Dicţionar liturgic

- Toaca (gr. - simantron; lat. signum, signaculum â instrument cu care se dă semnalul) este un instrument folosit în Biserica ortodoxă pentru a anunţa începerea slujbelor religioase.

Începând din secolul al IV-lea, după ce creştinismul a devenit o religie liberă, slujbele religioase se anunţau prin clopoţei sau trâmbiţă (ca în Vechiul Testament) şi direct prin bătăi în uşă, cu un ciocan de lemn. În locul acestora a rămas toaca, de lemn sau fier. Toaca este de trei feluri: toaca mică, toaca mare şi tochiţa. Toaca de lemn este formată dintr-un ciocan de lemn şi o scândură, pe care se bate cu ciocanul, după o anumită cadenţă. Toaca mică de lemn este portabilă, spre deosebire de toaca mare şi de tochiţa de fier, care sunt fixate de clopotniţă, ca şi clopotele. Toaca mică de lemn şi tochiţa sunt folosite la bisericile mănăstireşti şi la catedrale. Ea se bate la începutul fiecărei slujbe, într-o singură stare, ocolindu-se biserica seara şi dimineaţa, cu opririle şi închinăciunile cuvenite, în cele patru laturi ale bisericii: întâi se bate în faţa bisericii, apoi în latura de miazăzi, de răsărit, de miazănoapte şi din nou în faţa bisericii (la sărbători, sâmbătă seara şi duminică dimineaţa, la praznice împărăteşti şi la sfinţi cu Polieleu). În noaptea Învierii toaca se bate împreună cu clopotele.

Toaca semnifică stăruinţa şi trezvia Bisericii care deşteaptă pe credincioşi la slujbă, dar şi efortul nostru de a bate la porţile lui Dumnezeu. Toaca devine aşadar un instrument eshatologic, pentru că vesteşte intrarea Bisericii - Trupul lui Hristos - în cerurile slavei lui Dumnezeu: „Deschideţi căpetenii porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul Slavei. Cine este Acesta Împăratul Slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul Slavei“ (Psalmul 23, 7). (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)