Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Dezbatere despre familie la Craiova

Dezbatere despre familie la Craiova

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 10 Martie 2016

Centrul de restaurare, conservare şi vizualizare „Bengescu” al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit marţi, 8 martie, conferinţa cu tema „Familia tradiţională”. Întâlnirea a fost susţinută de reprezentanţii „Coaliţiei pentru familie” din judeţele Dolj şi Gorj, în contextul strângerii adeziunilor pentru revizuirea Constituţiei României.

„Coaliţia pentru familie”, filialele Dolj şi Gorj, împreună cu reprezentanţii Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Craiovei au organizat marţi, 8 martie, conferinţa cu tema „Familia tradiţională”. La eveniment au participat: lect. univ. dr. Mihai Constantinescu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, prof. Silvia Cârţu, directorul Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu” din Craiova şi al Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR), filiala Dolj, prof. Ionuţ Bordeiaşi, preşedinte al grupului de iniţiativă din judeţul Gorj, şi Camelia Iovescu, din partea Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”.

„Elementul natural şi fundamental al societăţii este familia”

Interacţiunea cu trusturile de presă prezente a fost asigurată de lect. dr. Mihai Constantinescu, preşedinte al grupului de iniţiativă „Coaliţia pentru familie” pe judeţul Dolj. Au fost explicate astfel principalele obiective ale demersului iniţiat de ONG-urile creştine din România, precum şi procedura legală de desfăşurare a întregii activităţi. „În urmă cu un an şi jumătate, un grup de iniţiativă din ţara noastră s-a gândit la promovarea unui proiect de lege în vederea revizuirii Constituţiei României. Este vorba de articolul 48, aliniatul 1, din Constituţia în vigoare, care defineşte întemeierea unei familii prin «căsătoria liber consimţită între soţi». Proiectul de lege la care făceam referire are în vedere modificarea termenului de soţi, socotit insuficient de lămuritor, prin specificaţia clară a «căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie». Această iniţiativă cetăţenească are sprijinul deplin al cultelor legal recunoscute în România, bazându-se pe legislaţia în vigoare. Întregul demers a fost înregistrat în «Monitorul Oficial» la data de 25 noiembrie 2015”. În continuare, prof. Constantinescu a arătat că iniţiativa „Coaliţiei pentru familie” nu poate fi acuzată de discriminare, întrucât „se sprijină pe întreaga legislaţie europeană privind inclusiv drepturile omului. Câtă vreme nu sunt contrazise drepturile fundamentale, nu se poate vorbi de discriminare. Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aprobată de ONU, spune că elementul natural şi fundamental al societăţii este familia, iar bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie”, a arătat lect. dr. Mihai Constantinescu.

La final, reprezentanţii „Coaliţiei pentru familie” au răspuns întrebărilor puse de reporteri. De asemenea, cu ocazia zilei de 8 martie, doamnele şi domnişoarele prezente la activitate au primit flori şi iconiţe cu Maica Domnului din partea organizatorilor.

În Arhiepiscopia Craiovei, pe judeţele Dolj şi Gorj, au fost strânse până în prezent peste 110.000 de semnături în sprijinul demersului de modificare a Constituţiei României.