Sănătate
Depistarea timpurie a diabetului reduce riscul de amputație

Depistarea timpurie a diabetului reduce riscul de amputație

Un diagnostic precoce şi îngrijirea corectă a piciorului la persoanele cu diabet ar putea diminua semnificativ numărul amputaţiilor. „Amputaţia este un eveniment traumatizant, cu implicaţii profunde atât pentru persoana care primeşte diagnosticul, familia sa, cât şi la nivel de societate. De aceea este important ca persoana cu diabet să îşi controleze cât mai eficient afecţiunea, să îşi urmărească şi să‑şi îngrijească corespunzător piciorul şi, în situaţia în care apar primele semne care pot fi asociate neuropatiei diabetice, să se adreseze imediat medicului pentru diagnosticare şi îngrijire adecvată”, a declarat Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică, într‑un comunicat remis presei.

Conform unui studiu realizat în România, pe 17.530 de persoane cu diabet, cu cât se prelungeşte perioada dintre debutul simptomelor şi intervenţia medicului, cu atât se măreşte riscul de complicaţii la picior.

Statisticile arată că în România, în perioada 2006‑2010, numărul amputaţiilor realizate la pacienţii cu diabet zaharat a crescut de la 3.998 pe an, în 2006, la 5.474 de amputaţii pe an, în 2010, cu o medie de aproximativ 14 amputaţii pe zi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!