Patristica
Demnitatea firii omeneşti

Demnitatea firii omeneşti

Roger Coresciuc, 07 Mai 2010

Omilia Sfântului Grigorie Palama rostită în duminica Samarinencii poate fi considerată un model de omilie dogmatică. Chiar dacă nu abordează de la început până la sfârşit numai subiectul dogmatic, devenind pe alocuri o omilie biblică, această omilie înfăţişează punctat taina întrupării şi a învierii Mântuitorului, precum şi implicaţiile acestor evenimente în reconsiderarea şi mai ales realitatea demnităţii firii omeneşti.

Nu insistăm aici asupra măsurii în care această omilie poate fi considerată numai dogmatică sau numai biblică: "O predică nu se încadrează strict şi retrictiv în limitele unui anumit gen. Căci graniţele se întrepătrund de multe ori. Bunăoară, o predică tematică va avea câteodată pasaje în care se face exegeza unui text scripturistic, trecându-se graniţa în genul omiliei exegetice" (pr. prof. dr. Vasile Gordon). Separaţia de factură scolastică între diferitele direcţii ale teologiei nu era deloc prezentă în maniera proprie Sfântului Grigorie Palama de a prezenta tainele credinţei. Bineînţeles că o anumită diferenţiere, bazată pe principii metodologice, este inevitabilă, însă rezultatul tuturor ramificărilor conceptuale trebuie să tindă spre o viziune unitară a problematicilor de credinţă. Predica, omilia, cateheza sunt părţi integrante şi ale cultului dumnezeiesc, şi ale exegezei biblice, şi ale teologiei istorice. Finalitatea studiului teologic este optimizarea contextului în care cuvântul vieţii celei adevărate să fie împărtăşit, în condiţiile constantei rămâneri în direcţia distinctivă şi categorică a primirii harului dumnezeiesc.

Hristos S-a ridicat pe Sine din morţi

Sfântul Grigorie Palama îşi începe această omilie cu precizarea că învierea lui Hristos este total diferită de toate celelalte învieri care au avut loc până la El şi după El: "Fiindcă toţi aceia care s-au sculat din morţi au fost sculaţi de către alţii, iar, murind ei din nou, s-au întors în pământ; însă Hristos când S-a sculat din morţi, moartea nu L-a stăpânit deloc şi El singur S-a sculat pe Sine după trei zile". Temelia învierii oamenilor capătă astfel substanţă concretă. Creştinismul nu devine comemorare pioasă a unui eveniment pentru mulţi nesigur. Creştinismul are siguranţa repoziţionării omului faţă de moarte prin certitudinea fundamentului învierii dătătoare de viaţă. "Moartea nu l-a stăpânit deloc" pe Hristos, şi nici nu ar fi avut cum, atâta timp cât Însuşi izvorul vieţii venea să supună moartea. Sfântul Grigorie Palama continuă: "Hristos a făcut ca frământătura din care să fim plămădiţi să fie aşezată pe acelaşi tron cu Tatăl". Persoană consubstanţială cu Tatăl şi cu Duhul, Hristos urcă firea umană la demnitatea de a fi aşezată "de-a dreapta Tatălui".

Vrednicia trupului arătată în Întruparea Domnului

Tema demnităţii firii umane în viziunea Sfântului Grigorie Palama a fost temeinic conturată de mai mulţi părinţi atoniţi contemporani. Unul din ei spune: "Vrednicia firii omeneşti şi implicit a trupului se exprimă cel mai clar prin întruparea Domnului. După cum spune Sfântul Grigorie, în stilul caracteristic, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om "ca să arate că firea omenească, osebit de celelalte creaturi, a fost zidită după chipul lui Dumnezeu. Prin aceasta, înrudirea ei cu Dumnezeu a ajuns atât de mare, încât a putut să se unească cu El într-un singur ipostas. S-a unit ca să dea cinstire trupului şi însăşi firii muritoare, astfel ca duhurile cereşti să nu se creadă mai de cinste decât omul şi să nu se socotească dumnezeieşti". Învierea lui Hristos redă firii marele dar al posibilităţii îndumnezeirii. Însă acest dar devine lucrător doar cu condiţia asumării integrale a firii umane. Hristos a făcut acest lucru. Mai rămâne ca omul să înţeleagă că unitatea propriei persoane este destinată acestui mare dar, şi că nimic din cele dăruite de Creator nu e de lepădat: nici trup, nici partea pătimitoare sau cea irascibilă a persoanei umane. Analizând teologia Sfântului Grigorie Palama referitoare la firea umană, un părinte atonit afirmă: "Trupul este bun. Ceea ce este rău este gândirea cea trupească. Când apostolul Pavel vorbeşte despre "trupul morţii", nu se referă la trup ci la "dorinţa păcătoasă, apărută mai apoi, după cădere". Creştinul alungă gândirea cea trupească şi-şi adună mintea în trup, în primul rând ca să-l facă pe acesta "după chipul lui Dumnezeu"". Sfântul Grigorie Palama, urmând tradiţiei patristice, învaţă că "după chipul" nu se limitează la un anumit element al firii omeneşti, ci se extinde la toată existenţa umană.

Primirea harului dumnezeiesc în vasele trupurilor noastre

În mod contrar, filosofia greacă vedea trupul ca pe ceva josnic. După Platon, firea trupului nu era decât o haină, închisoare, mormânt al sufletului. Trupul este partea negativă a existenţei umane, de o calitate inferioară, rău, şi sufletul se găseşte în unitate cu acesta până "ce va ajunge la lucrurile folositoare". Trupul nu este capabil să influenţeze major sufletul. Neoplatonicianul Plotin se ruşina chiar si la ideea că are trup. Contrar acestor opinii, uneori prezente şi astăzi în diferitele gnoze spiritualiste, tradiţia patristică opune cuvântul clar al apostolului Pavel: "Că trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace cu nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace cu nemurire" (I Corinteni 15,53). "În Tomul aghioritic, Sfântul Grigorie vorbeşte despre schimbarea părţii pătimitoare a sufletului, şi nu despre omorâre. Cu o luptă ascetică potrivită care implică puterile sufleteşti şi părţile trupului, omul câştigă şi vede harul dumnezeiesc care a fost făgăduit de Domnul celor "curaţi cu inima". Şi avem această comoară în "vase trupeşti/ materiale", adică în trupurile noastre".

Aşezarea frământăturii noastre pe tronul Tatălui

Moartea devine astfel nu o realitate dureroasă, ci eveniment care depăşeşte puterea de înţelegere a minţii create. "Moartea nu l-a stăpânit deloc" pe Hristos, ne spun Sfântul Grigorie şi împreună cu el toată tradiţia patristică. Moartea este nenorocire pentru cei legaţi de lumea aceasta. Adaugă însă Sfântul Grigorie: "Pentru cei care dispreţuiesc cele ale lumii acesteia şi iscodesc tainele lumii ce va să fie, pentru cei care se ostenesc să săvârşească cele de folos pentru moştenirea lumii aceleia, moartea, când vine, nu aduce stricăciune şi pagubă, ci îi mută degrabă pe acei oameni de la cele deşarte şi trecătoare către ziua cea fără de apus, către viaţa cea fără de moarte, către bogăţia cea de necheltuit, către desfătarea cea necurmată, către slava cea veşnică, către cele ce există cu adevărat şi dăinuiesc neschimbate". Iată aşadar, că "Hristos a făcut ca frământătura din care să fim plămădiţi să fie aşezată pe acelaşi tron cu Tatăl".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!