Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Daruri pentru colindătorii de la Şcoala „Mihai Viteazul”

Daruri pentru colindătorii de la Şcoala „Mihai Viteazul”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 07 Decembrie 2015

Sfântul Ierarh Nicolae a venit mai devreme anul acesta în Parohia „Ziua Crucii” din Craiova. Aici a fost organizată joi, 3 decembrie, o serbare specială dedicată Sfântului ocrotitor şi ajutător al celor săraci, al celor aflaţi în suferinţe şi necazuri.

Elevi de la Şcoala Generală Nr. 30 „Mihai Viteazul” şi de la Liceul „Tudor Arghezi”, precum şi preşcolari de la Grădiniţa „Pinochio”, însoţiţi de profesori şi părinţi, au susţinut un frumos program de muzică, poezie şi teatru închinat Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica „Ziua Crucii” din Craiova. Copiii au interpretat o scenetă în care au prezentat una din faptele de caritate ale Sfântului Nicolae, respectiv ajutorul acordat celor trei fete aflate în pericol de a fi vândute ca roabe din cauza sărăciei, iar elevii de la Liceul „Tudor Arghezi” şi preşcolarii de la Grădiniţa „Pinochio” au interpretat poezii şi colinde specifice perioadei premergătoare Naşterii Domnului. La final, toţi cei prezenţi au primit pachete cu dulciuri şi fructe, precum şi iconiţe cu Sfântul Nicolae. „Este un eveniment pe care îl organizăm în fiecare an de praznicul Sfântului Nicolae în baza unor parteneriate încheiate cu unităţi şcolare din oraş, pentru că investiţia în copii şi tineri este una care ne preocupă foarte mult şi suntem convinşi că în timp vom culege şi roade bogate”, a spus în cuvântul de întâmpinare părintele Titus Manasia, parohul Bisericii „Ziua Crucii”. Prezent la eveniment, prof. Lucian Săndoi, directorul Liceului „Tudor Arghezi”, a apreciat în mod deosebit colaborarea dintre instituţia şcolară pe care o conduce şi biserica „Ziua Crucii”, situată în proxima apropiere a acesteia. „Liceul nostru este vecin şi partener cu biserica dumneavoastră şi participăm împreună la multe acţiuni. Iar prezenţa elevilor de la mai multe şcoli din Craiova aici demonstrează fără putinţă de tăgadă că Biserica este iubită şi apreciată pentru implicarea ei în viaţa cetăţii noastre”, a menţionat prof. Lucian Săndoi.

Un rol deosebit în cadrul acestui eveniment l-au avut şi micuţii de la Grădiniţa „Pinochio”, care au venit cu pachete spre a fi dăruite altor copii fără posibilităţi materiale. „Suntem aici copii de la grupele mari, iar activitatea caritabilă pe care o desfăşurăm astăzi am numit-o «Dăruind devenim bogaţi sufleteşte», o acţiune sprijinită de părinţii copiilor noştri pentru ajutorarea altor copii ce provin din familii nevoiaşe”, ne-a precizat Zoica Oprişan, educatoare în cadrul acestei unităţi pre­şcolare.