Theologica
Despre cinstirea sfintelor moaşte

Despre cinstirea sfintelor moaşte

Sfinţii, cât au fost pe pământ, au primit în ei harul Duhului Sfânt cu ajutorul căruia adeseori au făcut minuni. Harul acesta îl au în sufletul lor într-o măsură mai mare şi în viaţa cerească la care s-au dus. Dar precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuşi o anumită legătură cu trupul său, care a fost şi el locaşul Duhului Sfânt, precum spune Apostolul Pavel: „Au nu ştiţi că trupul vostru este templu Duhului Sfânt, care este în voi?” (I Cor. 6, 19).

Sfânta Scriptură ne spune despre minuni făcute prin trupurile sfinţilor cât trăiau pe pământ, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui numai prin atingerea de haina Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Luca 8, 43-44; Matei 14, 36; 9, 21). Şi mulţi oameni se vindecau numai atingându-se de ştergarele purtate de Apostolul Pavel (Fapte 19, 11, 12), iar alţii, numai prin trecerea umbrei Sfântului Apostol Petru peste ei (Fapte 5, 15). Cum că trupul sfântului are putere şi după moarte vedem din Vechiul Testament, unde oasele prorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).

Biserica a cinstit de la începuturile ei moaştele mucenicilor, aducându-le cu grijă şi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu îngrijindu-se ca în altarul fiecărei biserici, în Sfântul Antimis de pe Sfânta Masă şi în piciorul acesteia, să se pună un fragment de sfinte moaşte ale martirilor. Rânduială ce se face până azi.

Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul Sfântului Policarp, episcopul acelei cetăţi, spune: „Noi am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump decât aurul şi decât pietrele scumpe şi le-am aşezat unde se cuvine: aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii sale celei muceniceşti, spre cinstirea biruinţei sale şi spre întărirea altor luptători.” Puterea minunată din moaşte se arată şi în faptul că nu putrezesc.

Se înţelege că şi cinstirea sfintelor moaşte se îndreaptă ­tot spre Dumnezeu, a Cărui putere sălăşluieşte în ele. Cinstim moaştele mucenicilor ca să adorăm dumnezeieşte pe Acela ai Cărui ucenici sunt şi cinstim pe slujitori în aşa fel încât cinstirea lor să treacă asupra Stăpânului, Care a zis: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!