Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia De Paşti vestim victoria existenţei noastre

De Paşti vestim victoria existenţei noastre

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Ziarul Lumina - 29 Aprilie 2016

Hristos a Înviat!

Din an în an Biserica mărturiseşte, prin acest salut, evenimentul de o colosală importanţă care a avut loc cu peste două mii de ani în urmă. Atunci, în zorii zilei, femeile mironosiţe au venit la locul înmormântării Învăţătorului lor şi au văzut că mormântul era gol. Puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos a învins legea morţii şi El a înviat, demonstrând întregii omeniri că moartea nu este sfârşitul vieţii, ci poate fi biruită cu puterea lui Dumnezeu.

În felul acesta, Învierea Mântuitorului Hristos, fiind un eveniment unic în istoria omenirii, prin planul lui Dumnezeu, a devenit sărbătoarea vieţii şi a luminii, a liniştii şi fericirii. Pentru aceasta, de Sfintele Paşti vestim victoria existenţei noastre, urarea de pace, speranţa şi alinarea pentru fiecare om. Cel Care a fost născut din Preacurata Fecioară Maria, Cel Care a suferit mult şi fără de vină, răstignit şi mort pe cruce între doi tâlhari, Cel Care, primul dintre toţi oamenii, a înviat din morţi - Acela „S-a sculat din mormânt precum a zis”. Cei care au venit la locul unde fusese pus Domnul, „dis-de-dimineaţă… pe când răsărea soarele”, nu L-au găsit acolo pe Iisus; nici piatra care închidea peştera, nici straja care o păzea, nici moartea însăşi n-au putut sta împotriva măreţiei şi puterii Dumnezeului Celui viu.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Înomenirea Cuvântului atinge punctul cel mai înalt în taina dureroasă şi totodată glorioasă a pătimirii, morţii şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Suferinţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu subliniază realismul extrem al Întrupării Sale. El adună în Sine întreaga realitate umană, devenind din nevăzut vizibil, din nepătimitor pătimitor, din Dumnezeu nemuritor om muritor. În pătimirea şi în moartea Sa se lămureşte taina Întrupării, cum subliniază Sfântul Apostol Pavel: „noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru nea­muri, nebunie”. Astfel, jertfa Crucii, de neînţeles pentru raţiunea omului, a fost una din temele importante ale învăţăturii creştine din toate veacurile. Şi astăzi suferinţa Crucii şi biruinţa Învierii constituie stânca tare pe care se zideşte credinţa creş­tin-ortodoxă. Sfânta Cruce este identitatea noastră creştină paradoxală şi problematică faţă în faţă cu alte religii. Dacă Mântuitorul Hristos, Cel Care a proclamat Împărăţia lui Dumnezeu, părea să fie abandonat de toţi, El biruie moartea cu puterea Sa dumnezeiască, înviind din mormânt. Deci, Cel Care a dat Legea pe Sinai a fost condamnat în numele acestei Legi; Cel Care a vindecat pe bolnavi şi a alungat puterile demonice a murit fără să fie ajutat şi apărat de cineva. Cel Care S-a arătat întotdeauna binefăcător al oamenilor a fost condamnat să moară ca un răufăcător pe o cruce între tâlhari. Cel Care a făcut din viaţa Sa un eveniment religios unic în lume Şi-a dat duhul în afara cetăţii sfinte şi a templului, fiind răstignit şi luat în râs de cei fără de lege. Pentru aceasta, Crucea şi Învierea sunt cele două elemente care ridică creştinismul deasupra oricărei critici venite din exterior. În misterul suferinţei lui Dumnezeu stau efectiv identitatea şi adevărul vestirii creştine.

Realitatea istorică a acestui eveniment este mărturisită oamenilor de Sfintele Evanghelii şi de alte scrieri ale Noului Testament. Sfinţii Evanghelişti au vorbit despre felul cum Mântuitorul a murit şi a înviat. Sfântul Apostol Pavel scoate în evidenţă profunzimea acestui moment în care „Mântuitorul Hristos ne-a salvat de blestemul legii, devenind El Însuşi blestem pentru noi”. Sfârşitul tragic al Întemeietorului creştinismului este relatat şi de scriitorii necreştini, atât iudei, cât şi păgâni. Deci, moartea şi Învierea Domnului sunt înscrise în Sfintele Evanghelii şi în documentele istorice ca etape decisive în istoria mântuirii noastre.

Motivul răstignirii Mântuitorului a fost, după cum ştiţi, acela al invidiei şi răutăţii umane, provocat de cărturari şi farisei. La acesta s-a adăugat şi unul social-politic, cum că El a afirmat că este „regele iudeilor”, deci împotriva autorităţii romane, cum spunea poporul lui Pilat: „Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prietenul Cezarului! Căci cine se face pe sine rege se împotriveşte Cezarului”. Faţă de acuzaţiile lor nedrepte, misiunea Mântuitorului Iisus Hristos a fost una cu totul religioasă. Domnul a refuzat cu hotărâre orice propunere lumească, spunând satanei care I-a oferit „toate împărăţiile lumii şi slava lor”: „Înapoia Mea, satană, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti»”. Pentru aceasta, El afirmă în mod explicit: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. [...]

Preacucernici părinţi, Iubiţi fraţi şi surori,

Prin Învierea lui Hristos, omul credincios dobândeşte posibilitatea comunicării cu puterea de sus pentru a trăi după legile lui Dumnezeu, fiind bun şi mărinimos, cinstit şi corect în legătură cu semenii săi, capabil să împartă cu aceştia şi bucuria, dar şi tristeţea. Această atitudine a creştinului faţă de cei apropiaţi include în sine şi grija faţă de ţara sa, faţă de poporul său, faţă de familie şi casa personală. Propovăduind prioritatea valorilor spirituale creştine, Biserica cheamă pe copiii săi la o atitudine responsabilă faţă de valorile pământeşti, dar reale, din lumea alcătuită de Creator: natura înconjurătoare şi bogata moştenire culturală zidită pe parcursul a secole întregi de către înaintaşi. A fi păstrători ai comorilor şi tradiţiilor Ortodoxiei presupune o transformare dinamică a personalităţii noastre şi a lumii interioare, dar şi menţinerea frumuseţii şi armoniei lumii înconjurătoare, precum şi refacerea acestor calităţi acolo unde au fost distruse de răuvoitori. Deci, Învierea Domnului, ca eveniment istoric, tainic şi fundamental al creştinătăţii, o trăim în toate momentele vieţii noastre. Toată lumea se miră de frumuseţea Liturghiei noastre ortodoxe şi de cultura noastră românească. În chip deosebit, această sărbătoare este tema cea mai abundent evocată, descrisă, ilustrată sau comentată din lume. În Sfintele Evanghelii, în scrierile Sfinţilor Părinţi, în iconografie şi pictură, din tată în fiu, din generaţie în generaţie, toată lumea vorbeşte despre acest mare praznic, sub toate aspectele lui: de la exegeza biblică la abordările dogmatice sau poetice, până la cele antropologice şi sociologice. Faptul că Fiul lui Dumnezeu înomenit S-a jertfit pe Cruce şi a „înviat a treia zi după Scripturi” a devenit axa noului timp al Împărăţiei cerurilor şi izvorul civilizaţiei europene în care trăim. [...]

Pentru a simţi şi a înţelege cât de bună şi de uşoară este chemarea pe care o pune pe umerii noştri Domnul, trebuie să învăţăm să facem bine atât celor apropiaţi, cât şi celor străini. În acest proces, cel mai dificil este doar primul pas, când trebuie să ne oprim la timp pentru a nu răspunde la ură cu ură, la răutate cu răutate, la minciună cu minciună, la judecată cu judecare. Măcar o dată să simţim satisfacţia în urma unei fapte bune faţă de aproapele nostru, fie că acesta este un membru din familie, de la serviciu, din parohie, din mănăstire, vecin sau un simplu cunoscut. Acest sentiment de satisfacţie poate creşte într-o stare de spirit de bucurie şi optimism, dacă lucrurile bune, săvârşite nu din mândrie, ci din toată inima, devin parte din viaţa noastră. Doar atunci vom putea simţi schimbările în bine din societate, când vom conştientiza prezenţa legăturii de nezdruncinat dintre faptele bune pe care le săvârşim şi bunăstarea generală. Aşadar, vă invităm pe toţi preoţii, călugări şi călugăriţe şi pe toţi credincioşii şi credincioasele Bisericii noastre să mărturisiţi prin viaţa dumneavoastră marea şi desăvârşita taină a Crucii şi a Învierii. Mărturia noastră nu poate să fie credibilă decât numai dacă Domnul Hristos Cel înviat trăieşte în noi, dacă întreaga noastră existenţă străluceşte de pacea şi de bucuria certitudinii credinţei în Înviere. Noi ştim că ultimele cuvinte rostite de Domnul pe cruce sunt pentru noi, „cei ce ne mântuim, puterea lui Dumnezeu”#1. De aceea trebuie să luptăm necontenit împotriva patimilor care deformează frumuseţea sufletului nostru, pusă cu atâta dragoste în firea noastră. După cum ştim, puterea lacomă şi păcătoasă ruinează fundamentele şi condiţiile de viaţă ale familiilor şi urmaşilor noştri. Pentru aceasta, datoria credincioşilor ortodocşi este să respecte familia creştină, viaţa semenilor lor, să lupte prin cuvânt şi faptă ca oamenii lumii să nu se mai ucidă între ei, să renunţe la violenţă şi la fanatism, care pun în pericol lumea şi viaţa. În felul acesta, triumful Învierii va fi trăit ca o biruinţă a vieţii, a iubirii frăţeşti şi ca o nouă perspectivă spre viaţa viitoare.
În lumina marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a rugăciunii Sfinţilor Săi, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, de ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea pascală:

Hristos a Înviat!
Al vostru, în Duhul Sfânt, rugător şi permanent mijlocitor către Hristos Domnul,

† Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

Note:
1 I Corinteni 1, 18.