înflăcărată căutare a lui Dumnezeu, strigătul puternic și avântul către Dumnezeu care îl stăpânea. Și mai ales dacă citești despre felul cum a viețuit singur în pustia Sinaiului, umblând desculț pe stânci, locuind în peșteri, suferind frigul și arșița, fără mâncare și apă, dar neîncetat rugându-se, atunci înțelegi marea valoare a acestui om sfânt. Avea un avânt temerar către Dumnezeu, un uimitor dor sfânt către El.

Cuviosul Paisie s-a născut în Farasa, localitate din Asia Mică, la 200 km de Cezareea Capadociei, în ziua de 25 iulie 1924, la sărbătoarea Adormirii Sfintei și Dreptei Ana, în familia unor oameni evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos Eznepidis și era conducătorul locuitorilor din Farasa. În localitatea natală, pe 7 august 1924, a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a oferit la botez propriul său nume. În urma schimbului de populaţie dintre Turcia şi Grecia, familia sa s-a stabilit în localitatea Konița (nordul Greciei), unde copilul Arsenie Eznepidis a urmat cursurile școlii primare. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar. În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie și prin însemnatul prinos de jertfă adus patriei, pe durata acțiunilor militare din timpului războiului civil din Grecia. După îndeplinirea serviciului militar, în anul 1950, merge în Muntele Athos, însă, la rugămintea tatălui său, revine acasă. În a doua sa călătorie la Muntele Athos, va lua hotărârea de a rămâne definitiv aici. În anul 1953 ajunge la Mănăstirea Esfigmenu, unde în anul 1954 este făcut rasofor. În anul 1956, merge la Mănăstirea Filotheu, unde viețuia ca monah și un unchi de-al său. La 3 martie 1957, primeşte schima mică, cu numele de Paisie. În 1958 pleacă din Muntele Athos la Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului, la Stomio - Konița. Acolo rămâne până în 1962, când pleacă în Muntele Sinai și locuieşte la chilia Sfinților Galaction și Epistimia. În anul 1964, revine în Muntele Athos și se stabileşte la Schitul Ivironului, în chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de Sfântul stareț Tihon, rus de neam, care se nevoia la Chilia Cinstitei Cruci a Mănăstirii Stavronikita. Acesta i-a dat schima mare la 11 ianuarie 1966. În acest an a fost internat mai multe luni în Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenței unor bronșiectazii (dilatație a bronhiilor). Pe la sfârșitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) și s-a stabilit la chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovială, precum și la punerea bazelor duhovnicești ale noii obști. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul său, Cuviosul Tihon. L-a slujit în ultimele zile ale sale și, ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp (1 martie 1969) la Chilia `Sfânta Cruce~, unde a rămas până în 1979, când s-a înscris ca monah, aparținând de Mănăstirea Kutlumuș, și a preluat Chilia Nașterii Maicii Domnului-Panaguda. Începând cu anul 1988, starea de sănătate a Cuviosului Paisie s-a agravat. Părăseşte pentru ultima oară Muntele Athos pe 10 noiembrie 1993. I s-a descoperit o tumoare la intestinul gros şi în data de 4 februarie 1994 a fost operat la Spitalul Theaghnio din Tesalonic, apoi a fost dus la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti pentru a fi îngrijit, unde a trecut la cele veşnice, pe 12 iulie 1994, la ora 23:00, într-o zi de marți. Potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat în această mănăstire.

Sintetizând viaţa Sfântului Paisie, Gheorghios I. Mantzaridis spune că el s-a luptat din răsputeri, mai presus de limitele omenești, a sfărâmat prin rugăciune și răbdare sinele firii omenești, s-a silit pentru a se pune pe sine în locul celuilalt, în locul fiecăruia dintre noi, ajungând, astfel, universal. Izolându-se de lume, prin isihie și asceză, înlăturând din inimă `tot ceea ce este omenesc”, din dragoste pentru Dumnezeu, după cum el însuși scrie, omul poate să încapă în inima sa pe toți oamenii, toate vietățile și chiar și șerpii cei vătămători, și toată creația frumoasă pe care Dumnezeu a creat-o.

Tot în acest sens, părin­tele Atha­nasios Mytilineos (1927-2006),­ egumenul Mănăstirii Komniniou, Stomio, Larisa, povesteşte că pe părintele Paisie l-a găzduit cândva în mănăstire şi de multe ori, atunci când ­vorbea, folosea cuvântul „omenie”. Îi plăcea foarte mult acest cuvânt. Creştinul, atunci când nu se abate de la calea cea bună, de la învăţătura evanghelică, are omenie. Mai folosea frecvent şi alt cuvânt: „nobleţe”: „Omul se umple de omenie, se umple de nobleţe, iar aceasta este foarte bine, indiferent dacă este sărac, bogat, învăţat, neînvăţat, să-şi ţină cinstea, să aibă această omenie, această nobleţe”.

Părintele Patapie Kavsokalivitul spunea că, amintindu-şi de-a lungul anilor de persoana cinstită a părintelui Paisie Aghioritul, precum și de sfaturile și învățăturile sale luminoase, care întotdeauna picurau balsam în inimile tuturor celor care, mai mult sau mai puțin, au avut binecuvântarea să-l întâl­nească, i-a rămas sentimentul că toate câte a pătimit cu răbdare în viața sa de asceză, și anume: lipsuri, suferințe, ispitiri, de­plasări obositoare, deranjuri și oboseli de la pelerinii nenu­mărați, și în cele din urmă boli cumplite, le-a suferit din dragoste de Dumnezeu și om. Iar în mănăstirile în care a slujit, în interiorul și în exteriorul Sfântului Munte, și pe când trăia în singurătate, viața lui era o continuă slujire a iubirii. A unei iubiri fără granițe, care, deoarece era sinceră și rezultat al sufletului său îndumnezeit, îi odihnea pe toți cei care o gustau. Chiar și în perioada de dinaintea cuvioasei sale adormiri, deși din pricina bolii sale cumplite avea dureri sfâșietoare, acesta, jertfindu-se pentru frații săi, i-a slujit cu lepădare de sine și jertfă de sine pe toți cei care alergau la el pentru a-i ajuta.

Pentru Cuviosul Paisie, una dintre cele mai bune expresii ale dragostei este să ne rugăm pentru alții. În acest sens, el spune: „Rugăciunea făcută din inimă îi ajută nu doar pe alții, ci și pe noi înșine, deoarece ajută să apară bunătatea lăuntrică. Atunci când ne punem în locul celuilalt, apar în mod natural dragostea, durerea, smerenia, recunoștința noastră față de Dumnezeu, cu cântare continuă de slavă, iar atunci rugăciunea noastră pentru aproapele nostru este bine-primită de către Dumnezeu și îl ajută”. Să-l rugăm astăzi pe Cuviosul Paisie să mijlocească pentru sănătatea, pacea, liniştea şi mântuirea noastră, a celor ce mărturisim cu psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui” (Psalmul 67, 36).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!