Actualitate religioasă
Dialogul dintre cer şi pământ

Dialogul dintre cer şi pământ

Prof. Mihaela Palade, 24 Decembrie 2009

Icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos aduce în faţa ochilor dialogul dintre cer şi pământ, amândouă gravitând în jurul Celui Care, prin Întrupare, „a rămas ceea ce era - adică Dumnezeu - şi S-a făcut ceea ce nu era - adică Om“, ca într-o horă cosmică ce slavosloveşte întru bucuria împărtăşirii de binefacerile aduse, pe această cale, întregii lumi.

Fundamentul canonic al iconografiei Naşterii Domnului se află în Sfintele Evanghelii de la Matei şi Luca, din care aflăm de tulburarea dreptului Iosif care, văzând că Fecioara Maria „are în pântece de la Duhul Sfânt“, fiind om „drept şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns“. Dar i s-a arătat îngerul Domnului care i-a amintit de profeţia lui Isaia ce tulburase pe mulţi în vechime, aceea că „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu“. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. În urma apariţiei pe cer a unei stele neobişnuite, din Răsărit au sosit şi magii care, îndrumaţi către Betleem, au aflat Pruncul şi I s-au Închinat, aducându-i cuvenitele daruri (Matei 1,18-2,12). Iar Sfântul Evanghelist Luca ne mărturiseşte despre recensământul lui Quirinius care i-a determinat pe Fecioara Maria şi pe dreptul Iosif să se afle la Betleem în acel timp, când „s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei“. Această minune nu a rămas necunoscută păstorilor ce vegheau pe câmp în jurul turmelor, căci un înger al Domnului le-a bi-nevestit „bucurie mare, care va fi pentru tot poporul“ (Luca 2,1-20).

Icoana Naşterii este dominată de lumină

Dacă din punctul de vedere teologic centrul de greutate al praznicului îl constituie Pruncul care tocmai S-a născut, din punctul de vedere compoziţional este firesc ca în jurul Acestuia să fie organizată întreaga scenă iconografică, fapt pentru Care în centrul icoanei Naşterii se află peştera, a cărei iesle L-a adăpostit pe Împăratul lumii Care nu găsise loc în altă parte. În icoanele ortodoxe, întunericul nu există decât arareori, iar aceasta doar pentru a marca ostentativ lipsa luminii, dar în cea a Naşterii pata de întuneric ce hipnotizează privirea este simbolul întunericului în care zăcea omenirea în Legea veche, în cadrul căreia doar profeţii mai dăruiau o rază de lumină prin anunţarea izbăvirii viitoare: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci întunericul a-coperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.“ (Isaia, 60,1-3). Astfel, „poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi“ (Isaia 9,1), fapt petrecut la venirea lui Mesia, când „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit“ (Mat. 4,16). Scutecele Pruncului, de un alb imaculat, contrastează cu fundalul întunecat, trimiţând către lumina ce răsărise, dar şi către giulgiul găsit de femeile mironosiţe şi de apostoli în mormântul Domnului, căci Naşterea anunţă Jertfa de pe Cruce şi Învierea: „Cu scutecele tale dezlegi legăturile greşelilor şi cu multa sărăcie pe toţi îi îmbogăţeşti, Îndurate; că, venind în ieslea dobitoacelor, izbăveşti pe oameni din dobitocia răutăţii, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de început“ (Utrenia dinaintea Naşterii Domnului, Cântarea a 9-a); „...prin scutece legăturile păcatelor a dezlegat şi cu pruncia a vindecat durerile Evei, cele cu întristare“ (stihiră la Vecernia Naşterii Domnului).

Pântecele Mariei S-a făcut rai cuvântător

Alături de Prunc se află Maica Sa, pe un pat de purpură, aşa cum se cuvine unei împărătese, ca una ce participă la taina minunată şi neobişnuită, în care „cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu“. Odată cu această mare minune, tuturor s-a deschis Edenul - „că pomul vieţii a înflorit în peşteră din Fecioara! Pentru că pântecele aceleia rai înţelegător s-a arătat, întru care este dumnezeiescul pom, din care mâncând vom fi vii, şi nu vom muri ca Adam. Hristos Se naşte ca să ridice chipul cel căzut mai înainte“ (stihiri la Vecernia Înainteprăznuirii Naşterii). Chiar lângă leagănul Pruncului se află două animale, către care trimite o profeţie a lui Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe“ (Is. 1, 3).

Contemplată de sus în jos, în icoana Naşterii pot fi distinse trei paliere, cel superior, ceresc, cel intermediar, în care cerul se pogoară şi se uneşte cu pământul, şi cel de jos, pământesc, toate trei gravitând în jurul Pruncului şi al Maicii Sale, pictaţi adesea mai mari decât restul personajelor, respectând astfel perspectiva ierarhică, tradiţională în iconografia bizantină. În partea superioară, din cerul sălăşluirii Sfintei Treimi izvorăşte raza stelei care a făcut cunoscut celor pregătiţi minunea: „În taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând steaua înainte ca o gură, Mântuitorule“ (Tropar la Vecernia Naşterii Domnului). Această rază, a cărei fermă verticalitate străbate cerurile pentru a ajunge pe pământ, este axis mundi, simbol şi prefigurare a Crucii care, înfiptă în pământul înroşit de sânge, avea să străbată drumul în sens invers, de la pământ la cer. În unele icoane raza se desparte în trei, o teofanie schiţată care subliniază faptul că toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt implicate în iconomia mântuirii. În planul superior al icoanei se află cetele îngereşti, reprezentări ale acelei mulţimi de oaste cerească care s-a arătat la Naştere, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Luca 2,13-14). O parte se închină Pruncului, cu mâinile acoperite în semn de respect, conform ritualului de la Curtea bizantină, o parte îşi împlinesc menirea de anghelos (desemnând pe cei care anunţă ceva, care duc oamenilor veştile bune legate de mântuire), comunicându-le păstorilor minunea.

Căci, după cum glăsuieşte Sfânta Evanghelie de la Luca, „în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David“ (Luca 2, 8-11). Păstorii, oameni simpli şi curaţi sufleteşte, au ajuns să-L vadă şi să se închine Pruncului înaintea magilor, ca o ilustrare a faptului că la Dumnezeu se ajunge mai repede pe calea inimii decât pe cea a calculelor complicate. Dar nici magii nu au fost lăsaţi deoparte, participând şi ei la acest mare şi îmbelşugat praznic al bucuriei, arătând astfel întregii lumi că la Dumnezeu pot ajunge şi neamurile, nu doar cei proveniţi din poporul ales: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie!“ (Troparul sărbătorii Naşterii Domnului). Adesea, cei trei magi sunt reprezentaţi cu vârste deosebite, unul tânăr, altul de vârstă mijlocie iar al treilea bătrân, pentru „a sublinia că lumina cea dumnezeiască se dă fără deosebire de vârstă şi de poziţie a oamenilor în societate“.

Îndoiala lui Iosif, drama întregii lumi

În planul inferior, cel pământesc, se află situaţi, de partea stângă, dreptul Iosif şi un bătrân cocârjat. Iosif nu apare pictat împreună cu Pruncul şi cu Maica Sa, ci separat, pentru a arăta că el este doar purtătorul de grijă al acelor doi, nefiind implicat în nici un fel în Naşterea care a avut loc. Cât priveşte personajul aflat în faţa sa, unii au văzut în el un simplu păstor, alţii chiar pe ispititorul întregii omeniri, diavolul, care i-a şoptit că „nu este posibilă o naştere feciorelnică, pentru că ar contrazice legile naturii“. Îndoiala lui Iosif reprezintă, de fapt, drama întregii lumi, în special a celei contemporane, aflată în dificultatea de a crede înfăptuirea celor care la Dumnezeu sunt cu putinţă, iar la oameni nu. Dar imnografia praznicului ne dă mărturie asupra faptului că dreptul Iosif a depăşit această ispită: „La măreţia minunilor Căruia privind Iosif, i s-a părut că vede om ca prunc înfăşat; dar din fapte a înţeles că este Dumnezeu adevărat, Cel ce dăruieşte sufletelor noastre mare milă“ (Înainteprăznuirea Naşterii, Stihiră la „Doamne, strigat-am...“). De partea cealaltă se află două femei îmbăind Pruncul, scenă inspirată din evangheliile apocrife, în care sunt menţionate moaşele aduse de dreptul Iosif. Acest amănunt, prezent în majoritatea icoanelor, este o dovadă a pogorământului plin de iubire a Fiului lui Dumnezeu, Care se supune întru totul cerinţelor naturale ale firii omeneşti.

Prin Întruparea Cuvântului, întreaga creaţie este readusă la strălucirea dintâi

Dar nu doar fiinţele însufleţite participă la bucuria praznicului, ci şi natura care, în această împrejurare, saltă şi se bucură: „Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre, împodobeşte-te, peşteră, Fecioara se apropie să nască. Betleeme, pământul lui Iuda, bucură-te şi te veseleşte că din tine va răsări Domnul nostru. Ascultaţi munţi şi dealuri şi împrejurimile Iudeei!“ (stihiri la Vecernia Înainteprăznuirii Naşterii). Ei sunt un simbol al transformării pe care a suferit-o nu doar natura omenească, ci întreaga creaţie, readusă la strălucirea dintâi: „Din Muntele cel umbrit, Iisuse, din Fecioara întrupat, mai înainte Te-a văzut pe Tine Avacum, sfărâmând munţii cei răi şi dealurile şi dând pierzării înălţările vicleanului şi taberele demonilor“ (Utrenia dinaintea Naşterii Domnului, Cântarea a 4-a).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!