Dicţionar liturgic

30 Aprilie 2009

- Vecernia (de la slv. veceru = seară; gr. - esperinos = vecernie, de la gr. - espera = seară) este prima dintre cele şapte Laude bisericeşti, slujbă de seară, cu care se începe ziua liturgică.

Vremea săvârşirii Vecerniei este ceasul al zecelea din zi, adică aproximativ ora patru după-amiaza, înainte de lăsarea serii - iarna, iar vara - pe la ora 18:00.

În mănăstiri, la sărbătorile cu Priveghere (în ajunul praznicelor împărăteşti şi a sfinţilor mai importanţi) şi sâmbăta seara, Vecernia se face după apusul soarelui, fiind urmată de Litie şi Utrenie.

Semnificaţia liturgică a Vecerniei este slava cuvenită lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, cerând şi ajutorul pentru pacea nopţii ce vine, după cum scrie Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Cântarea Vecerniei înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru, că am ajuns la sfârşitul zilei. De aceea, mulţumim pentru viaţa noastră, pentru hrană, pentru cugetele, cuvintele şi faptele noastre. Ne rugăm să petrecem noaptea în pace, căci noaptea este ca un simbol al sfârşitului vieţii noastre“.

Tot Vecernia semnifică perioada Vechiului Testament, în care oamenii zăceau în întuneric, aşteptând Lumina lină a lui Hristos, dar şi înserarea istoriei, veacul dinspre sfârşit şi aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!