Documentar
Daruri pentru boieri şi mese pentru săraci

Daruri pentru boieri şi mese pentru săraci

Ioan Buşagă, 30 Decembrie 2010

Românii întâmpinau sărbătorile cu cea mai mare bucurie, deşi erau împovăraţi de dări foarte grele. La curţile domneşti, Anul Nou se sărbătorea printr-un ospăţ mare, cu muzică şi dans. De asemenea, boierii erau colindaţi de servitorii curţii şi primeau urări de "Sărbători fericite!".

În ultima zi a anului, la curţile domneşti din Ţările Române se făcea masă mare la care erau invitaţi marii dregători, mitropolitul, dar şi străinii aflaţi aici, ca oaspeţi ai domnului. "Răsunetul tobelor şi al trâmbiţelor, spune Dimitrie Cantemir în "Descrierea Moldovei", "dă semn pentru aducerea bucatelor, pe care mitropolitul le blagosloveşte". Primul la masă se aşază domnul şi după el boierii cei mari, fiecare după "orânduială", sfetnicii lângă domn, ceilalţi mai încolo. Când domnul începe să mănânce, "se slobozesc tunurile, iar muzica turcească şi cea creştinească pornesc să cânte". Apoi se aduce vinul, care este gustat mai întâi de marele paharnic, aşa după cum bucatele erau gustate de marele stolnic. Toţi mesenii se ridică şi se închină domnului, iar când domnul duce paharul la gură, se slobozesc din nou "toate tunurile împrejur, cu bubuitul cărora se amesteca muzica". De asemenea, arată cronicile timpului că în timpul domniei lui Antonie Ruşeţ în Moldova (1675-1678), la ospăţul dat în ultima zi a anului 1675, a răsunat "fanfara trompetelor şi tobelor".

Răvaşele din plăcinta domnească

Anton-Maria del Chiaro, devenit ulterior secretarul principelui Constantin Brâncoveanu, relatează că domnul Ţării Româneşti obişnuia să bea în cinstea majestăţii sale, fără a rosti acest lucru deschis, şi se dădeau obişnuitele salve de tunuri şi muschete. Acelaşi autor descrie cum se desfăşura o masă în ziua de Anul Nou: "La 1 ianuarie, sărbătoare la ortodocşi fiind Sfântul Vasile, dacă vreunul din comeseni strănută la masă, i se aduce îndată un pahar de vin şi pe deasupra i se dă o bucată de postav fin şi una de atlas ca să-şi facă anteriu şi haină de desubt. Strănutul trebuie să fie firesc, nu stârnit anume cu tutun sau altceva căci dacă ar fi aşa, în loc să primească daruri, acel boier ar fi luat în râs de toţi ceilalţi. Dar dacă strănută domnul, atunci marele vistier este silit să dăruiască un brocart de aur pentru o haină. În aceeaşi zi se mai obişnuieşte a se face şi o altă ceremonie foarte curioasă, care aduce multă veselie nu numai domnului, ci şi comesenilor lui. Pentru încheierea ospăţului este adusă o plăcintă mare făcută din foiţe de aluat şi în care au fost băgate cu meşteşug, în locuri diferite, cincizeci de ughi sau ţechini şi încă şi diferite bilete, asemănătoare cu cele de loto, având scrise pe ele câteva cuvinte arătând un semn bun sau rău în acea zi de început de an. Şi astfel, când domnul împarte plăcinta, unuia îi cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet, al cărui cuprins trebuie să fie citit cu glas tare de boierul căruia i-a căzut din întâmplare, ca de pildă: beţie, îngâmfare, prefăcătorie sau făţărnicie, pretenţii la tron şi aceasta îi înveseleşte nespus de mult pe toţi, cu atât mai mult, cu cât domnul se foloseşte de acest prilej pentru a spune vreo vorbă de duh ca să sporească veselia. Aceleaşi ceremonii se petrec şi la masa doamnei, unde, cum am mai spus, se află soţiile boierilor comeseni ai domnului. După ce s-au sfârşit serbările solemne şi salvele de tunuri şi muschete, soldaţii pleacă, fiecare companie urmându-şi steagul până la casa stegarului său. Masa însă urmează cu tot mai mare veselie, sporită mereu de belşugul vinurilor celor mai bune, între care, în timpul domnului Constantin Brâncoveanu se serveau din belşug cele mai alese băuturi pe care le produce întreaga Europă. Mâncările sunt foarte multe şi bine gătite după moda nemţească, franţuzească sau italienească".

"Nu era zi în care domnul să nu facă milostenie"

Secretarul domnului Constantin Brâncoveanu mai relatează că la curtea domnului exista un foarte vechi obicei ca la banchetele solemne de la curte, ca şi la nunţile boiereşti, să nu se ridice farfuriile de pe masă. "Când se schimbau felurile de mâncare, farfuriile se puneau una peste alta cât era masa de lungă, încât se făcea un edificiu aşa de înalt, că boierii comeseni, chiar stând în picioare, cu prilejul închinărilor de care am amintit, nu se putea vedea dintr-o parte în alta a mesei. Dar acest obicei a fost părăsit în vremea mea, pentru a înlătura orice neplăceri. Am observat, cu mare înălţare a sufletului, că nu era zi în care domnul să nu trimită de la masa sa vreun fel de mâncare celor cărora le voia binele şi mai ales străinilor, care, pe lângă aceasta, mai primeau şi altele de la boieri, precum şi câteva sticle de vin bun."

Pe de altă parte, De La Croix relata, la sfârşitul secolului al XVII-lea, că la ospeţele organizate de domnul Ţării Româneşti cu ocazia Anului Nou răsuna "fanfara trompetelor şi tobelor".

Onoruri şi obişnuitul bacşiş

În timpul domnilor fanarioţi, în ajun de Sfântul Vasile cel Mare, când domnul închina şi ducea paharul la gură, trăgeau tunurile, răsuna mehterhaneaua turcească şi apoi cântau ţiganii lăutari. Seara, mehterii domneşti mergeau de cântau doamnei şi beizadelelor, apoi mitropolitului şi veliţilor boieri, iar aceştia le dădeau bacşişul cuvenit.

În ziua Sfântului Vasile, aflăm din "Condica lui Gheorgachi" că după ce ieşea domnul cu toată curtea la biserică, la Sfânta Liturghie, se făcea ceremonie mare la spătărie şi "şezându fieşte-carele pe rânduiala sa, li să dă vutcă, confeturi şi cafea şi îndată să face şinlâc de slobozirea a toate tunurile şi începe şi mehterhaneaua în meidanul curţii din lăuntru". Toţi boierii prezenţi mergeau de sărutau mâna domnului, după care toţi slujitorii curţii, cei ai marelui hatman şi cei ai marelui agă veneau şi, potrivit rânduielii, sărutau mâna şi poala mantiei domnului, care poruncea vistierului să le dea "obişnuitul bacşiş".

Ori uşa încuiată, ori punga deschisă

Petrecerea domnească care se făcea în ultima zi a anului ţinea până-n noaptea târziu, uneori chiar până în zori. Când domnul îşi punea şervetul pe masă însemna că ospăţul a luat sfârşit şi, la semnul marelui postelnic, care lovea în pământ cu toiagul său de argint, cei care se mai puteau ţine pe picioare de atâta băutură se sculau îndată, iar ceilalţi, care n-o puteau face, erau ridicaţi şi susţinuţi de slujitorii domneşti. În acelaşi timp, mitropolitul rostea rugăciunea şi domnul, după ce se închina de trei ori, îşi lua rămas-bun de la boieri. În timp ce făcliile se stingeau şi liniştea se aşternea peste palatul domnesc, boierii se îndreptau spre casele lor însoţiţi de muzica lăutarilor domneşti. De Crăciun, de Anul Nou şi de Bobotează, casele erau cutreierate de servitorii curţii, "cu urări de sărbători fericite şi strângeau bacşişuri, de călăreţii curţii cu harapnicele, de rândaşii de grajd cu ţesalele, de cei de la bucătărie cu mici piuliţe şi piluge, în sfârşit dărăbani, trâmbiţaşi, cobzari şi alţi muzicanţi, creştini şi turci. Astfel că trebuie ţinută sau uşa încuiată sau punga deschisă".

Oamenii de rând petreceau să uite sărăcia

La români, scopul "distracţiilor" era, potrivit relatărilor unui călător francez de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, "înveselirea după victorie sau voluptatea în vremuri mai liniştite". Neagoe Basarab lăsa fiului său, Theodosie, următoarea povaţă: "Când vei şedea la masă, te socoteşte să fie toate veseliile tale plăcute lui Dumnezeu. Şi lângă tine, mai sus, să şază tot boiari şi sfetnici buni şi aleşi; iară oameni nebuni şi răzvrătiţi nicidecum să nu ţii lângă tine". Românii ţineau sărbătorile prin abţinere de la muncă, dar petreceau toată ziua cu băutură, cu mese şi cu joc. "Şi deşi sunt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întâmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie, încât s-ar părea că nu simt deloc starea lor nenorocită".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!