Memoria Bisericii
Din trecutul bisericesc al Hotinului

Din trecutul bisericesc al Hotinului

Adrian Nicolae Petcu, 02 Iulie 2013

Când pronunţăm numele de Hotin, ne gândim imediat la cetăţile lui Ştefan cel Mare. Deşi nu sfântul voievod ridicase această cetate, pentru el, Hotinul a fost unul din bastioanele de apărare ale Moldovei pe care le moştenise şi le întărise. Însă, alături de trecutul militar, Hotinul are o istorie bisericească ce începe din vremea lui Alexandru cel Bun. La înfiinţare, Episcopia Rădăuţilor va fi primit ţinutul Hotinului în jurisdicţie canonică. Hotinul era parte a Ţării Moldovei şi a Bisericii Moldovei. Însă Hotinul va cunoaşte o perioadă de mari frământări după declanşarea războaielor, în secolul al XVIII-lea. Iar schimbările politico-militare vor influenţa situaţia bisericească. Ţările Române se aflau la confluenţa marilor imperii ale Europei: ţarist, habsburgic şi otoman. În 1711, ruşii pierd războiul în faţa turcilor. Ca o măsură de siguranţă, otomanii cuceresc cetatea Hotinului, formând o raia cu o zonă împrejmuitoare mare luată din trupul Moldovei, cu toate protestele domnitorului Nicolae Mavrocordat. Hotinul avea să fie ocupat de turci până la 1771. Iniţial, treburile bisericeşti erau în grija episcopului de Rădăuţi. Însă, la 1748, mitropolitul Filotei al Proilaviei (raiaua Brăilei) a cerut Porţii ca Hotinul să intre în jurisdicţia sa, aşa cum erau toate raialele din zona Dunării, a Nistrului şi a nordului Mării Negre. Cererea i-a fost acceptată prin firman, dar a trezit protestele mitropolitului Moldovei, ale domnitorului Constantin Racoviţă şi ale boierilor ţării. Pentru gestul său, Filotei a fost caterisit de către Sinodul din Constantinopol, dar urmaşul, Daniil, a păstrat titulatura de mitropolit al Proilaviei şi Hotinului. Urmează o perioadă de interimat pe fondul protestelor abia stinse ale moldovenilor. Hotinul va fi fost îndrumat spiritual de epitropi. În 1766, arhimandritul Neofit de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bucureşti este chemat de mitropolitul Daniil ca episcop de Hotin. Slujitorul grec din capitala Ţării Româneşti refuză, pentru a fi preot al comunităţii greceşti din Sibiu. Un an mai târziu este ales episcop de Hotin un Amfilohie, probabil un moldovean. Alegerea va fi fost rezultatul unei înţelegeri între scaunul domnesc de la Iaşi şi Mitropolia Proilaviei. Trei ani mai târziu începe un alt război. Ruşii cuceresc Ţările Române, iar boierii şi mai-marii Bisericii din Moldova cer împărătesei Ecaterina a II-a ca Hotinul să revină în trupul ţării şi chiar desfiinţarea Mitropoliei Proilaviei. Cererile le-au fost acceptate, deoarece Rusia avea proiecte mari pentru viitorul Balcanilor. În consecinţă, episcopul de Rădăuţi a primit jurisdicţia asupra Hotinului, făcând vizitaţii canonice şi hirotonii. Însă, la 1774, turcii cuceresc din nou Hotinul, conştienţi fiind că acesta reprezintă un important avanpost în calea expansiunii ruseşti. Mitropolia Proilaviei este reînfiinţată, iar titularul îşi exercită dreptul de jurisdicţie asupra Hotinului. Însă, din acest război, al treilea beligerant, Austria, trebuia să obţină ceva. Prin presiuni, în urma păcii de la Focşani, Austria primea nordul Moldovei, fără o delimitare precisă. Cu toate protestele domnitorului Grigore al III-lea Ghica, pentru care a fost şi mazilit de către turci, austriecii au înaintat în interiorul Moldovei atât cât li s-a permis, luând Rădăuţii şi salba de mănăstiri, cu Putna în frunte, până în apropiere de Hotin. Aşa se face că, la ocuparea Hotinului între 1788 şi 1792 de către austrieci, episcopul de Rădăuţi solicita ascultarea canonică a acestui ţinut. Prinsă de evenimentele revoluţionare din Franţa, Austria a fost nevoită să se retragă, lăsând cetatea în mâna Turciei, pentru ca Rusia să primească teritoriul dintre Nistru şi Bug. Era evident că noua putere din zonă era Rusia, care cu paşi mici, dar hotărâtori, se îndrepta spre Balcani pentru refacerea Imperiului Bizantin. La 1806, conştientă de faptul că Austria avea probleme provocate de Franţa lui Napoleon, Rusia începe un alt război împotriva Turciei. Sunt cucerite Ţările Române, în speranţa alipirii lor. Hotinul este luat de ruşi, alături de teritoriul dintre Nistru şi Prut, care mai târziu va primi numele de Basarabia. După preluarea teritoriului de către ruşi, Gavril Bănulescu Bodoni cere stăpânirii ţariste să se înfiinţeze o eparhie a Chişinăului şi Hotinului, deoarece autorităţile îşi aveau sediul la Chişinău, iar la Hotin fusese o eparhie. Cererea lui Bodoni avea în vedere stabilirea unei jurisdicţii canonice ruseşti în Basarabia şi păstrarea Hotinului, mereu pretins de un episcop care acum se afla sub stăpânire habsburgică. Aşa s-a statuat stăpânirea ţaristă în Basarabia pentru mai bine de un secol.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!