Cultură
„Deschiderea şantierului de la Muzeul Ţăranului nu este un parastas“

„Deschiderea şantierului de la Muzeul Ţăranului nu este un parastas“

Raluca Brodner, 08 Februarie 2010

Vineri, 5 februarie 2010, în Sala Irina Nicolau s-au adunat la o masă rotundă, cu tema „Între şantiere“, reprezentanţi ai Muzeului Ţăranului Român (MŢR), dar şi iubitori sau simpli vizitatori ai muzeului. Pretextul întâlnirii a fost, pe lângă memorarea celor 20 de ani de la înfiinţare, şantierul de restaurare, care va începe anul acesta şi pe care directorul instituţiei, Vintilă Mihăilescu, îl vede drept „o renaştere, şi nu o restauraţie.“

Cunoscut pe vremuri şi ca Muzeul de la Şosea, MŢR este una din puţinele reuşite postrevoluţionare din România. Această instituţie ingenioasă, cu o echipă formată din oameni cu multă imaginaţie, se bucură de notorietate şi a reuşit să atragă un public larg, printre care şi mulţi tineri. Din nefericire, iţele controverselor nu au ocolit activitatea instituţiei, ci s-au intensificat mai mult în ultimele zile, ca urmare a deciziei deschiderii unui şantier de restaurare. Gurile rele spun că intenţia acestei decizii vizează ştergerea moştenirii lăsate de Horia Bernea muzeului.

O renaştere, şi nu o restauraţie, bazată pe improvizaţie

Întâlnirea de vineri seara s-a vrut a fi un semnal, din partea gazdelor Muzeului de la Şosea, de deschidere la discuţii, propuneri, dezbateri, şi prin luările de cuvânt, au demontat, rând pe rând, rumorile care au început să circule şi care anunţă „parastasul“ MŢR, odată cu instalarea acestui şantier.

„Viitor marcat de acest şantier, despre care nu ştiu când se va deschide şi nici cât va dura, este clar că va începe în curând. Deschiderea şantierului de la Muzeul Ţăranului nu este un parastas, după cum am înţeles că au început să circule vorbele prin ţărişoara noastră, ci este vorba de pregătirea responsabilă a unei noi renaşteri. Subliniez, o renaştere, şi nu o restauraţie. Este, de fapt, ceea ce Horia Bernea, în repetate rânduri, spunea despre acest muzeu, ca un mare fan al muzicii jazz ce era, în termeni de improvizaţie. Or, acest lucru este o problemă de mare virtuozitate, dar este şi o problemă de moştenire foarte dificilă, pentru că nu orice poate să facă improvizaţie pe o temă dată. Acest gen de improvizaţie trebuie să dăinuie în viziunea, în spiritul muzeului. Rămâne de văzut dacă colegii mei vor fi la înălţimea acestei misiuni“, a declarat Vintilă Mihăilescu, directorul instituţiei.

La rândul său, Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeului Ţăranului Român, a ţinut să sublinieze că şantierul de consolidare „a fost comandat înainte de instalarea actualei conduceri, deci glonţul era plecat din puşcă când s-a instalat noua conducere“. De asemenea, Popescu a precizat că tot ceea ce actuala echipă de la muzeu poate face este să aibă în vedere ca proiectul de arhitectură să împace cerinţa de consolidare integrală a monumentului de arhitectură „cu cerinţa noastră de a nu atinge tot ce înseamnă urmă de gest Horia Bernea în arhitectură şi pe pereţii muzeului. Într-un final am găsit o soluţie de consolidare, pe nuclee de beton armat, lăsând astfel neatinse spaţiile atinse de mâna lui Horia Bernea.“

„Ar trebui să învăţăm bine lecţiile lui Horia Bernea şi nimic altceva“

S-au lansat numeroase întrebări: ce se va întâmplă cu muzeul, imediat şi în viitor? cum ar trebui să arate muzeul după acest şantier? ce se va întâmpla cu activitatea muzeului cât timp va fi în şantier?

S-a convenit că răspunsurile nu pot fi date la o primă dezbatere, mai ales că se aduc în discuţie chestiuni serioase, delicate, adevărate provocări aruncate echipei MŢR.

La întrebarea cum să faci să păstrezi miezul de adevăr al acestui tip de muzeografie, fără să obţii o pastişă proastă, reconstruind tot ce a fost, Ioana Popescu a adus un răspuns concis: „Ar trebui să învăţăm bine lecţiile lui Horia Bernea şi nimic altceva. Ar trebui să învăţăm că expunerea permanentă ar trebui să ne facă să ne simţim liberi, pentru că aşa a gândit-o Horia Bernea, apoi să ne gândim că nu putem vorbi despre ţăranul român în afara credinţei. Dacă vrem să vorbim în conti-nuare despre ţăran, va trebui să vorbim şi despre relaţia lui cu Dumnezeu. Din asta nu putem ieşi, e obligatoriu. Acestea sunt două principii generale de la care nu ar trebui să ne abatem.“

De asemenea, s-a lansat ideea păstrării expunerii permanente în mediul virtual, sub forma unei vizite virtuale a muzeului, în care vizitatorul să se poată mişca în spaţiul tridimensional. Mai mult, tot ce se va petrece în muzeu va fi transmis în direct pe internet. Muzeul va trăi, aşadar, virtual pentru o categorie de public mai larg pe care echipa de la muzeu nu vrea să-l piardă în cei doi-trei-cinci ani, cât instituţia îşi va închide porţile.

Reperul în toate - crucea

Prezent la dezbatere, pictorul Sorin Dumitrescu a fost contrariat, în primă fază, de gestul organizatorilor de a convoca „poporul“, pentru că „asta e o treabă care se rezolvă cu specialişti“. Răspunsul din partea directorului Mihăilescu a fost acela că „poporul“ nu e de fapt popor, ci sunt „prietenii muzeului“. În altă ordine de idei, Dumitrescu a dezaprobat ideea renaşterii muzeului, lansând întrebarea: „Aveţi dumneavoastră pe altcineva cu un proiect mai sonor, mai plenar decât al lui Bernea?“

Şi a remarcat în continuare „lucrul nepreţuit“, acela al sălilor dedicate crucii, care „sunt un reper pentru oricine vrea să continue ceea ce a făcut Horia Bernea. Acela nu se va distruge, decât dacă găsiţi pe altcineva care îl poate renaşte cu altceva, cu muzeistică etc.

Proiectul lui este foarte simplu - a iconicizat tot : pământesc este ceea ce se vede, înţelesurile sunt deasupra cerurilor. Ca să recunoşti că geamul este o tăietură de cruce şi să o recunoşti peste tot, până şi în ceramică, aici e Bernea, în modul în care înţelege să se descarce în simţirile materialului. Nu e un simbol. E o dogmă. E un canon. Restul sunt îndreptare. Sunteţi liberi să faceţi cele mai frumoase lucruri, păstrându-vă reperul acela care e în toate piesele. Crucea.

Multe întrebări, prea puţine răspunsuri

Au mai fost vorbitori care au lansat întrebări retorice cu privire la modul în care noi, cei de astăzi, înţelegem că muzeul, care a apărut acum 20 de ani, este de fapt Horia Bernea. Cum se va putea salva din punctul de vedere tehnic tot ce a făcut acesta? Cum putem face noi să crească muzeul mai departe?

În continuare, discuţia a fost presărată cu intervenţii din sală care suspectau iniţiativa organizării dezbaterii publice ca fiind un gest de neputinţă, de confuzie din partea conducerii muzeului, care nu ştie ce să facă în condiţiile date. O altă idee enunţată răspicat a fost aceea potrivit căreia, acum 20 de ani, Muzeul de la Şosea a început să crească pe baza crucii. A venit şi întrebarea: Merge MŢR mai departe pe baza crucii de acum înainte?

Multe întrebări, prea puţine răspunsuri.

„Personal, nu am nici un fel de teamă în ceea ce priveşte nu numai viitorul instituţiei, ci şi viitoarele expoziţii, pentru că în 2012 lucrările de restaurare se vor încheia. Pe de altă parte, sunt convins că există suficiente forţe intelectuale în acest muzeu pentru a face o expunere permanentă la nivelul celor existente în momentul de faţă. Mi se pare important să se păstreze aproape de muzeu publicul său fidel“, a conchis Mihai Gheorghiu, director de management cultural al MŢR.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!