Actualitate religioasă
Dezbatere despre prezenţa religiei în manualele şcolare

Dezbatere despre prezenţa religiei în manualele şcolare

Ioan Buşagă, 04 Iulie 2014

Oameni de specializări, mentalităţi şi credinţe diferite au participat joi, 3 iulie, la  dezbaterea cu tema „Religia în manualele şcolare. Religia, istoria religiilor şi etica în dialog“, organizată în Amfiteatrul „Hasdeu“ al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti. Protagoniştii dezbaterii, doi preoţi, profesori în istoria religiilor, respectiv morală şi spiritualitate creştină, un profesor în filozofie şi un cercetător în istoria religiilor, au răspuns la diferite întrebări, precum: În ce fel contribuie religia la educaţia tinerelor generaţii? Este utilă o perspectivă pluralistă asupra religiei? Poate fi completată educaţia religioasă a tinerilor cu educaţia etică?

Organizatorii, Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică, Universitatea din Bucureşti şi Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, au dorit prin această dezbatere-dialog să se afle care sunt punctele de vedere avizate şi care sunt argumentele pentru predarea religiei în şcoli, temă care face obiectul multor dispute în societatea românească în ultima perioadă.

Dezbaterea a fost deschisă de invitatul Mircea Flonta, profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, care a precizat că România, prin aderarea la Uniunea Europeană, prin asumarea sistemului de valori european, între care libertatea, inclusiv cea de gândire, dreptatea, adică respectarea unor reguli general acceptate, şi solidaritatea, anume înţelegerea şi sprijinirea celor dezavantajaţi, nu a creat un cadru general prin care să existe o incompatibilitate între acest sistem de valori şi predarea religiei în învăţământul public de stat. „Părerea mea este că dacă noi avem o anumită înţelegere a marilor religii, în particular a religiei creştine, în particular o confesiune dominantă, nu există o incompatibilitate între acest sistem de valori şi predarea religiei în şcoală. Este şi considerentul pentru care într-o serie de alte ţări ale Uniunii Europene, cu tradiţii culturale solide şi îndelungate, religia este predată în şcolile de stat. Ceea ce este fundamental în această privinţă este o delimitare a condiţiilor în care predarea religiei în şcolile de stat este de acord cu sistemul de valori al statului. Este dreptul părinţilor care au convingeri religioase, după cum ştiţi sunt foarte mulţi, să vrea ca copiii lor să primească în şcoală o educaţie religioasă şi este firesc ca statul să vină în întâmpinarea acestei aşteptări. Este însă tot aşa dreptul părinţilor care nu doresc ca copiii lor să primească o educaţie religioasă, să li se ofere o alternativă predării religiei în şcoli, prin care să contribuie la formarea acelui sistem de valori care credem că este promovat prin orele de religie. De pildă, etica este o alternativă de acest fel. Eu nu sunt nici de părerea celui care spune că religia nu ar trebui predată în şcoli şi înlocuită cu etica, dar nu sunt nici de părerea că sistemul actual e bun, pentru că cei care nu doresc nu sunt într-o situaţie egală cu cei care doresc“, a specificat academicianul Mircea Flonta.

În continuare, pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, directorul Şcolii doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, a explicat de ce istoria religiilor nu poate înlocui religia pentru a fi predată în învăţământul primar şi secundar, părintele fiind cunoscător nu numai al istoriei religiilor, ci şi al lipsei de interes al tinerilor din diferite licee şi facultăţi din ţară, pe unde a predat, faţă de această disciplină. „Este neîndoielnic faptul că a propune istoria religiilor, de pildă pentru clasele I-VIII, este ceva absurd. Nu ai cum să predai budismul, islamul sau hinduismul elevilor care nici măcar nu s-au dezmeticit bine să ştie cam ce înseamnă cultură universală. Pentru că, în cele din urmă, istoria religiilor nu este doar o istorie a religiilor, ci este conexată în mod obligatoriu cu tot ceea ce înseamnă culturi, civilizaţia omenirii ş.a.m.d. Prin urmare, dacă s-ar lua în calcul eventualitatea unei asemenea oferte pentru anumiţi elevi, aceştia ar trebui să fie în mod obligatoriu, după părerea mea, pentru ultimii ani de liceu, adică clasele a XI-a, a XII-a, şi bineînţeles pentru studenţii anumitor facultăţi, cum ar fi cele de filozofie, de istorie, sociologie ş.a“, a arătat pr. prof. dr. Nicolae Achimescu.

„Religia nu poate fi în şcoală simplă ofertă educaţională“

De asemenea, a atras atenţia asupra problemei pe care ar constitui-o situaţia în care religia ar fi înlocuită de istoria religiilor, şi anume că prin ora de religie în şcoală se urmăreşte nu doar aspectul informaţional, ci şi cel educaţional, spre deosebire de istoria religiilor care ar avea doar aspect informaţional. „Religia nu poate fi în şcoală simplă ofertă educaţională. Aspectul formativ, în cele din urmă, şi cred că aşa a şi fost gândită iniţial, este cel care trebuie să predomine, pentru că aşa cum observaţi, astăzi trăim într-o lume în care valorile morale, din păcate, nu prea mai au foarte mare valoare şi, nu în cele din urmă, din cauza faptului că uneori se observă în societate un anumit tip de inversare a ierarhiei valorilor, ajungându-se la situaţia în care valorile să treacă în accepţiunea omului ca nonvalori şi nonvalorile ca valori. Din experienţa mea, mai ales legată de examenele de grad cu profesorii de religie din multe şcoli şi licee din Moldova, am avut posibilitatea să aflu de la mulţi dintre ei această realitate care, din păcate, este prezentă şi nu poate fi ignorată. Mi s-a spus că acei copii care se mai conduc uneori după anumite principii sau criterii morale sunt, din păcate, marginalizaţi şi socotiţi ca desueţi şi aşa mai departe. Astfel, trebuie stabilit din capul locului dacă prin ora de religie, de etică sau ce va fi ea, până la urmă, se urmăreşte să se pună un accent, dacă nu preponderent, cel puţin în egală măsură, pe partea educaţională şi sigur informaţională, sau dacă nu cumva vrem să transmitem doar anumite informaţii“, a mai spus pr. prof. dr. Nicolae Achimescu.

Un alt protagonist al dezbaterii a fost pr. prof. dr. Vasile Răducă, directorul Departamentului de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Părintele Vasile Răducă, profesor de morală şi spiritualitate creştină, a arătat că etica, pentru a fi predată în şcoli, nu trebuie să fie fundamentată pe principii relative, fiindcă şi rezultatele vor fi tot atât de relative, ci pe valorile creştine.

„Toate aceste valori vrem să le cultivăm în sufletele copilului de astăzi, în sufletul omului contemporan care, din nefericire, suferă mai mult ca oricând de dezorientare şi de sens. Nici unul, de-a lungul istoriei, care a adoptat aceste valori la bătrâneţe nu a regretat, ci dimpotrivă. În ceea ce priveşte religia, dacă religia este considerată numai un sistem de informare cu privire la... şi nu este gândită şi ca un sistem de formare în funcţie de anumite valori fundamentale, valori care privesc omul nu numai acum şi aici, ci valori care privesc omul mai mult decât o cantitate de kilograme care intră şi iese din istorie, când intră nu ştie şi când iese nu ştie, şi ca pe o realitate cu responsabilităţi veşnice şi cu o vocaţie eternă, vocaţie a cărei calitate va fi determinată de modul în care cultivă un anumit tip de valori şi le şi împropriază, atunci avem toate motivele să susţinem necesitatea eticii sau a moralei în şcoală. Dar revin. Care etică? Care morală? Noi recomandăm şi ne căznim să realizăm lucrul acesta să se predea o etică, o morală, spun lucrul acesta pentru că în greacă nu există distincţia între etică şi morală, fiindcă grecii folosesc conceptul «etică» pentru ambele noţiuni. Votez pentru existenţa unei etici în şcoală care să fie fundamentată pe valorile eterne şi care nu limitează fiinţa umană doar la existenţa ei istorico-socială, ci îi dă încredere că este mai mult decât fruntariile istoriei. În funcţie de lucrul acesta, putem să înţelegem că un asemenea tip de etică te pune într-o relaţie cu totul specială cu Dumnezeu. De aici vine cuvântul religie, de la «religare», adică refacerea unei legături rupte cândva, şi în felul acesta constat că nu e nici o contradicţie între religie şi etică, cu atât mai mult vreo contradicţie între religie şi studiul istoriei religiilor. Dimpotrivă! Prin urmare, nu fac separaţie între studiul istoriei religiei, etică şi religie. Noţiunea de religie cuprinde şi celelalte noţiuni sau discipline, anume istoria religiilor şi etica“, a precizat pr. prof. dr. Vasile Răducă.

Istoria religiilor nu poate fi predată celor mici

Un alt invitat la dezbatere a fost Eugen Ciurtin, cercetător în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, care a replicat prin faptul că, spre deosebire de părerea personală a profesorului Flonta, celelalte sunt poziţii doctrinare, de instituţie şi a mai pledat pentru găsirea acelei formule prin care să se întâlnească etica, teologia şi istoria religiei.

În acest sens, acad. Mircea Flonta a fost întrebat de moderatorul dezbaterii, Gabriel Horaţiu Decuble, despre posibilitatea realizării unei programe şcolare sau a unui manual şcolar care să cuprindă elemente de etică, istoria religiilor şi teologie. Domnia sa a răspuns că e bine ca etica şi religia să fie alternative, iar istoria religiilor să nu fie predată celor mici. De asemenea, a afirmat că o formaţie religioasă autentică nu trebuie să fie propusă nici celor mici, pentru că „se poate face o uşoară catehizare“, iar pentru aceasta este nevoie de discernământ, de o capacitate proprie de gândire, pentru a se înţelege valorile religioase din marea reflexie etică a omenirii, şi nu de poveţe sau imperative, recomandări sau interdicţii. Etica, a mai subliniat academicianul Flonta, trebuie să pornească de la experienţele comune ale vieţii, iar profesorul de etică trebuie să educe copiii „prin interacţiuni bazate pe exprimarea foarte liberă a lor“.

„Aş vrea să profit de faptul că am aici doi profesori de religie. După părerea mea, ceea ce desparte lumea de astăzi nu este despărţirea între cei care sunt religioşi şi cei care sunt agnostici şi atei, ci ceea ce desparte lumea este deosebirea între o cultură a valorilor umane şi hedonismul actual. Aceasta este marea despărţire a epocii. Dacă dumneavoastră o să aveţi alături oameni care propagă opoziţia faţă de aceste tendinţe de pe poziţiile religiei creştine, în particular a religiei ortodoxe, ca Immanuel Kant, Lev Tolstoi şi alţi oameni de felul acesta, o să fiţi mai puternici, deoarece confruntarea este cu vulgaritatea, consumismul, degradarea morală, violenţa, mizeria familiei ş.a.m.d. Astea trebuie să-i unească pe toţi oamenii care au ataşament faţă de valoarea demnităţii omeneşti, iar chestiunea dacă unul are sau nu are convingere religioasă este secundară şi oamenii care au şi nu le au trebuie să se respecte reciproc“, a subliniat acad. Mircea Flonta.

Cercetătorul Eugen Ciurtin a mai vorbit despre umbra în care este aşezată disciplina istoria religiilor. Din această cauză, afirmă cercetătorul, este foarte greu de ajuns la înţelegerea diversităţii acestui domeniu şi astfel şi imaginea noastră despre celelalte religii vine, fie din „puţinătatea educaţiei pe care o avem în general“, fie din faptul că „suntem înscrişi, afiliaţi, îmbunătăţiţi şi înduhovniciţi pe o singură religie“. „Ceea ce voi înţelege eu despre toate celelalte religii va fi exclusiv dominat de această versiune, pentru că mecanismul pluralităţii acţionează în toate. Toate religiile au ştiut că nu sunt singure pe lume, de asta au spus că sunt cele mai bune“, a spus Eugen Ciurtin.

Dezbaterea a continuat cu răspunsul părintelui Achimescu la întrebarea moderatorului cu privire la inexistenţa în manualele şcolare de religie a conceptului de „toleranţă religioasă“. Părintele profesor a explicat mai întâi că aprecierea propriilor valori, spre deosebire de cele ale altor religii, este determinată întotdeauna în momentul în care te raportezi la altul. Apoi a arătat că în manualele şcolare de religie nu se foloseşte conceptul de „toleranţă religioasă“, ci cel de „iubire“, care este superior celui precedent. Totodată, a subliniat că trebuie acceptat pluralismul religios, fiindcă Biserica, dacă îl ignoră, se izolează ca instituţie, dacă îl minimalizează se decredibilizează, se consolidează şi se eliberează de falsele certitudini nejustificabile.

Cuvântul a fost luat apoi de pr. prof. dr. Vasile Răducă, care a precizat că fiecare religie ne oferă perspective interesante în căutarea lui Dumnezeu, însă „una e să-L cauţi şi alta e să-L găseşti“. Părintele profesor a mai punctat faptul că lucrurile trebuie să fie privite cu mai multă grijă şi că, dincolo de tolerarea celorlalte religii, care se găsesc totuşi în concurenţă, „a fi creştin nu înseamnă a fi egal cu budismul, hinduismul sau cu oricare altă religie despre care ştiu ceva şi mă duce undeva, ci eu aş vrea să mă ducă la sfinţenie, la realitatea ontologică în care să fiu alături de Hristos, Cel înviat şi etern“.

Partea finală a dezbaterii a fost dedicată întrebărilor participanţilor din public. Doar puţine dintre ele au vizat subiectul dezbaterii, unii participanţi susţinând predarea religiei în şcoală, iar alţii exprimându-şi opinia ca învăţământul religios să fie scos din şcoală şi să fie făcut în biserica de care aparţine fiecare copil.

O nedumerire a unor participanţi a fost prezenţa icoanelor în şcoli, dar atât aceasta, cât şi altele, fiindcă nu priveau tema dezbaterii, au fost lămurite chiar de moderator, Gabriel Horaţiu Decuble, care, spre exemplu, a vorbit despre un caz din Germania unde dintr-o şcoală au fost scoase icoanele, dar în locul lor au rămas umbrele lor. Dezbaterea nu a ajuns la anumite concluzii, astfel că întâlnirile se vor relua din toamnă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!