Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Dicţionar liturgic

Dicţionar liturgic

Un articol de: Ioan Valentin Istrati - 08 Iulie 2009

orarul - o piesă vestimentară liturgică, specifică diaconilor.

Orarul are forma unei fâşii de stofă având lungimea de aproximativ 4 metri, brodată cu fir care formează desene în formă de cruce.

Materialul din care este făcut este la fel cu materialul folosit pentru stiharul diaconesc. Orarul se poartă pe umărul stâng, astfel ca un capăt să atârne pe spate, până jos la picioare, iar celălalt capăt se trece peste piept, pe sub braţul drept şi se aduce pe la spate, tot pe umărul stâng şi cu capătul atârnat pe piept. Diaconul prinde acest capăt cu trei degete de la mâna dreaptă şi îl ridică în sus (până în dreptul frunţii) în timp ce se rostesc ecteniile sau alte formule liturgice, prin care credincioşii sunt îndemnaţi la rugăciune. Se numeşte orar (de la lat. oro, orare â a se ruga) pentru că în vechime el era o fâşie de pânză albă pe care diaconul o purta pe mână şi dădea cu ea semn credincioşilor când să se roage. Despre simbolismul orarului, Sf. Simeon al Tesalonicului spune că el înseamnă „firea cea nevăzută a îngerilor şi, atârnând pe umeri, înseamnă aripi; pe el e scris întreit sfânta cântare a îngerilor“; şi tot el spune că diaconul încinge cruciş orarul, înainte de împărtăşanie, „imitând prin aceasta pe serafimi, care îşi acoperă ochii în semn de umilinţă, căci nu cutează a privi slava lui Dumnezeu“.