Dicţionar liturgic

Triod (din gr. Triodion, treis odi - trei ode) este perioada dintre Duminica vameşului şi a fariseului şi Sâmbăta Mare dinaintea Paştilor. Tot Triod se mai numeşte şi cartea de slujbă ce cuprinde rânduiala serviciului divin din perioada numită a Triodului.

Această perioadă cuprinde zece săptămâni, din care primele trei sunt pregătitoare pentru post, iar restul de şapte săptămâni sunt ale Postului Mare.

Slujbele liturgice ale duminicilor, ale praznicelor împărăteşti şi ale sfinţilor din această perioadă se găsesc în cartea de slujbă numită Triod, combinate cu slujbe din Minei. În duminicile din perioada Triodului se cântă slujba din Octoih cu slujba din Triod, iar pentru sfinţii din Minei care cad duminica se cântă această slujbă (din Minei) numai dacă sfântul respectiv reprezintă hramul bisericii sau este sfânt cu polieleu.

Există o deosebire între Triod, Octoih şi Minei care constă din numărul de cântări ale canonului. În Octoih şi Minei canoanele sunt de nouă cântări, dar în Triod sunt de trei cântări (ode). De aici şi numele cărţii de Triod. Cele mai multe dintre canoanele Triodului, precum şi ordonarea şi introducerea lor în cult sunt atribuite Sfinţilor Teodor şi Iosif Studitul (secolul al IX-lea, de la Mănăstirea Studion).

Cartea Triodului dă şi îndrumări de tipic, nu numai asupra felului cum se săvârşesc unele slujbe ale sfinţilor, ci şi îndrumări privind veşmintele pe care trebuie să le îmbrace preoţii în perioada Triodului - culoare neagră în zilele de rând, purpurie sau luminoasă în sărbători -, precum şi în ce priveşte acoperămintele (Sfintei Mese, ale proscomidiarului, tetrapodului, analogului) şi dvera, care trebuie să fie toate de culoare închisă.

La sfârşitul cărţii de slujbă a Triodului este redată viaţa Sfintei Maria Egipteanca, scrisă de Sofronie, patriarhul Constantinopolului (secolul al V-lea), şi Tipicul lui Marcu sau „Capetele lui Marcu“ privitoare la rânduiala sfinţilor şi ale praznicelor care cad în perioada Postului Mare.

Unul dintre elementele semnificative ale acestei perioade este citirea Canonului cel Mare, scris de Sfântul Andrei Criteanul, un imn de pocăinţă în care sfântul autor aduce în lumină exemple de sfinţi, dar şi de păcătoşi care s-au pocăit, din Vechiul şi Noul Testament, spre a fi modele de întoarcere a credincioşilor. Tot în Canonul cel Mare sunt şi exemplele celor păcătoşi care au pierdut lumina lui Dumnezeu prin patimi - ca exemple de neurmat. Prin această recapitulare şi concentrare a istoriei, sfântul autor arată că sufletul uman unic cuprinde în sine întregul univers, adunând în sine istoria, pentru a o dărui într-un mod unic. Omul pocăit este deopotrivă tâlharul cel bun, femeia păcătoasă; primitorul de străini este un alt Avraam, râvnitorul de cele sfinte este un alt Ilie. Sfinţii concentrează cerul în inimi prin rugăciune şi îl revarsă personal lumii prin minuni. Tot astfel şi omul este chemat să asume lumea în iubire şi s-o dăruiască lui Dumnezeu sfinţită prin jertfă şi lumină interioară.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!