Timp liber
Din istoricul poştei

Din istoricul poştei

Dan Cârlea, 01 Februarie 2013

Pe meleagurile noastre, serviciul poştal a fost introdus imediat după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. La reţeaua bogată de drumuri comerciale şi militare care existau, romanii au construit o şi mai densă reţea de drumuri şi au introdus sistemul poştal pe care îl aveau şi în restul imperiului.

După retragerea aureliană, poşta a înregistrat o perioadă mare de declin, fiind reorganizată abia în secolul al XIV-lea. Domnitorii noştri aveau curieri care se numeau „călăraşi“ şi „lipcani“ care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Creşterea numărului călăraşilor a dus la apariţia olacului. Locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să pună la dispoziţie „calul de olac“ şi să se ocupe de procurarea nutreţului. Poşta acelor vremuri se ocupa doar de corespondenţa statului, a dregătorilor şi a solilor străini. Foarte rar oferea serviciu particularilor.

În secolul al XVI-lea, poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic, iar în secolul al XVII-lea au fost introduse releele de poştă, numite „menziluri“. Cele mai importante drumuri de poştă din acea perioadă erau în Moldova: Iaşi - Bârlad - Galaţi şi Iaşi - Hârlău - Cernăuţi, în Ţara Românească: Bucureşti - Târgovişte, Bucureşti - Piteşti - Craiova, Bucureşti - Silistra sau Giurgiu, iar în Transilvania: Braşov, Sibiu şi Bistriţa. Între Transilvania şi Ţara Românească existau drumuri comerciale de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova şi Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotuşului şi Pasul Ghimeş.

Până în secolul al XVIII-lea, cheltuielile necesare întreţinerii şi înfiinţării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor şi plata slujbaşilor au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi.

Reorganizarea poştei cu preluarea cheltuielilor de către stat s-a făcut în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Moldova şi a lui Alexandru Ipsilanti în Ţara Românească.

20 de bani de cal pe oră

În Ţara Românească, poşta era condusă la nivel central de doi căpitani de poştă cu reşedinţa la Bucureşti. În urma războiului austro-ruso-turc, serviciile poştale din Moldova şi Ţara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupaţie, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poşta se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a hotărât concesionarea poştelor către unii antreprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poştelor. Personalul era numit de către antreprenori şi domnie în baza unei înţelegeri. Primii concesionari au fost C. Scufa în Moldova şi Ion Hagi Moscu în Ţara Românească. Tarifele s-au dublat: de la 10 bani de cal pe oră la 20 de bani de cal pe oră. Particularii au primit dreptul să călătorească cu poşta în baza unui permis.

La sfârşitul războiului ruso-turc (1806-1812), situaţia generală era una critică, aşa încât apariţia unor mari investitori în domeniu a fost o binecuvântare pentru refacerea serviciului. Manuc-bei a fost un astfel de investitor, el donând statului 60.000 de lei şi împrumutând statul cu 100.000 de lei, fără a cere dobândă.

Serviciile poştale străine pe teritoriul românesc

În Ţările Române funcţionau în secolul al XIX-lea şi serviciile poştale ale Austriei şi Rusiei. Austriecii au desfăşurat activităţi poştale în Principatele Române între anii 1718 şi 1869, cea mai veche ştampilă cunoscută a poştei austriece în Ţara Românească datând din 1811, purtând  inscripţia „Bukarest in der Walachez“, iar în Moldova este cunoscută din al doilea deceniu al secolului al XIX-lea ştampila cu inscripţia „Moldau“. Rusia câştigase privilegiul de a înfiinţa consulate şi oficii poştale în Moldova şi Ţara Românească în urma tratatului de la Kuciuc Kainargi, din 21 iulie 1774, care a încheiat războiul ruso-turc din 1768-1774.

Apariţia diligenţei

După Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu şi revenirea la domniile pământene în 1822, serviciul român poştal s-a modernizat. Domnitorii sub care s-a reorganizat poşta au fost Grigore Ghica în Ţara Românească şi Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova.

În Moldova şi Ţara Românească au fost înfiinţate serviciile de transport pentru călători, mărfuri şi corespondenţă, s-au organizat licitaţii pentru concesionarea poştelor şi au fost introduse serviciile de diligenţă.

Tot atunci, s-au reorganizat poştele şi în Transilvania.

În 1841, în Ţara Românească s-au introdus trăsurile numite „braşovence“ pe rutele spre Brăila, Giurgiu, Câineni şi Focşani. În 1846 s-a luat hotărârea ca „gropurile“ (săculeţele sigilate) de bani care aparţineau statului sau particularilor să fie expediate prin poştă pe răspunderea antreprenorilor. Anul 1846 este cel în care s-a organizat în Bucureşti primul oficiu poştal, la cererea comercianţilor.

În vremea lui Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856), care numea şi directorul de poştă, s-a introdus un serviciu de diligenţă pe rutele: Bucureşti - Piteşti şi Bucureşti - Giurgiu.

Primele cutii poştale

În timpul lui Grigore Alex. Ghica (1849-1853; 1854-1856), în Moldova s-a înfiinţat un serviciu poştal oficial pentru transportul corespondenţei între ţinuturi şi plase. Între plase şi comune, corespondenţa se făcea prin intermediul dorobanţilor călări şi a vătăşeilor speciali. În fiecare judeţ au fost înfiinţate oficii poştale, ceea ce a dus la apariţia funcţiei de factor poştal. Existau curse regulate pentru  transportul actele oficiale şi corespondenţa particularilor şi s-a fixat un tarif unic pentru corespondenţă. Serviciul de diligenţă a fost inaugurat în 1850 şi a funcţionat iniţial de două ori pe săptămână, pe rutele Iaşi - Roman - Bacău - Focşani, de unde se făcea legătura cu poşta munteană. În urma războiului Crimeii, în Moldova, poştele au fost definitiv constituite ca instituţie de stat. Au apărut cutiile poştale, iar în luna iulie 1858 au fost utilizate primele mărci poştale adezive.

Roma Antică a avut primul serviciu de poştă

Termenul „poştă“ provine din limba latină, de la „statio posita in ...“, care înseamnă „Staţia amplasată (poziţionată) în...“.

Primul serviciu poştal din lume a fost dezvoltat în Roma Antică, pe vremea împăratului Augustus Caesar (62 î.Hr.-14 d.Hr.), şi era destinat exclusiv corespondenţei guvernamentale. Pentru cetăţeni au fost introduse aceste servicii mai târziu. Un rol important în desfăşurarea bună a poştei în Imperiul Roman l-a avut reţeaua de drumuri, foarte bine pusă la punct. Este adevărat că drumurile atât de bune se construiseră pentru deplasarea uşoară a armatei, dar aceasta a dus şi la bunul transport de corespondenţă şi mărfuri.

Este celebru dictonul „Toate drumurile duc la Roma“, dar şi sintagma „kilometrului zero“ îşi are originea tot în Imperiul Roman şi are legătură tot cu sistemul de drumuri. Kilometrul zero era o coloană de bronz aurită, pe care erau marcate capitalele provinciilor romane. Poşta se numea „cursus publicus“ („poşta guvernamentală“) şi era subordonată nemijlocit împăratului. Transportarea corespondenţei terestre era asigurată cu ajutorul cailor, iar pe mare, cu corăbiile. Staţiile poştale, care se numeau „mansiones“ şi „stationes“, erau amplasate în localităţi mai mari şi reprezentau locurile unde se odihneau şi înnoptau caii. Erau situate la o zi de mers una de alta. Această „cale de o poştă“ măsura în jur de 14 km.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!