Dicţionar liturgic

22 Mai 2009

- Catapeteasma ( - katapetasma = văl, perdea) sau tâmpla ( - templon), numită uneori şi iconostas ( - ikonostasion, de la - ikon şi - stasis = susţinător de icoane), este un perete acoperit de icoane (şi făcut din lemn, piatră, marmură, cărămidă sau metal), care desparte cele două părţi principale din interiorul bisericilor ortodoxe, adică altarul şi naosul.

Catapeteasma (denumirea greacă) este de origine biblică şi aminteşte de perdeaua care despărţea Sfânta Sfintelor de Sfânta (III Regi 6, 21), atât la Cortul Mărturiei, cât şi la Templul iudaic din Ierusalim.

Tâmpla este denumirea românească şi vine, după unii, de la grec. templon (loc sfinţit, templu). Prin asociaţie cu tâmplă, parte a feţii omeneşti, se spune, în Transilvania, şi fruntar, fruntal, de la lat. frontale, pentru că Biserica este un anthropos - om mistic (Sfântul Maxim Mărturisitorul), iar catapeteasma este fruntea lui Hristos.

Pe catapeteasmă se află icoanele împărăteşti ale Mântuitorului şi ale Maicii Domnului, precum şi icoana hramului bisericii. Pe un registru superior se află icoanele apostolilor, ale proorocilor şi ale unor sfinţi, iar la mijloc, deasupra uşilor împărăteşti, icoana numită Deisis ( - deisis â rugăciune, mijlocire), icoană care va sta la baza întregului conţinut tematic al iconostasului de mai târziu.

Din secolul al XIV-lea înainte, bisericile ortodoxe şi-au fixat catapeteasma în forma ei de azi (cu trei rânduri de icoane, lăsând să se vadă din naos icoana de pe bolta altarului. Iconostasul are trei uşi, două laterale (diaconeşti sau îngereşti) şi la mijloc o uşă centrală, formată din două părţi care se deschid lateral, numite uşile împărăteşti. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!