An omagial
Dispute asupra adaosului Filioque

Dispute asupra adaosului Filioque

Adrian Agachi, 28 Septembrie 2010

Perioada în care termenul Filioque a devenit cu adevărat un motiv de dispută între Răsărit şi Apus s-a consumat când Sfântul Fotie cel Mare a ocupat scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Conflictul s-a transformat dintr-o simplă dispută terminologică într-una dogmatică.

Deşi Filioque nu fusese adoptat oficial de episcopul Romei şi nu era inclus în Crez decât în anumite zone ale Occidentului, Sfântul Fotie a considerat că reprezintă o eroare peste care nu se poate trece cu uşurinţă, începând astfel o controversă neîncheiată până astăzi.

Comunicarea deficitară Apus – Răsărit

Într-un material anterior aminteam faptul că actele Sinodului Ecumenic din 787 au fost traduse atât de deficitar, încât regele Carol cel Mare, întemeietorul dinastiei carolingiene în Apus, a considerat că Răsăritul s-a întors la idolatrie, transformând icoanele în idoli. Desigur, acest aspect arată cât de slabă era puntea de comunicare între cele două zone ale Europei. Astăzi, o astfel de întâmplare ar fi cu neputinţă, dar atunci, datorită distanţelor apreciabile, imposibil de acoperit într-un timp scurt, ştirile ajungeau târziu şi deseori deformate. Spre exemplu, în secolul al XV-lea, a durat mai mult de o lună pentru ca în Roma să ajungă vestea căderii Constantinopolului. Nu doar distanţa, ci şi diferenţa de limbă a jucat un rol fundamental. În Răsărit se folosea exclusiv limba greacă, în timp ce Apusul folosea limba latină. Traducerile nu erau prea bine efectuate, iar acest aspect s-a dovedit extrem de important în conturarea unei comunicări deficitare între Răsărit şi Apus. Cercetătorii moderni au pus acest rezultat şi pe seama controverselor eretice existente atât în Răsărit, cât şi în Apus. Astfel, "Bizantinii nu cunoşteau diferitele stadii de dezvoltare în privinţa termenului Filioque care se petrecuseră în Apus între secolele al VI-lea şi al IX-lea. Comunicarea a început să fie tot mai dificil de realizat, iar propriile lor probleme legate de monotelism, iconoclasm şi ameninţarea Islamului le-au oferit puţin timp pentru a urmări cu atenţie dezvoltarea teologiei apusene" (The Filioque: A Church-Dividing Issue? An Agreed Statement of the North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, St Vladimirâs Theological Quarterly 48:1 (2004), p. 103). Din păcate, a fost nevoie de o controversă legată de jurisdicţie regională pentru a se ajunge la miezul unei dispute aparent fără ieşire.

Creştinarea Bulgariei - motivul disputei

Hanul Boris I al Bulgariei a fost cel care a decis încreştinarea poporului său. În acest scop, el a trimis delegaţii atât la Constantinopol, cât şi la Roma. Ambele episcopii au trimis misionari în Bulgaria, dar diferenţele legate de anumite aspecte practice, cât şi dogmatice, au făcut ca emisarii bizantini să fie nevoiţi să se retragă. Sfântul Fotie cel Mare, care era în vremea respectivă patriarh al Constantinopolului, a criticat aspru existenţa misionarilor apuseni în Bulgaria considerând că astfel episcopul Romei a trecut dincolo de limitele fizice ale jurisdicţiei sale. Bulgaria se afla exact în zona limitrofă a ambelor episcopii. Evident, acest lucru a condus la un motiv de dispută între Răsărit şi Apus. Ceea ce ne interesează mai mult în momentul de faţă este faptul că Sfântul Fotie a fost primul care a criticat cu argumente temeinice introducerea termenului Filioque în Crez. Astfel, el a numit acest adaos "o adevărată blasfemie şi a prezentat o argumentare teologică substanţială împotriva viziunii trinitare pe care acesta o presupune. Opoziţia lui Fotie împotriva adaosului Filioque era bazată pe propria opinie că semnifică existenţa a două cauze în Sfânta Treime şi diminuează monarhia Tatălui. Prin urmare, adaosul Filioque îi apărea drept o respingere a caracterului distinctiv al fiecărei persoane a Sfintei Treimi şi care conduce la confuzia relaţiei dintre acestea, fiind inspirat totodată din politeismul păgân şi sabelianismul modalist" (The Filioque: A Church-Dividing Issue? An Agreed Statement of the North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, St Vladimirâs Theological Quarterly 48:1 (2004), p. 103). Cu toate acestea, cercetătorii sunt de părere că Sfântul Fotie nu cunoştea bazele argumentării apusene în această privinţă şi nici textele patristice care păreau să susţină validitatea acestui adaos. În enciclica adresată tuturor episcopilor răsăriteni, scrisă în 867, Sfântul Fotie cerea organizarea unui Sinod Ecumenic care să rezolve problema interpolării termenului Filioque. Un Sinod urma să fie, într-adevăr organizat, chiar în cursul anului respectiv, dar rezultatul a generat doar un conflict mai mare decât tema discutată în sine.

Anatema reciprocă între Răsărit şi Apus

Pentru prima dată în istorie s-a întâmplat ca atât patriarhul de Constantinopol, cât şi episcopul Romei să se anatemizeze reciproc. În urma Sinodului de la Constantinopol din 867, Sfântul Fotie l-a declarat depus din scaun pe episcopul Nicolae al Romei. Acest lucru a fost considerat un act răzbunător de episcopul Romei, care nu îl recunoscuse niciodată drept patriarh al Constantinopolului pe Sfântul Fotie cel Mare datorită faptului că acesta fusese ales în scaun când era un simplu laic. Conducerea imperială nu l-a susţinut pe Sfântul Fotie şi i-a cerut să se retragă din scaun din cauza acestei decizii. Mai mult decât atât, în anul 869, un sinod convocat tot la Constantinopol l-a excomunicat pe Fotie, situaţia sa devenind de-a dreptul dramatică. Trebuie remarcat că adaosul Filioque, deşi reprezenta una dintre temele principale ale Sinodului din 867, a fost trecut sub tăcere în acest conflict imens dintre Roma şi Constantinopol.

Semne de împăcare

Lucrurile au început să se schimbe odată cu a doua numire a Sfântului Fotie cel Mare ca patriarh al Constantinopolului survenită în anul 877. Episcopul Ioan al VIII-lea al Romei dorea să restabilească relaţiile corespunzătoare cu patriarhul Constantinopolului şi, în acest sens, a fost convocat un nou Sinod la Constantinopol, în 879-880. Acest Sinod l-a declarat pe Sfântul Fotie drept patriarh legitim al Constantinopolului şi a abrogat hotărârile sinodului convocat cu zece ani înainte. Ceea ce surprinde este rezultatul discuţiei cu privire la adaosul Filioque. "Nu a existat nici o discuţie extensivă asupra adaosului Filioque, care nu făcea încă parte din Crezul utilizat în Roma. De asemenea, nu a fost făcută nici o declaraţie cu privire la justificarea sa teologică, dar, cu toate acestea, Sinodul a reafirmat textul original al Crezului niceo-constantinopolitan, fără adaosul Filioque şi i-a anatemizat pe toţi cei care ar dori să compună o altă mărturisire de credinţă" (The Filioque..., pp. 104-105). Un alt lucru interesant este faptul că nu s-a intervenit în privinţa problemei jurisdicţionale, toţi episcopii fiind de acord să lase acest lucru la latitudinea împăratului. Trebuie să remarcăm că Sfântul Fotie cel Mare a dat dovadă de o înţelepciune deosebită atunci când a refuzat să aducă din nou în discuţie problema termenului Filioque. Astfel, a fost atent să fie utilizat în cadrul Sinodului doar textul Crezului niceo-constantinopolitan şi să interzică încă o dată orice altă mărturisire de credinţă care ar mai putea apărea. Astfel, problema era din punct de vedere canonic rezolvată. În vremea respectivă, adaosul Filioque nu era utilizat pe scară largă, aşa cum a început să fie în debutul secolului al XI-lea. În mod clar, Sfântul Fotie şi-a dat seama că o eventuală discuţie directă ar genera o controversă inutilă. De vreme ce însuşi episcopul Romei refuza introducerea adaosului în Crez în timpul Sfintei Liturghii, Sfântul Fotie nu avea cum să demonstreze că există o eroare dogmatică. Cu toate acestea, după a doua depunere a sa din scaunul patriarhal, Fotie a lăsat o serie de argumente împotriva acestui adaos în scrierile şi epistolele sale. Aşa cum vom observa în materialul următor, Sfântul Fotie a anticipat corect răspândirea tot mai largă a adaosului Filioque în Apus. Câteodată, faptul că nu respingi sămânţa înseamnă că accepţi planta care se va dezvolta mai târziu. Filioque de-abia îşi începea ascensiunea..

"Bizantinii nu cunoşteau diferitele stadii de dezvoltare în privinţa termenului Filioque care se petrecuseră în Apus între secolele al VI-lea şi al IX-lea. Comunicarea a început să fie tot mai dificil de realizat, iar propriile lor probleme legate de monotelism, iconoclasm şi ameninţarea Islamului le-au oferit puţin timp pentru a urmări cu atenţie dezvoltarea teologiei apusene."

The Filioque...


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!