Dicţionar liturgic

30 Iunie 2009

- Imnul heruvic sau Heruvicul ( Heruvikos) este imnul care se cântă de cântăreţ şi de credincioşi, în prima parte a Liturghiei credincioşilor, înainte de ieşirea cu Darurile (Vohodul mare). Când preotul citeşte în taină Rugăciunea a doua pentru credincioşi, pe care o încheie cu ecfonisul „Ca sub stăpânirea Ta, totdeauna fiind păziţi...“, la strană începe cântarea Heruvicului (care trebuie cântată foarte rar, papadic).

În timpul acestei cântări, preotul citeşte în taină Rugăciunea din timpul cântării heruvimice („Nimeni din cei legaţi cu pofte trupeşti...“), după care zice şi el încet, de trei ori, Imnul heruvimic („Noi care pe heruvimi cu taină închipuim...“). Terminându-se cântarea Heruvicului, preotul iese cu Cinstitele Daruri.

Imnul heruvic are un sens mistic, pe care îl exprimă chiar textul său. Credincioşii închipuie acum, în mod tainic, pe heruvimii din ceruri, deoarece, ca şi aceştia, se pregătesc să primească pe „Împăratul tuturor“, Care va apărea la Vohod sub forma Cinstitelor Daruri şi Căruia I se cântă „Aleluia!“, credincioşii fiind îndemnaţi prin Heruvic ca „toată grija cea lumească acum să o lepădăm...“ pentru a-L întâmpina cu cinstea cuvenită. La aceasta se adaugă şi cădirea din timpul Heruvicului. Acest imn s-a consacrat în rânduiala Sfintei Liturghii în secolul al VI-lea (574), printr-un decret al împăratului bizantin Iustin al II-lea, înlocuind un psalm în tact papadic, adică foarte rar şi prelung (v. Liturgica Specială, Bucureşti, ediţia a II-a, 1985, pp. 238-274). Credincioşii înconjură Tronul lui Dumnezeu, aşa cum cetele îngereşti înconjură pe Dumnezeu în Liturghia cerească - „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel în chip nevăzut înconjurat de cetele îngereşti“. Biserica orbitează axiologic şi mistic în jurul lui Dumnezeu, Centrul atotprezent al universului. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!