Editorial
Darul lui Dumnezeu vine pe neaşteptate

Darul lui Dumnezeu vine pe neaşteptate

Eugeniu Rogoti, 29 Aprilie 2015

Duminica aceasta ne amintim de darul primit de slăbănogul care aştepta de mai multe decenii să fie vindecat sau măcar mângâiat de confraţii lui. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că acolo erau mulţi bolnavi care aşteptau acea minunată mişcare a apei, atunci când îngerul Domnului aducea vindecarea primului sărit în scăldătoare.

Darurile pe care le primim de la Dumnezeu ne vin pe neaşteptate, poate chiar atunci când ne-a mai rămas doar o brumă de speranţă. Cel mai aşteptat şi dorit dar este acela al vindecării omului care trăieşte cu o boală, mai ales dacă aceasta persistă de mai mulţi ani. Dar tot aceşti oameni, care trăiesc cu această boală, ca şi cei care nu sunt bolnavi, însă îşi doresc să primească ceva de multă vreme, sunt cei care nu mai au decât foarte puţine speranţe că ceea ce-şi doresc se va împlini.

Slăbănogul din Evanghelie este vindecat de Mântuitorul atunci când nu avea nici o şansă să intre în apă, pentru că nici nu avea prieteni care să-l arunce în scăldătoare. Ştiind aceasta, Mântuitorul se opreşte, cu toate că erau mulţi bolnavi acolo, tocmai în faţa lui şi începe să-i vorbească. Chiar dacă slăbănogul îşi descrie situaţia într-un mod cât se poate de pesimist, Domnul Hristos îl vindecă pe loc. Dar ce L-a făcut să se oprească tocmai la acest slăbănog? Cred că faptul că el nu-şi mai dădea nici cea mai mică şansă, cu toate că speranţa nu-i murise complet, dovadă că încă era la acea scăldătoare. Pe deasupra, Mântuitorul crease o comunitate din care făceau parte toţi ucenicii, iar acel om nu avea nici un prieten, ceea ce nu este deloc firesc pentru orice om. Încă de la început, Dumnezeu l-a creat pe om ca să nu fie singur, ci să aibă însoţitor.

La două milenii după ce s-au întâmplat aceste lucruri, suntem şi noi în postura omului care aşteaptă, în diverse moduri, să vină îngerul Domnului ca să-i aducă sfinţire, binecuvântare, vindecare şi izbăvire. Bineînţeles că nu trebuie să fim neapărat ca acel slăbănog pentru ca Domnului să-I fie milă de noi, chiar dacă un om necăjit, uitat de prieteni şi de rude, care îşi plânge amarul, are o rugăciune mai fierbinte şi simplă, în care cere doar ceea ce-i este de folos, nu şi lucruri de care s-ar putea dispensa.

Darul pe care-l primim de la Dumnezeu este, într-adevăr, ceea ce cerem noi, dar acesta poate veni altă dată decât ne-am aştepta sau poate fi sub o altă formă, doar ca să ne fie de folos pentru viaţa duhovnicească. Oamenii alcătuiesc acatiste în care solicită diverse lucruri care li se par necesare pentru viaţa lor sau a celor pe care-i iubesc. Dumnezeu oferă însă darul Lui atunci când omul îl poate primi şi atunci când îi va fi de folos. De aceea, Mântuitorul îi învaţă pe ucenici şi mulţimea care-L asculta să nu rostească multe cereri, ci una singură: „Pâinea cea spre fiinţă“. Această pâine este desigur tâlcuită ca fiind Sfintele Daruri, adică Trupul şi Sângele lui Hristos. Ea se mănâncă în condiţiile în care noi iertăm celor care ne-au greşit, pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte greşelile şi să intrăm în Împărăţie. Toate celelalte se vor adăuga, pur şi simplu.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!