Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Daruri pentru copiii de la Centrul de primire în regim de urgență Timișoara

Daruri pentru copiii de la Centrul de primire în regim de urgență Timișoara

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Pr. Marius Mircia - 10 Septembrie 2016

Zilele trecute, un grup de credincioase ale Parohiei Timișoara-Iosefin au făcut o mare bucurie copiilor de la Centrul de primire în regim de urgență Timișoara, din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș, Str. Cpt. Dămșescu nr. 53.

La această întâlnire au fost prezenți clerici, credincioase și membri ai Fundației „Preot Ioan Olariu”, din Parohia Iosefin, care se implică în activitatea social filantropică a parohiei și care constant sunt prezenți la acest centru, unde ajută copiii aflați în situații de dificultate. Copiii s-au bucurat în această zi de cadouri, pe care credincioasele din cadrul Comitetului de femei al parohiei le-au oferit prin dărnicia întregii comunități a Parohiei Iosefin.

Această acțiune s-a bucurat și de prezența Emiliei Milutionovici, directorul general al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care a mulțumit credincioaselor parohiei, care de fiecare dată prin acțiunile pe care le întreprind aduc mângâiere sufletească copiilor din centru. Acest moment de bucurie se înscrie în activitățile filantropice pe care Parohia Iosefin cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” le desfășoară cu prilejul împlinirii a 80 de ani de existență a acestui locaș timișorean.

Centrul de primire în regim de urgență Timișoara este un centru rezidențial pentru copiii aflați în situații de risc în familiile lor, copii abuzați, agresați, neglijați, părăsiți. De asemenea, în cadrul centrului sunt admiși copiii proveniți din familii care nu reușesc să asigure un trai minim decent pentru aceștia, ca urmare a sesizărilor primite din comunitate.