Biserică şi societate
Defectele ca mesageri ai unicităţii personale

Defectele ca mesageri ai unicităţii personale

Andreea Hefco, 21 August 2012

Cel mai adesea ne luptăm încercând să mascăm şi să transformăm defectele noastre în calităţi uşor de purtat şi de arătat în lume. Pornind de la un cuvânt de învăţătură al arhimandritului Simeon Kraiopoulos, care spunea în cartea "Sufletul meu, temniţa mea" că "omul trebuie să se bucure de defectele lui şi să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru că acestea sunt mărgăritarele pe care le deţine", acest articol doreşte să fie un posibil îndemn către o altă abordare a defectelor personale.

Pot fi defectele mărgăritare? La fel cum raiul este oriunde dacă avem ochii sufletului curăţaţi ca să-l vedem, aşa şi defectele, atât de jenante pentru noi şi ascunse ca fata cea modestă din calea prinţului, ne ajută şi pot fi la fel de eficiente ca şi Cenuşăreasa din poveste. Cum putem să ne dăm seama de acest potenţial ascuns? În primul rând scoţându-l la vedere, printr-o listă în care ne rememorăm calm ce anume am vrea să schimbăm la noi.

Ca să fii fericit şi acceptat, trebuie să fii "aşa", şi nu "altfel"?

Veţi observa că dacă lista este scrisă din perspectiva proprie, şi nu din perspectiva familiei noastre, este puţin diferită, mai scurtă şi poate mai afectuoasă. Să presupunem că pe listă apare un aspect fizic care nu corespunde standardului actual (cel implementat prin toate formele de vizual şi reclamă care spun la unison "ca să fii fericit şi acceptat, trebuie să fii aşa, şi nu altfel") şi că ne-am transforma bucuroşi anumite caracteristici fizice pe care le percepem ca fiind defecte. Ce spune de fapt dorinţa noastră? Ea ne vorbeşte despre o stare de insecuritate, de lipsa de acceptare personală, de singurătatea cu mine şi de lipsa bucuriei pe care sperăm să o aducem din exterior către interior, deşi ne scapă mereu ca apa prin sită, pentru că oricât am pune, nu rămâne mai nimic. Faptul că noi suntem nemulţumiţi de aşa-zise defecte exterioare denotă o lipsă interioară, spirituală. Totodată pot fi gardieni foarte eficienţi, pentru că nearătând "cool", nu eşti asaltat de atâtea oferte de aderare la plăceri şi tovărăşii îndoielnice, chiar dacă tu le doreşti cu disperare. În timp, această protecţie care nu te lasă mai uşor în păcate îţi va fi mărgăritar de seamă în coroana ta sufletească.

Căutarea unicităţii se aseamănă cu cea a unei comori

Să presupunem că la defecte apare şi faptul că nu ne descurcăm în lumea asta, că nu ne integrăm, suntem altfel şi parcă nimic nu ne iese. Nu câştigăm bani fără număr, nu avem maşini scumpe şi nici imaginea unui om de succes. Aparent nu ne vede nimeni şi ne pierdem uşor în peisaj, pentru că nimic din ce "se caută azi" nu apare şi în oferta noastră.

Acest lucru poate fi greu de suportat pentru că activează zona instinctuală a creierului nostru şi mai exact puternicele instincte de supravieţuire care, deşi ne-au salvat viaţa de mai multe ori decât am putea bănui, nu sunt eficiente în această problemă. Şi pentru că încă mai credem că ceva din afară poate aduce bucuria lăuntrică.

Ca la mare parte din lista noastră de defecte, se cere aici un alt punct de vedere, în căutarea căruia trebuie să pornim ca nişte exploratori miraţi şi respectuoşi ai unicităţii noastre.

Căutarea unicităţii se aseamănă cu cea a unei comori fabuloase, a unei picturi inestimabile ascunse după măşti sociale, nevoi neîmplinite, frici, interpretări greşite şi după o mare nevoie de iubire. Astfel, defectele noastre pot fi adevărate felinare la intrarea în subteranele sufleteşti şi mentale, în care putem mereu să ne alegem ca busolă şi lămpaş rugăciunea şi Sfintele Taine aducătoare de bucuria adevărată, care nu se mai ia de la noi.

Un dialog care opreşte lupta dintre noi şi noi

Am auzit şi de mari timidităţi care au generat ca mecanism de mascare un simţ al umorului deosebit, de obositoare aptitudini de a "diseca firul în patru" care au dus la abordarea mai adâncă şi serioasă a vieţii, de spaima de a vorbi în public sau de alte sentimente de inferioritate care au trezit compensatoriu resurse motivaţionale deosebite.

Când ne simţim pregătiţi, putem să le vorbim defectelor noastre, să le mulţumim pentru tot ajutorul dat şi să le lăsăm să plece, căci le-am primit darul. Acest dialog opreşte lupta dintre noi şi noi, lăsând un drum liber, în care ne putem redefini după regulile iubirii şi acceptării.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!