„În zilele acelea Elisabeta, soția lui Zaharia, a zămislit și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a șas
Daruri pentru copii din Sângeru de Pădure, Mureş
Copiii din cadrul Centrului de zi „Sfântul Dumitru” din Sângeru de Pădure, judeţul Mureş, au primit daruri, prin purtarea de grijă a pr. Mihai Dumitrescu, responsabilul așezământului. De asemenea, 55 de copii din localitățile Ernei și Dumbrăvioara, proveniți din familii nevoiașe, au primit pachete constând în alimente, haine și încălțăminte. În cadrul Centrului de zi „Sfântul Dumitru” din Sângeru de Pădure, numeroși copii beneficiază, atât de servicii educative și sprijin material, cât și de servicii de informare și consiliere familială. De asemenea, membrilor acestui așezământ le sunt acordate servicii de intermediere între beneficiarii direcți și celelalte instituții ale statului, şi li se oferă şi posibilitatea de a-și dezvolta, în timpul liber, diferitele abilități sociale, conform pr. Mihai Dumitrescu.