Diareea acută la copil

Doina Dumitriu, 06 Iunie 2007

Diareea acută reprezintă malabsorbţia temporară a apei, electroliţilor şi a unor principii alimentare, însoţită de o accelerare a tranzitului intestinal, având ca rezultat mărirea numărului de scaune, reducerea consistenţei lor şi producerea de pierderi.

Diareea acută este una dintre cele mai frecvente cauze de morbiditate la copil.

În funcţie de pierderi, se vorbeşte de o formă uşoară de boală (când pierderile reprezintă mai puţin de 5% din greutatea corporală dinaintea îmbolnăvirii), o formă medie (când pierderile sunt cuprinse între 5-10%) şi o formă gravă, numită şi toxicoză (când pierderile depăşesc 10%).

Primele semne care ar trebui să ne îngrijoreze sunt: mărirea progresivă a numărului de scaune, reducerea consistenţei lor, modificarea aspectului şi culorii (muco-purulentă, sanghinolentă, verde).

Apariţia diareei acute depinde de vârstă (survine mai frecvent la sugari), de sezon (mai frecvent vara), de starea de nutriţie a copilului (mai frecventă la malnutriţi) şi de condiţiile de alimentaţie şi îngrijire.

Incidenţa crescută a diareei acute în perioada de sugar se explică prin particularităţile morfo-funcţionale ale tubului digestiv la această vârstă, prin posibilităţile foarte mari de infectare a hranei sugarului alimentat mixt sau artificial şi prin incidenţa mare a infecţiilor parenterale (din afara tubului digestiv).

De ce apare boala

Diareele acute au fie cauze determinante, fie cauze favorizante. Cauze determinante sunt infecţiile tubului digestiv, provocate de virusuri, bacterii, paraziţi şi fungi, dar şi infecţiile parenterale (otite medii şi otomastoidite, bronhopneumonii acute, infecţii urinare, piodermite, boli infecto-contagioase, septicemii). Alte cauze determinante sunt greşelile alimentare. Acestea pot fi cantitative (supra sau subalimentaţia) şi calitative (diluţii necorespunzătoare de lapte, excese unilaterale, alimente necorespunzătoare vârstei, fructe cu caracter laxativ).

Tot cauze determinante sunt şi antibioticele (ampicilină, tetraciclină), dar şi alergiile la proteinele laptelui de vacă şi la albumina din albuşul de ou). O altă cauză determinantă este şi malnutriţia.

Cauzele favorizante sunt reprezentate de carenţele de îngrijire (igienă individuală şi de mediu deficitară, căldură excesivă, frig) şi de factorii constituţionali (vârstă mică, dismaturitatea, rahitismul).

Boala îmbracă forme diverse

Diareea acută neetichetată etiologic sau diareea infantilă nespecifică reprezintă o formă comună de diaree acută, atât la sugar, cât şi la copilul mic.

Debutul bolii poate fi lent sau brutal, putând fi precedat de anorexie, agitaţie sau doar de indispoziţie. Apar apoi vărsăturile, durerile abdominale spontane şi scaunele diareice în număr de 4-5 pe zi, ajungând chiar şi la 6-10 scaune pe zi, emise în jet, cu miros acru. Starea generală se menţine, totuşi, bună.

Febra nu este obligatorie. Se poate constata o ascensiune termică uşoară, ca o consecinţă a deshidratării (febră de deshidratare), dar care dispare o dată cu rehidratarea. Dacă febra persistă şi după realizarea hidratării, atunci are semnificaţie de diaree acută infecţioasă.

În funcţie de intensitatea tulburărilor digestive, apar grade variate de deshidratare, apreciate clinic prin scădere ponderală.

Simptomele clinice ale deshidratării sunt caracteristice formei de deshidratare: extracelulară sau intracelulară. Deshidratarea extracelulară se traduce prin globi oculari înfundaţi în orbite, extremităţi reci, urinat rar şi în cantităţi mici. Deshidratarea intracelulară se traduce clinic prin: sete vie, febră, uscarea mucoaselor, agitaţie, convulsii.

De obicei, apar semne mixte de deshidratare. Este obligatoriu să se efectueze trei coproculturi imediat după ce scaunele au devenit diareice. Prima coprocultură se va face înaintea administrării de antibiotice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!