Patristica
De ce este bine să avem un părinte duhovnicesc

De ce este bine să avem un părinte duhovnicesc

Pr. Narcis Stupcanu, 12 Aprilie 2019

Sfântul Ioan Casian, Așe­zămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146

„(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din Egipt și Tebaida - n.n.) să nu ascundă, dintr-o rușine primejdioasă, absolut nici un gând care le frământă inimile, ci, de îndată ce s-au ivit, să le descopere bătrânului (duhovnicului). În judecarea acestora să nu se bizuie niciodată pe propria lor socotință, ei să fie convinși că este bun, sau rău, tot ceea ce a decis analiza bătrânului după o lungă chibzuință. Așa se face că iscusitul vrăjmaș în nici o privință nu-l poate împresura pe tânăr, ca pe unul fără experiență și neștiutor, și nici să-l prindă cu vreun vicleșug pe cel pe care-l vede sprijinindu-se, nu pe judecata lui, ci pe cea a bătrânului. El nu-l poate convinge să ascundă bătrânului îndemnurile de orice fel, pe care i le-a aruncat în inimă, ca pe niște săgeți de foc. Diavolul atât de dibaci în nici un alt chip nu l-ar putea înșela și aduce la poticnire pe tânăr, decât dacă l-ar momi, prin îngâmfare sau pofta de mărire, să-și ascundă gândurile. De altfel, bătrânii declară că îndeobște semnul știut și vădit al gândurilor diavolești este rușinea de a le mărturisi bătrânului.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. XI, 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 335-336

„Pe nimeni nu-l târăște diavolul la moarte mai repede decât pe monahul care stăruie să se încreadă în judecata și-n ideile sale, neținând seamă de sfaturile celor bătrâni. Dacă toate artele și disciplinele descoperite de geniul uman, care nu folosesc decât trebuințelor vieții acesteia vremelnice, deși se pot pipăi cu mâna și vedea cu ochii, totuși nu pot fi înțelese fără învățătura cuiva, cât de nesocotit este să crezi că n-are nevoie de învățător tocmai conștiința noastră, care este nevăzută și ascunsă, care nu se poate simți decât într-o inimă curată și a cărei greșeală nu este vremelnică, nici nu se îndreaptă ușor, ci aduce pieirea sufletului și moartea veșnică. Lupta duhovnicească are nu adversari văzuți, ci dușmani nevăzuți și îndârjiți, iar conflictul de zi și noapte nu este contra unuia sau doi, ci contra a oști nenumărate; primejdia ei este cu atât mai mare, cu cât dușmanul este mai pornit, iar atacurile lui mai ascunse. De aceea trebuie mers întotdeauna, cu cea mai mare atenție, pe urmele bătrânilor, și trebuie spuse lor, fără nici un ocol, toate gândurile care răsar în inimile noastre.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 482

„(...) Și în cele duhovnicești trebuie să se dea un model la care să priviți întotdeauna și cu atenție, pe care să-l învățați și să-l știți temeinic, pentru a putea, prin meditație și practică, să vă înălțați gândurile cât mai sus cu putință.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!