În analele conflictelor umane, întâlnim un contrast frapant între războaiele tradiționale medievale și postmedievale ale statelor europene, caracterizate, în mare parte, printr-un număr limitat de
21 Apr, 2024
Diamantul lui Dumnezeu
Întotdeauna m-au bucurat descoperirile ştiinţifice. De câte ori omul mai găseşte câte ceva prin cosmos, vreo nouă stea ori galaxie, universul devine dintr-odată mai mare, dacă se poate spune asta despre ceva infinit. Prin puterea lărgită a minţii de a primi ceva nou ar trebui să se strecoare şi ideea că există un Creator al acestor lucrări atât de măreţe, dacă nu credem încă. Zilele trecute, oamenii de ştiinţă au descoperit ceva fantastic: în constelaţia Centaurus există o stea de diamant care are diametrul de 4.000 de kilometri! Valoarea în karate se crede că ar fi de 39 de zerouri după cifra 1. În orice caz, specialiştii spun că ar fi nevoie de o lupă cât soarele de mare pentru a-i măsura cu precizie valoarea. Spre a ne face o idee despre cât de mare este, dacă mai este nevoie, să ne gândim că Golden Jubilee, cel mai mare diamant existent pe pământ, are doar 546 de karate.
Pică dintr-odată în derizoriu orice inel cu diamant când ştii de existenţa uriaşei pietre preţioase plutind în marele hău cosmic, nedorită de nici o inimă lacomă, ci oglindind în transparenţa ei doar măreţii celeste. Steaua de diamant îmi aminteşte de o întrebare care îl chinuia cândva pe un amic: de ce a făcut oare Dumnezeu atâtea lucruri frumoase pe care omul nu le poate vedea? Uite, spunea el, brazii de pe vârfurile munţilor la care nu ajung niciodată ochii oamenilor, păsările, animalele şi florile singuratice de pe colţuri de stâncă, vietăţile de pe fundul mărilor... I se părea că şi omul ar trebui să participe la bucuria lui Dumnezeu de a vedea toate aceste comori. Nu ştiu adevăratul răspuns, dar cred că frumuseţile lumii se întorc spre Dumnezeu şi nu cred că pentru noi au fost făcute. Un exerciţiu bun pentru oricare dintre noi, sărac sau bogat, ar fi acela de a crede că toate splendorile văzute şi nevăzute ale universului sunt podoabe spre slava lui Dumnezeu şi că ele toate vorbesc despre aceasta. Iar dacă mai găsim şi noi din când în când câte o comoară este pentru că devenisem prea săraci în credinţă, iar cele ce sunt şi le ştim deja nu ne mai mişcă inima, nu ne mai minunează aşa de uşor. Şi-ar mai trebui să nu uităm că, oricât de savanţi am fi, noi suntem doar descoperitorii lumii, nu creatorii ei.
