Memoria Bisericii
Despre trecutul Mănăstirii prahovene Crasna

Despre trecutul Mănăstirii prahovene Crasna

Când se pronunţă numele Mănăstirii Crasna din Eparhia Bucureştilor, mai toţi se gândesc la aşezământul care a dat Bisericii mulţi episcopi şi vieţuitori ai monahismului. Alţii se gândesc la mai vechea mănăstire din ţinutul Gorjului, spunând că cea din Prahova este mai nouă. Dar puţini ştiu prin câte greutăţi de-a lungul istoriei a trecut chinovia de la Crasna prahoveană. Începutul bun al acestui aşezământ s-a pus la 1828, de către un boiernaş evlavios, care dorea să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. La 1834, lăcaşul de cult era finalizat, alături de cele câteva anexe necesare vieţuirii monahiceşti, şi era sfinţit de episcopul Chesarie al Buzăului, care i-a dat hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena". Tot acum ctitorul intra în viaţa monahală cu numele de Chesarie. De la început Crasna a fost un schit închinat Mănăstirii Cheia de peste munte, la 1863 suferind aceeaşi nedreaptă secularizare. Din această cauză, chinovia s-a risipit, de la cei 56 de trăitori câţi fuseseră la întemeiere, în 1900 să ajungă numai la patru. Două decenii mai târziu, Crasna era pustie, fiind regăsită spiritual de patriarhul Nicodim care la 1940 aşeza aici 10 monahi aduşi de la Mănăstirea Căldăruşani. A urmat perioada comunistă, care inevitabil a afectat viaţa duhovnicească ce abia se reînfiripase la Crasna. În 1947, Crasna era sub grija părintelui Nicon Covrig, pentru ca în pragul anului 1959 cei trei monahi să fie îndrumaţi de egumenul Damaschin Duru. Responsabilii de la Departamentul Cultelor au cerut închiderea schitului şi trimiterea acelor puţini vieţuitori crăsneni la alte aşezăminte sau chiar în lume. A rămas un îngrijitor în persoana bătrânului părinte Pantelimon Angelescu. Abia în aprilie 1967, Crasna a fost redeschisă ca metoc al Mănăstirii Sinaia, patriarhul Justinian poruncind părintelui Nicodim Dimulescu să meargă în acest loc şi să-i redea frumuseţea de odinioară. Alături de bătrânul vieţuitor, la Crasna şi-au regăsit liniştea monahală Nicodim Dimulescu şi Ghedeon Bunescu. Treptat au reparat lăcaşul, turnul clopotniţă, cele câteva chilii şi anexe, totul cu discreţie monahală.

Cei de la culte supravegheau orice schimbare şi nu permiteau cercetarea aşezământului. Însă mulţimile de credincioşi nu puteau fi împiedicate atunci când, la marile praznice, slujea părintele Arsenie Papacioc venit de la Cheia. La Floriile din 1974 s-a făcut prima tundere în monahism, la 1986 erau şase vieţuitori, iar Crasna înflorea ca aşezământ duhovnicesc în ţinutul Prahovei.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!