Historica
Decembrie 1991: disoluţia unui imperiu

Decembrie 1991: disoluţia unui imperiu

Bogdan Cronţ, 11 Decembrie 2009

▲ La 8 decembrie 1991, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe ▲ Referindu-se la acest episod al istoriei, premierul rus Vladimir Putin l-a catalogat, în 2005, pe când era preşedinte al Federaţiei Ruse, drept „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul al XX-lea“ ▲ Actualul preşedinte Dmitri Medvedev este mai temperat în comparaţii şi consideră că destrămarea Imperiului sovietic a fost un „mare şoc“, dar nu o catastrofă ▲

La 8 decembrie 1991, în satul Viskuli, din Belarus, în apropiere de celebra rezervaţie naturală Belovejskaia Puscia, lideri ai trei republici sovietice - Rusia, Ucraina şi Belarus - respectiv Boris Elţîn, Leonid Kravciuk şi Stanislav Suskevici - au semnat un acord crucial pentru destinul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Documentul constata încetarea existenţei URSS ca subiect al dreptului internaţional şi stipula crearea Comunităţii Statelor Indepentente (CSI). În plus, această înţelegere, intrată în istorie ca „Actul de la Belovejskaia Puscia“, anula acordul privind crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 1922 şi existenţa tuturor structurilor de stat din Uniunea Sovietică.

Glasnost şi perestroika

Cum s-a ajuns aici? Ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, care a preluat puterea în martie 1985, după moartea lui Constantin Cernenko, a instiutuit o serie de reforme cunoscute sub numele de „glasnost“ (transparenţă) şi perestroika (reconstrucţie). Aceste reforme includeau democratizarea, relaxarea cenzurii şi a represiunii politice. Reformele au fost gândite să doboare rezistenţa elementelor conservatoare din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice la iniţiativele economice novatoare ale lui Gorbaciov. Dar relaxarea cenzurii şi încercarea de a crea o mai mare deschidere politică au avut efectul neaşteptat de redeşteptare a sentimentelor antiruseşti şi naţionaliste, îndelung ţinute sub control în republicile constituente. Pe durata anilor â80 s-au auzit tot mai multe voci care cereau o mai mare independenţă faţă de guvernarea Moscovei.

Curentul naţionalist a fost întărit şi mai mult prin declinul economiei sovietice, fenomen pentru care conducerea de la Moscova a fost considerată un ţap ispăşitor convenabil de către majoritatea republicilor membre.

Lovitura de stat din august, încercare eşuată de a păstra URSS

Pe 7 februarie 1990, sub presiunea tot mai mare venită din republicile sovietice, Comitetul Central al Partidului Comunist a fost de acord să renunţe la monopolul puterii. Republicile constituente ale URSS-ului au început să-şi impună suveranitatea naţională, câştigând controlul asupra economiilor naţionale şi refuzând să mai plătească taxe Moscovei. Acest blocaj a dezorganizat economia, fluxurile de aprovizionare au fost rupte şi a provocat o adâncire a declinului economiei sovietice.

Preşedintele Gorbaciov a făcut eforturi disperate să recâştige controlul, în mod special în republicile baltice, dar puterea şi autoritatea Guvernului central fuseseră distruse.

Printre reformele iniţiate de Gorbaciov a fost şi alegerea directă a preşedintelui RSFS Rusia. Alegerile pentru acest post au fost ţinute în iunie 1991. Candidatul populist Boris Elţîn, un critic realist al lui Mihail Gorbaciov, a câştigat 57% dintre voturi, învingâdu-l pe candidatul preferat de Gorbaciov, fostul prim-ministru Rîşkov, care a obţinut 16% din voturi.

Pe 20 august 1991, republicile sovietice trebuiau să semneze un nou tratat unional, care le-ar fi făcut ţări independente într-o federaţie cu preşedinte, politică externă şi armată comune. Nemulţumiţi de acest vast proces de reformă, pe 19 august 1991, vicepreşedintele Ghennadi Ianaev, prim-ministrul, ministrul Apărării, şeful KGB şi alţi oficiali de frunte ai URSS au iniţiat o lovitură de stat şi au format „Consiliul de Stat pentru Starea de Urgenţă“. „Commitetul“ l-a pus pe Gorbaciov, aflat în vacanţă în Crimea, sub arest la domiciliu şi au încercat să restaureze statul unional.

Mii de oameni au ieşit pe străzi să apere Kremlinul, locul simbolic al suveranităţii Rusiei. Organizatorii loviturii de stat au eşuat în încercarea de a-l aresta pe Boris Elţîn, care s-a raliat opoziţiei de masă anti-puciste. După trei zile, pe 21 august, lovitura de stat a eşuat, iniţiatorii ei au fost arestaţi şi Gorbaciov s-a reîntors ca preşedinte al Uniunii Sovietice. Dar puterea lui era acum în mod definitiv compromisă, astfel că nici o structură de putere unională sau rusească nu a mai ascultat de comanda sa.

Republicile îşi declară independenţa

După lovitura de stat eşuată de la Moscova, republicile membre au accelerat procesul obţinerii independenţei, afirmându-şi suveranitatea una câte una. Pe 6 septembrie 1991, Guvernul sovietic a recunoscut independenţa celor trei state baltice. Pe 1 decembrie 1991, Ucraina şi-a declarat independenţa faţă de URSS.

Pe 8 decembrie 1991, conducătorii Rusiei, Ucrainei şi Belarusului s-au întâlnit în Belarus, pentru a afirma că Uniunea Sovietică a fost dizolvată şi a fost înlocuită de Comunitatea Statelor Independente. Gorbaciov devenise un preşedinte fără ţară, astfel că, pe 25 decembrie 1991, el a demisionat din funcţia de preşedinte al URSS-ului şi a predat puterea lui Boris Elţîn. În ziua următoare, Sovietul Suprem a votat pentru autodizolvarea sa şi a abrogat declaraţia din 1922, care stabilea în mod oficial existenţa URSS.

(sursa: wikipedia)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!