Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Dezbateri pe tema antropologiei ortodoxe

Dezbateri pe tema antropologiei ortodoxe

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 09 Mai 2016

Facultatea de Teologie din Craiova organizează în perioada 10-11 mai, la Mănăstirea Tismana, cea de-a VI-a ediţie a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică. Întâlnirea de anul acesta va avea ca subiect de dezbatere „Antropologia ortodoxă din perspectivă eclesială. Provocările postmodernităţii”.

În fiecare an, una din facultăţile de teologie ortodoxă din ţară găzduieşte lucrările Colocviului Naţional al Dogmatiştilor. Întâlnirea reprezintă de fiecare dată un bun prilej de discuţie şi lămurire a problemelor de ordin doctrinar din sânul Bisericii noastre, precum şi aplicabilitatea, rezonanţa şi interacţiunea lor cu imperativele societăţii secularizate. Anul acesta, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, această întâlnire va avea loc la Mănăstirea Tismana. În calitate de gazdă, Facultatea de Teologie din Craiova, prin membrii catedrei disciplinelor sistematice, a înaintat ca propunere de dezbatere tema „Antropologia ortodoxă din perspectivă eclesială. Provocările postmodernităţii”. Lucrările colecviului vor începe mâine-dimineaţă, în sala de conferinţe a arhondaricului mănăstirii şi vor fi deschise prin cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu. Între participanţi se numără profesori universitari de teologie dogmatică şi nu numai, de la toate facultăţile de teologie ortodoxă din ţară.

„Omul este o persoană, după modelul Sfintei Treimi”

Importanţa temei alese este legată în primul rând de valoarea persoanei umane în realitatea şi perspectiva ei de „chip şi asemănare a lui Dumnezeu”. „Astăzi mai mult ca oricând, vedem că se duce o luptă acerbă împotriva concepţiei adevărate despre om. Prin glasul evoluţionismului, existenţialismului, hedonismului şi libertinajului, societatea contemporană vrea cu orice preţ să convingă omul să renunţe la demnitatea şi veşnicia pe care i le oferă şi asigură Creştinismul. Prin retezarea rădăcinilor originii sale şi prin stoparea năzuinţelor de bine, ­postmodernismul a furat omului adevărata identitate şi l-a expulzat într-o lume din care lipsesc sensul şi viaţa. Progresul ştiinţific şi economic, în loc să readucă omul la demnitatea cuvenită, a adâncit şi mai mult criza antropologică. S-a ajuns la obiectivizarea omului, la definirea sa numai din punct de vedere somatic. Discreditând veşnicia omului şi temporalizând în mod radical existenţa sa, lumea contemporană reduce realitatea antropologică doar la aici şi la acum. Altceva nu mai garantează. Omul nu este un animal, ci o persoană, după modelul Sfintei Treimi, Care este comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - Comuniunea iubirii depline. Şi numai pentru că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh trăiesc în mod absolut iubirea Unuia faţă de Altul se pot explica şi originea, şi menirea omului. Dumnezeu nu-l creează pe om dintr-o necesitate, ci din iubire. El este creat «după chipul lui Dumnezeu» (Fac. 1, 26), adică este subiect capabil de comunicare şi comuniune. Iar menirea sa este de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin iubire şi sfinţenie”, afirmă pr. conf. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova.