Timp liber
De pe mesele regilor, pe mesele tuturor

De pe mesele regilor, pe mesele tuturor

23 Septembrie 2017

Probabil nu este copil care să nu fi gustat măcar o dată zăpada, cu toții știm asta. Și nici copiii de acum mii de ani nu făceau excepție, iar de la a gusta gheața și zăpada așa cum cade din cer și până la amestecarea lor cu produse dulci nu a fost decât un pas. Astfel a apărut înghețata.

Desigur, nu se poate stabili un „inventator” al acestui desert, dar se știe că personalități ale istoriei îl aveau în meniu. Spre exemplu, temutul cuceritor Alexandru Macedon (356 î.Hr. – 323 î.Hr.), cel care a stăpânit, la un moment dat, cel mai mare teritoriu din istorie, se delecta cu înghețată făcută prin amestecarea zăpezii cu miere și nectar.

Chinezii, care au dat lumii atâtea invenții importante, au fost la originea pătrunderii în Europa a înghețatei, prin Marco Polo, care a descoperit acest desert pe mesele puternicilor dregători din marele imperiu. Odată ajunsă în Italia, ideea de a amesteca zăpada cu dulciurile a prins atât de puternic încât nu după mult timp nici un suveran nu rămăsese indiferent. Desigur, este clar că pe atunci nu se putea fabrica gheață, ci totul era legat de darurile naturii și de capacitatea oamenilor de a păstra cât mai mult timp ceea ce doar cerul putea fabrica. „Tehnologia” era oarecum simplă, cel puțin privind de la nivelul la care suntem noi astăzi, însă accesibilă doar oamenilor foarte bogați. Se creau așa-numitele „ghețării”, adică niște pivnițe adânci, în care se depozita pe tipul iernii o mare cantitate de zăpadă, care putea fi utilizată și atunci când venea vara. Chiar și domnitorul nostru Constantin Brâncoveanu, care a rămas în istorie și ca un personaj rafinat în ceea ce privește gusturile alimentare, avea un asemenea „frigider” primitiv dar eficient, iar un slujitor îi prepara înghețată oricând dorea.

Istoria o consideră pe Caterina de Medici (1519-1589), regină a Franței și soția regelul Henric al II-lea, responsabilă pentru răspândirea înghețatei în zona europeană, dar nici englezii nu au rămas mai prejos, în secolul al XVI-lea „gheața cremoasă” fiind și pe mesele celor bogați.

Un moment important îl reprezintă accesul publicului la acest desert foarte sofisticat pentru acele vremuri, iar evenimentul s-a produs în anul 1660, când un italian din zona Siciliei, pe nume Procopio, care avea o cafenea în Paris, a creat o rețetă compusă din lapte, smântână, unt, zahăr, ouă și gheață, făcânt astfel prima înghețată comercializată.
După cum era de așteptat, industrializarea acestui produs care multă vreme a fost disponibil doar pentru elitele societății s-a petrecut în Statele Unite. În anul 1777, Philip Lenzi anunța printr-o reclamă că înghețata este disponibilă în fiecare zi.

Președintele american George Washington a cheltuit numai pe înghețată 200 de dolari – o sumă mare pentru acea perioadă – în vara anului 1790.

Deși, din păcate, în zilele noastre, românii au obiceiul de a se ponegri pe ei înșiși, de a-și vedea și chiar a-și exacerba doar defectele, Bucureștiul nu era mai prejos, la capitolul înghețată cel puțin, decât marile orașe europene. Consulul Angliei la București scria în 1810 în însemnările sale că în București exista un lac numit „Heleșteu”, unde la o cafenea se vindea înghețată cu alte produse răcoritoare.

Ziaristul francez Ulysse de Marsillac scria în „Ghidul călătorului prin București” că „nimic nu poate rivaliza cu înghețata care se poate mânca la cofetăria fraților Capșa, ce-au studiat la Paris cu celebrul maestru al artei culinare Boissier”.

În zilele noastre înghețata este unul dintre produsele comune din gama dulciurilor și, firesc, există și variante pentru oamenii cu probleme de sănătate precum diabetul sau intoleranța la lactoză, precum și pentru cei care prin religia lor au anumite îngrădiri în ceea ce privește produsele lactate.

Avem, așadar, o înghețată vegetariană, care în loc de lapte, smântână, unt, conține lapte de nucă de cocos, lapte de orez, lapte de soia, iaurt de soia, cremă de ovăz, cremă de soia.

Uneori, termenul „înghețată” este folosit și pentru alte produse, precum iaurtul înghețat sau altele similiare. De aceea, în Statele Unite, înghețata este numită și recunoscută astfel doar atunci când conține cel puțin 10% lapte gras (aproximativ 7 grame de 1/2 cești de servire) și un total de 20% de lapte praf după greutate. Înghețatele de calitate mai înaltă conțin aproximativ 16% lapte gras și proporția poate varia până la 20%.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!