Editorial
Deznădejdea sau ispita de a uita cine ești

Deznădejdea sau ispita de a uita cine ești

Pr. Bogdan Ivanov, 11 Februarie 2018

Omul trăiește în general într-un univers limitat, la înțelegerea căruia nu are acces decât prin experiență și cunoaștere. La aceasta se adaugă și propriile proiecții asupra devenirii sale în timp, care sunt însă reduse fragil la un prezent abia perceput și înțeles și la un viitor greu de anticipat, iar în acest univers singura salvare a omului este constanța, ritmul bine așezat al vieții și păstrarea echilibrului interior, în orice situație. De aceea orice ruptură de ritm, fie ea pozitivă sau negativă, poate crea mari dezechilibre în ființa umană, astfel încât readaptările pot fi uneori veritabile drame existențiale. A putea vedea dincolo de succes și de eșec înseamnă a-ți păstra echilibrul vieții și a trăi în constanța ei. În acest caz, deznădejdea devine forma absolută a eșecului și a înstrăinării de tine însuți.

A deznădăjdui înseamnă în primul rând a uita cine ești, a-ți pierde legăturile cu cei din jurul tău și a te simți brusc aruncat într-o cumplită singurătate, din care nu se mai întrevede nici un drum, nici o ieșire, ci doar un capăt. Deznădejdea este fructul otrăvit al fricii, al pierderii credinței, al eșecului sau al trădării celor din jur, peste care se așterne gândul șoptit ușor că totul e pierdut. Omul deznădăjduit este rănitul care devine victima sigură și fără apărare, în fața celui care vine neîntârziat să-i dea lovitura fatală diavolul. Pentru că deznădejdea este arma perfidă prin care diavolul suprimă ființa umană, printr-o falsă ieșire din singurătate și alienare.

Dacă alunecarea e abruptă și adâncă, ieșirea nu e mai puțin dureroasă și plină de noi căderi. În primul rând, trebuie să știi un lucru: oricât de jos ai căzut sau oricât de departe te-ai rătăcit, tot mai există cale de întoarcere, dar pentru aceasta ai nevoie de curaj, credință, răbdare și smerenie. Ridicarea din deznădejde începe din momentul în care îți amintești că ești fiul Tatălui tău, că ai un Dumnezeu care nu te-a abandonat, că ai o lume în care valoarea ta îți e sincer recunoscută, că ai oameni care se vor bucura oricând de prezența ta și că poți să îți recâștigi chiar și acum viața în curăția ei pierdută, prin sinceră căință și stăruință pe calea binelui. Ridicarea din deznădejde e suprimarea acelui gând al diavolului că totul e pierdut prin credința că totul poate fi recâștigat, și mai presus de toate prin convingerea că în viață ai o țintă, care e propria ta fericire și a celor de lângă tine. Aceasta a fost și diferența dintre Iuda și Petru, în care a învins nu drama deznădejdii, ci curajul ridicării.

Cu alte cuvinte, ieșirea din deznădejde înseamnă venirea ta în fire și sfârșitul înstrăinării de tine în care te-au adus atât eșecul și rătăcirea, cât și succesul și slava deșartă. Pentru toate acestea îți trebuie un gând smerit, dar și evitarea unor noi excese, chiar și pe cel de speranță.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!