Banat
Deschiderea noului an școlar la Timișoara

Deschiderea noului an școlar la Timișoara

Luni, 11 septembrie, Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” și Grădinița „Troița” din Timișoara și-au deschis porțile pentru copiii și elevii săi. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a oficiat slujba de Te Deum, alături de un sobor de preoți și diaconi de la Centrul eparhial și de la școală.

După oficierea serviciului religios, a urmat intonarea Imnului de Stat al României de către elevii și profesorii școlii. Au urmat luările de cuvânt din partea prof. Adela Panait, directoarea Școlii „Sfântul Antim Ivireanul”, prof. Daniela Buzatu, inspector pentru disciplina religie, care a dat citire mesajului de început de an al prof. Daniela Danielescu, inspectorul şcolar general din județul Timiș, și alți invitați. Festivitatea de deschidere oficială a anului școlar la sediul unităților școlare, aflat pe bd. Liviu Rebreanu nr. 35, a avut loc în prezența unui număr mare de copii, elevi, profesori, părinți, dar și invitați speciali, profesori de la alte școli și universități din țară. De asemenea, și Grădinița „Troița” și-a reluat activitatea educațională, la vechiul sediu de lângă Parcul Rozelor (str. Acad. Alex. Borza nr. 8).

Şcoala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul” este un proiect al Asociaţiei „Prologos” în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi funcţionează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, şi a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Aceasta este o școală nouă, cu predare în limba română, înființată după normele Ministerului Educației Naționale și Programele Școlare Naționale în vigoare, care aduce în plus și discipline specifice unei școli ortodoxe.

Și Colegiul Național „C.D. Loga” și-a deschis porțile pentru a-i întâmpina în noul an școlar pe toți elevii claselor gimnaziale și liceale. Festivitatea de deschidere, care a marcat începutul noului an școlar, a avut loc în sala de festivități a liceului, în prezența elevilor, a cadrelor didactice și a părinților. Ceremonia de deschidere a debutat cu un moment de rugăciune, oficiat de părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, și părintele Cristian Feraru, de la paraclisul mitropolitan aflat în incinta unității de învățământ. Cu acest prilej, părintele Ionel Popescu a transmis conducerii liceului, cadrelor didactice și elevilor mesaje de felicitare, prețuire și încurajare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. După slujbă au fost rostite mai multe alocuțiuni din partea prof. Milin Tihomir, directorul liceului, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, precum și din partea reprezentanților Primăriei Timișoara și ai Asociației „Pro Loga”. Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș i-au asigurat pe elevi și pe părinții acestora de siguranța și protecția elevilor, precum și de ordinea și siguranța publică din zonele unităților de învățământ, dar și din zonele adiacente.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!