Moldova
Din inimă... pentru inimi de copii

Din inimă... pentru inimi de copii

04 Iunie 2015

Dornici de a se implica în cât mai multe activităţi, de a dărui din puţinul lor şi aproapelui, urcând astfel încă o treaptă pe scara duhovnicească, tinerii din cadrul Asociaţiei Tineretului Ortodox Român, filiala Piatra Neamţ, s-au mobilizat în cadrul unei acţiuni caritabile, prin strângerea de hăine, jucării şi alimente pentru copiii familiilor nevoiaşe din municipiul Piatra Neamţ şi pentru cei cu care viaţa a fost mai puţin darnică.

Conştientizând importanţa dimensiunii misionare a ATOR-ului, în perioada 28-29 mai 2015, tinerii au vizitat  pe cei aproximativ 15 copii din Centrul Mama şi Copilul, din comuna Turtureşti, pe alţi 25 de copii de la Centru Social „Împreună“, aflat în subordinea Primăriei, pe cei din cadrul Spitalului de Pediatrie din oraş,  10 copii din comuna Văleni şi alţi 25 din Gura Văii, aceştia din urmă provenind din familii nevoiaşe.

Sărbătorind Ziua Internaţională a Copilului - 1 iunie - în avans, în cadrul acţinii Dăruind vei dobândi,  atorenii au împărţit copiilor, pe lângă zâmbete calde şi deschise,  haine, jucării şi dulciuri. Au încercat şi chiar au reuşit să ofere copiilor, de vârstă preşcolară şi şcolară, clipe de neuitat, atrâgându-i în lumea de poveste a copilăriei, în care timpul şi spaţiul capătă alte dimensiuni, în care fericirea nu are nevoie de motive concrete pentru a fi împărtăşită cu ceilalţi.

Au fost întâmpinaţi cu bucurie de către gazde şi, la plecare, emoţiile i-au copleşit pe toţi, mici şi mari, căci ochii le erau scăldaţi în lacrimi, iar chipurile învăluite în lumină. Minutele petrecute împreună au dovedit că nu există fericire mai mare decât aceea de a citi pe chipul celui de lângă tine lumina veseliei.

Deşi nu a fost prima acţiune de acest gen, atorenii au fost vizibil mişcaţi de căldura sufletească a acestor mici adulţi în devenire, uimiţi de gândirea înţeleaptă a unora. A fost un prilej ce le-a reamintit de vorbele Mântuitorului, care surprind esenţa acestei perioade din viaţa fiecăruia dintre noi - puritatea, inocenţa plenară - a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor. Un îndemn, aşadar, la lepădarea de cele lumeşti şi la schimbarea noastră lăuntrică. Să învăţăm de la ei sensul cuvântului fericire - a dărui şi a iubi dezinteresat.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!