Editorial
De bun simţ

De bun simţ

Diac. Cosmin Pricop, 12 Noiembrie 2014

Ne naştem toţi cu acelaşi număr de simţuri, indiferent de statutul social sau financiar, de nivelul de educaţie al familiilor pe care le îmbogăţim odată cu venirea noastră pe lume. Cultivăm apoi aceste simţuri toată viaţa şi, chiar dacă pe parcurs unele dintre ele îşi mai pierd din acuitate, totuşi sunt într-un fel garanţia legăturii noastre, cel puţin la nivel trupesc, cu lumea care ne înconjoară. De felul în care reuşim să ţinem în frâu aceste simţuri depinde şi evoluţia vieţii noastre spirituale, de cele mai multe ori greşelile sau păcatele săvârşite fiind strâns legate fie de suprasolicitarea unui sau unor simţuri, fie de inhibarea impulsurilor pe care acestea le determină, caz în care devenim ne-simţitori sau chiar ne-simţiţi.

Un rol deosebit la exersarea simţurilor îl are, fără îndoială, pe lângă mediul familial, şi mediul în care zi de zi ne desfăşurăm activitatea. Serviciul pe care îl avem, cu toate provocările lui pozitive şi negative, ne face să dezvoltăm sensibilităţi spre anumite tipuri de persoane, evenimente, acţiuni sau realităţi, în definitiv să dobândim astfel o anumită concepţie despre lumea care ne înconjoară şi să ne raportăm ca atare la ea. Acest lucru este valabil şi pentru cei care slujesc sau lucrează în şi pentru Biserică. Pentru clerici. Şi ei, adică şi noi suntem predispuşi la potenţarea sau opacizarea simţurilor pe care le avem cu toţii din naştere. Dificultatea apare însă atunci când, pe lângă acestea, ne mai este necesar încă unul: simţul liturgic sau simţul bisericesc. Importanţa cultivării lui se fundamentează pe învăţătura păstrată cu sfinţenie de-a lungul timpului, potrivit căreia rolul principal şi fundamental al preotului, dincolo de proiecte catehetice, misionare, filantropice sau culturale, este acela de a sluji în Biserică. Imaginea primordială şi autentică a preotului, pe care oamenii ar fi bine să o reţină şi pe care mulţi o reţin încă din copilărie, este aceea a preotului co-săvârşitor de Liturghie, a preotului care spovedeşte şi dezleagă, a celui care binecuvântează.

O definiţie exactă a simţului liturgic este greu de oferit, mai ales de un începător. Amendarea lipsei sau inhibării lui însă o poate face fiecare creştin cu o minimală înţelegere a realităţii numite Biserică. Întrebarea esenţială care merită să fie adresată nouă înşine, mai înainte de a face sau a gândi ceva, poate fi legată de măsura în care acel obiect, sau acea slujbă, sau acea pictură, sau acea cântare, sau acea vestimentaţie, sau acea predică, sau acel mod în care lumânările sau iconiţele sunt oferite credincioşilor, poate să ne conducă într-adevăr mai aproape de Dumnezeu. Poţi simţi intimitatea prezenţei lui Dumnezeu în biserică atunci când lumina puternică a candelabrelor te somează dis-de-dimineaţă să spui tot ca la interogatoriu, când strana pare un experiment pentru testat decibelii, când veşmintele slujitorilor aduc mai degrabă cu jocuri de puzzle amestecate, iar vocile lor trădează fie interesul linguşitor, fie plictiseala unei noi zile la serviciu?

Simţ liturgic sau bisericesc înseamnă concentrarea pe fond, iar nu pe forme, pe conţinut, iar nu pe ambalaj. Ceva de bun simţ.

 

 


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!