Oltenia
De ce merg tinerii la biserică?

De ce merg tinerii la biserică?

Doru Marcu, 20 Martie 2017

În biserică sunt doar tineri de vârste diferite, a afirmat adesea în cuvântul său Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Și adevărat este. Cine se consideră bătrân? Cine nu simte că sufletul său e mereu tânăr? Indiferent cu cine vorbești, toată lumea e în grupa tinerilor. Unii sunt tineri prin vârsta lor, iar alții sunt tineri prin bucuria lor. Dar nu putem uita că avem mulți tineri care nu sunt în biserică. De ce unii tineri merg la biserică, iar alţii aleg să-și risipească timpul făcând altceva? Care e răspunsul potrivit? Există un răspuns la această întrebare?

Este evident că nu știm de ce merg toți tinerii la biserică. Ar trebui să întrebăm pe fiecare dintre ei și așa am avea răspunsurile, care cu certitudine ar fi diverse. Însă ceea ce putem face este să ne punem singuri întrebarea, ca prin răspunsul nostru să fim de ajutor și celorlalți tineri. În următoarele rânduri voi încerca să schițez un răspuns personal la această întrebare, un exercițiu pe care ar trebui să îl facă fiecare dintre cei care vor citi aceste gânduri.

Întâlnirea cu „omul lui Hristos”

Cred cu durere că am moștenit forma lucrurilor, a gesturilor din biserică, dar conținutul ne rămâne neînțeles. Pe cine saluți prima oară când intri în biserică? Pe Hristos și pe Maica Sa, Maria. Închinarea la icoane și sărutarea cu evlavie reflectă gesturile pe care le facem atunci când mergem la cineva drag în vizită. Apoi, gestul firesc, pe care îl facem în vizita persoanei dragi, este să-i înmânăm darul nostru. Același gest firesc îl facem și la biserică. Mergem la intrarea în Altar, în partea de apus, probabil pentru că în această parte se află acel loc unde se pregătește Proscomidia și unde ne reîntâlnim cu „omul lui Hristos”, preotul! Dacă un preot își pierde această calitate de „om al lui Hristos”, legătura noastră suferă, atât cu el, cât și cu Hristos Domnul.

Astfel, darul meu pentru Hristos la acel moment anume e acea bucățică de hârtie, adesea însoțită de o bucată de pâine și, dacă avem, și de un bănuț câștigat cinstit din munca în timpul săptămânii, prin care îl rog pe preot să îi pună pe cei dragi ai mei, vii și adormiți, înaintea lui Dumnezeu. Apoi, mergem și ne așezăm la locul cuvenit, concentrându-ne mintea, trupul și sufletul la rugăciunea preoților și la răspunsurile cântăreților și așezându-ne într-o stare de rugă atentă. Dar întâlnirea noastră cu Hristos și cu ceilalți frați de credință are finalitatea doar în aceste gesturi, sau aproape de sfârșitul Sfintei Liturghii suntem chemați la ceva mai înalt? Mă întreb acest lucru pentru că la fiecare Liturghie, spre sfârșit, preotul iese cu Potirul îna­intea tuturor și ne cheamă prin cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!” Să ne apropiem de ce, sau mai degrabă de Cine? De Hristos Euharistic! Acest gest al împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos este comoara de aur a Bisericii Ortodoxe. Nicăieri nu ne întâlnim cu Hristos mai direct decât în acest gest al împărtășirii. Personal, consider că acest moment ar trebui să umple de bucurie vizita noastră în casa lui Hristos.

Întâlnirea tinerilor cu Hristos

Cred că e clar că gestul tinerilor are în vedere întâlnirea cu Hristos, prin tot ceea ce Biserica ne pune înainte și mai ales prin actul împărtășirii. În mod clar, trăirea unei prezențe cât mai reale a lui Hristos în sufletul nostru crește cu fiecare întâlnire. Nici cu prietena (sau, după caz, prietenul) nu te întâlnești o singură dată și o iubești pentru toată viața, ci cu fiecare întâlnire aprofundezi această dragoste. Și în Liturghie e momentul la care ne întâlnim cu Maica Domnului, cea mai cinstită decât heruvimii, cu sfinții dragi nouă și apropiați lui Hristos, cu cetele îngerești. Indiferent de dispoziția noastră, toți aceștia sunt prezenți la Sfânta Liturghie. Trebuie doar să încercăm pe cât posibil să simțim prezența acestora și să ne comportăm ca atare.

De ce nu vin tinerii la biserică?

Pentru că nu L-au cunoscut pe Hristos. Nu te duci la cineva în vizită doar dacă ai o adresă sau un nume care nu îți spune nimic, sau de care ai auzit doar așa, în treacăt. Te duci doar dacă știi pentru ce și pentru cine. Odinioară copiii erau aduși de bunici (mai ales bunicile aveau datoria aceasta sfântă) la biserică. Și pentru că suntem tineri cu vârste diferite, fiecare poate deveni bunic sau bunică pentru un prieten sau pentru un coleg de școală, sau chiar pentru mama și pentru tata. Când Sfânta Liturghie se termină și preotul citește rugăciunea de binecuvântare și ne miruiește, începe liturghia din afara bisericii. Până la următoarea Liturghie, liturghia aceasta în timpul săptămânii o purtăm fiecare dintre noi, și așa mărturisim ca pe alți tineri, de vârste diferite, să îi aducem la biserică și să le facem cunoștință cu Hristos. Fiecare dintre noi a trecut prin aceasta. Nu ne-am trezit în biserică, ci cu dragoste am fost chemați de cineva care știa pentru Cine merge la biserică. Măcar dacă am aduce fiecare câte un tânăr la biserică, cu siguranță am schimba balanța tinerilor din biserică, pentru că apoi, la rândul lor, fiecare tânăr adus prin noi va avea datoria să aducă pe altcineva. Prin aceasta devenim mâinile preoților care, limitați de timp și spațiu, unii și de probleme personale, nu pot ajunge peste tot, la toți tinerii. Dacă preoții noștri nu pot străbate până în mijlocul blocurilor, noi o putem face. Ar trebui să ne pară rău că apropiații noștri, vecinii noștri, uneori copiii și nepoții noștri nu cunosc bucuria vieții în Hristos. Datoria tinerilor din biserică este să poarte experiența împărtășirii de Hristos în viața și în purtările lor, ca astfel ceilalți tineri să fie provocați și să-și dorească și ei întâlnirea cu Hristos Domnul.

Am încercat să schițăm un posibil traseu și un modest răspuns la această întrebare, care trimite mai mult la cei care nu sunt în biserică. Un lucru foarte important, și aici ne oprim cu gândurile. Atunci când cineva reușește să aducă un tânăr la biserică, să nu uite că de fapt tot Hristos a lucrat prin noi. Nimeni să nu se creadă mai bun decât este. Atunci când cineva ajunge la Hristos are impresia că L-a descoperit, însă simte aceasta pentru că Hristos Cel smerit ne lasă tot timpul să credem că noi avem inițiativa, însă El este Cel care ne așteaptă și ne cheamă la întâlnirea cu El, permanent și pretutindeni. Și nu de puține ori ne bagă pe noi la îna­intare, ca prin aceasta fapta să fie pusă pe seama noastră și să avem parte de răsplata binelui, dar și să se mai aleagă cu încă un tânăr drag.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!