Moldova
„Dăruind vei dobândi”, la ediţia a IV-a

„Dăruind vei dobândi”, la ediţia a IV-a

În după-amiaza zilei de 6 decembrie 2018, de prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, grupul de copii şi de tineri aparţinând celor două parohii din satul Oroftiana, comuna Suharău, Protopopiatul Darabani, a desfăşurat proiectul social-filantropic „Dăruind vei dobândi”, ajuns la cea de a IV-a ediţie.

Activitatea, devenită o tradiţie şi un proiect de suflet a întregii comunităţi din Oroftiana, şi-a propus în fiecare an imitarea modelului de bunătate oferit de Sfântul Nicolae, prin cultivarea virtuţii milosteniei şi a întrajutorăriii celor aflaţi în situaţii defavorizare, în singurătate şi în lipsuri şi identificarea şi sprijinirea persoanelor aflate în nevoi.

Grupul de copii şi de tineri, denumit sugestiv „Prietenii Sfântului Dimitrie”, după ocrotitorul comunităţii din Oroftiana de Jos, coordonat de preotul paroh Cosmin Pristavu şi de doamna proteasă Anca Pristavu, profesor de geografie, şi-a propus în această ediţie un obiectiv curajos, acela de a depăşi graniţele satului şi de a vizita persoanele aflate în Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Suharău. În acest sens, încă de la începutul Postului Naşterii Domnului, a fost pregătit un program de colinde. S-a desfăşurat o acţiune pentru realizarea felicitărilor cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi totodată s-a iniţiat dialogul cu persoane de bine din satul Oroftiana şi nu numai, pentru a sprijini concret proiectul de întrajutorare.

Toate acestea au culminat în ziua pomenirii Sfântului Nicolae, când, după încheierea programului şcolar, membrii grupului parohial s-au deplasat la Unitatea de Asistenţă situată în centrul comunei Suharău, loc pe care 24 de persoane vârstnice îl numesc „acasă”. Întâmpinaţi de directorul unităţii, domnul Cristi Istrati, de doamna doctor, de asistente şi de ceilalţi ostenitori, şi aşteptaţi cu nerăbdare de beneficiarii activităţii, copiii au intrat preţ de o oră şi jumătate în rolul nepoţilor care îşi vizitează bunicii de sărbători, aducând colindă, gând de felicitare şi, bineînţeles, un dar de neuitare. Cu toţii am reuşit să umplem atât ghetuţele bunicilor cu produse specifice acestei perioade din an, cât şi „ghetuţele inimilor” lor cu emoţie, fărâme de bucurii, licăriri de fericire şi multă, multă căldură sufletească. Mai mult, conversaţiile purtate ulterior mini-recitalului de colinde i-au apropiat, cu emoţie şi delicateţe, unii de ceilalţi, iar pachetul cu produse de sărbători şi un meniu cald oferite la finalul activităţii au încununat într-un mod deosebit activitatea „Prietenilor Sfântului Dimitrie”. Cu toţii şi-au exprimat sentimentele de bucurie trăite, de mulţumire pentru vizita primită, precum şi necesitatea ca astfel de activităţi, cu o încărcătură sufletească aparte, să se mai desfăşoare pe viitor la Unitatea Medico-Socială de la Suharău.

Cu sentimente de bucurie pentru misiunea asumată şi îndeplinită de membrii grupului parohial, precum şi pentru aşezarea inimilor atât a celor 24 de persoane vârstnice, aflate în diferite situaţii dificile, cât şi a personalului administrativ şi de specialitate prezent, în lumina şi atmosfera sărbătorilor închinate Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, se cuvin mulţumiri tuturor donatorilor şi ostenitorilor proiectului „Dăruind vei dobândi”, ediţia a IV-a, patronilor magazinelor din Oroftiana, brutăriei „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” Darabani, „Casa Andrei” Darabani, domnului director, personalului medical şi ostenitorilor unităţii, precum şi copiilor participanţi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!