Daruri pentru copiii din Parohia Stânca Roznovanu

15 Decembrie 2017

În Parohia Stânca Roznovanu din comuna Victoria, duminică, 10 decembrie 2017, o familie de buni creştini, în colaborare cu părintele paroh Adrian Miron şi doamna preoteasă Roxana, a avut o iniţiativă prin care să dăruiască nu doar daruri, ci şi zâmbete pe chipurile celor mici din comunitate.

Povestea a început în cursul anului 2016, când familia Daniela şi Gheorghe Marcu din judeţul Bacău a donat o masă caldă la o pensiune din satul vecin şi pachete cu mănuşi, fular, fes şi dulciuri. Anul acesta, surpriza a fost la fel de frumoasă, fiindcă au dăruit câte o pereche de ghete şi dulciuri celor 75 de copii din parohie, după ce aceştia au participat la Sfânta Liturghie. Au reuşit astfel să-l aducă pe Moş Nicolae şi anul acesta celor care îl aşteptau cu  multă nerăbdare.

A fost un dar binemeritat, fiindcă cei mici au fost cuminţi, au participat la diferite activităţi, la programul liturgic al parohiei şi mai ales au pregătit  un concert de colinde dirijaţi de doamna preoteasă Roxana. „Sperăm ca din toată această activitate misionară, atât părinţii, dar şi copilaşii să rămână cu dragostea de Biserică şi să continue participarea la Sfânta Liturghie pe tot parcursul anului“, a declarat părintele paroh Adrian Miron. Cu emoţie, doamna Daniela Marcu a adăugat: „În primul rând doresc să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să ajungem în satul Stânca. Astfel, din milostenia Domnului şi prin colaborarea părintelui Adrian, am reuşit şi anul acesta să mă dedic întru totul acestui obicei de a oferi cadouri în  preajma sărbătorilor. Doresc să vă asigur că momentul artistic m-a copleşit la fel de mult ca şi anul trecut, motiv pentru care le mulţumesc copiilor din Parohia Stânca. Copiii sunt deosebiţi prin fiecare moment oferit, făcându-mă să mă simt şi eu deosebită. În preajma sărbătorilor de iarnă trebuie să dăruim sinceritate, bunătate, toleranţă, iubire, respect şi ajutor. În acest fel vom primi încredere, speranţă de mai bine şi linişte sufletească. Aici, acum, alături de cei mici, am găsit  pacea interioară. Vreau să îi asigur că darurile sunt oferite din tot sufletul, odată cu toate urările noastre de bine, sănătate şi prosperitate, cu rezerva de a ne îngădui Cel de Sus să ne revedem peste ani în aceeaşi formulă sau una mai numeroasă, pentru a sărbători prietenia şi praznicul Naşterii Domnului“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!