An omagial
Dogmele ca bază a credinţei (I)

Dogmele ca bază a credinţei (I)

Adrian Agachi, 11 Mai 2010

Perioada cuprinsă între primele două Sinoade Ecumenice a prilejuit dezbateri aprinse şi conflicte încheiate deseori într-un mod brutal între ortodocşi şi arieni. Surprinde, fără îndoială, concluzia cercetătorilor moderni care afirmă că, în această perioadă, chiar şi Sfinţii Părinţi implicaţi au avut nevoie de o perioadă de timp pentru a accepta validitatea termenului de consubstanţialitate, sau, aşa cum este precizat în Crez, deofiinţă.

Atât Sfântul Atanasie cel Mare, cât şi Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Vasile cel Mare au desfăşurat o argumentaţie solidă în jurul acestui cuvânt, pentru a nu cădea în capcana modalismului ascuns proliferat de episcopul Marcellus de Ancyra. În următoarele materiale vom discuta contribuţia importantă a Sfântului Chiril al Ierusalimului, urmând ca, în cursul articolelor ulterioare, să ne concentrăm asupra Sfântului Vasile cel Mare.

Rezervele Sfântului Chiril privind termenul de consubstanţial

Despre Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-387) am mai discutat în cadrul unui material anterior şi nu vom mai insista asupra aspectelor precizate acolo. Catehezele sale reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi citite opere patristice de-a lungul istoriei Bisericii. Cu toate acestea, aşa cum am subliniat şi în trecut, Sfântul Chiril nu a receptat de la bun început termenul de consubstanţial, tocmai datorită acuzelor de modalism aduse arienilor. Trebuie să explicăm aici, cât mai simplu posibil, de ce putea fi acest cuvânt interpretat într-un asemenea sens. În primul rând, prin afirmarea consubstanţialităţii sau deofiinţimii Tatălui şi a Fiului, lipsită de precizarea unei distincţii în două Persoane diferite, care au totuşi aceeaşi Fiinţă, se ajungea la formula modalistă a lui Sabelie. Nu ştim când s-a născut acest eretic, dar murise deja în jurul anului 257. Sabelie afirma deplina identitate a Fiului cu Tatăl, declarând că există un singur Dumnezeu care se manifestase când ca Tată, când ca Fiu în cursul istoriei. Spre exemplu, episcopul Marcellus de Ancyra, în cursul primului Sinod Ecumenic apărase deofiinţimea Fiului cu Tatăl, dar o făcuse într-un mod strict modalist, lucru pentru care va fi condamnat mai târziu. De aceea, a durat mult timp după încheierea primului Sinod Ecumenic pentru ca termenul să fie acceptat. Plauzibilitatea sa era încă neclară. Au fost necesare mai multe lucrări şi întâlniri pentru ca deofiinţimea Fiului şi a Tatălui să fie înţeleasă corect şi nu într-o direcţie modalistă. Meritul Sfinţilor Chiril al Ierusalimului şi Vasile cel Mare este incontestabil în această direcţie.

"Esenţa credincioşiei constă din învăţături drepte şi fapte bune"

Este foarte interesantă modalitatea în care Sfântul Chiril prezintă credinţa creştină catehumenilor. Trebuie precizat că, dintre cele 23 de cateheze, 18 sunt baptismale, iar 5 mistagogice. Cele baptismale erau adresate catehumenilor (păgâni sau iudei aflaţi în perioada pregătitoare de dinaintea botezului) înainte de Botez, iar cele mistagogice erau adresate celor proaspăt botezaţi şi trecuţi la credinţa creştină. Primele trei cateheze reprezintă o introducere în realitatea ascetică a creştinismului. Chemarea lui Dumnezeu adresată catehumenilor, pe care ei se pregătesc să o împlinească botezându-se, nu se încheie odată cu săvârşirea Botezului. Păcatele se curăţă prin Botez, dar posibilitatea de a păcătui rămâne în continuare. Sfântul Chiril încearcă să îi pregătească pe catehumeni şi pentru ispitele care vor urma Botezului, dar nu doar în privinţa încercărilor ascetice, ci şi în privinţa celor legate de propria credinţă. De aceea, în prologul catehezei a IV-a, precizează următoarele: "Esenţa credincioşiei constă din două lucruri: din învăţături drepte şi din fapte bune. Nici învăţăturile nu sunt bine primite de Dumnezeu fără fapte bune şi nici faptele săvârşite fără învăţături drepte nu sunt primite de Dumnezeu. Care este folosul de a cunoaşte învăţăturile despre Dumnezeu, dar a face, cu neruşinare, desfrânare? Iarăşi, care-i folosul de a trăi în înfrânare într-un chip bun, dar a huli cu lipsă de evlavie? Cea mai mare bogăţie este învăţarea dogmelor; dar este nevoie de un suflet treaz, pentru că sunt mulţi cei furaţi de filosofia şi învăţătura cea deşartă" (Cateheze, IV:2, trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, 2003, p.50). Observăm cum Sfântul Chiril al Ierusalimului nu pierde prilejul de a acorda un plan egal în dezvoltarea credinţei, atât învăţăturilor drepte, cât şi faptelor bune. Fără învăţăturile drepte, transformăm credinţa într-o misiune socială fără orizont, iar fără fapte bune, credinţa noastră devine o filosofie abstractă, fără rezultate concrete. Sfântul Chiril consideră că, pentru ferirea creştinilor de învăţăturile greşite proliferate de păgâni, eretici şi iudei, "se impune învăţarea Simbolului de credinţă şi a tâlcuirilor lui" (p.50). De aceea, afirmă în continuare: "Mi se pare că este bine ca înainte de a vă preda Simbolul credinţei să vorbesc acum, într-un scurt rezumat, despre învăţăturile absolut necesare; aceasta, pentru ca nu cumva din pricina mulţimii celor care vor fi spuse şi din pricina duratei zilei Sfintei Patruzecimi, să fie uitate de cei mai puţin înzestraţi la minte dintre voi. Dar ca să nu uităm pe cele ce le vom cultiva mai pe larg mai târziu, de aceea le semănăm pe scurt acum" (p.50-51). Am decis să prezentăm mai întâi acest rezumat al Sfântului Chiril al Ierusalimului, pentru că precizează foarte eficient, pe scurt, câteva aspecte importante conţinute şi în Crez.

Dogma despre Dumnezeu

"Aşadar, în primul rând să fie pusă ca temelie în sufletul nostru dogma despre Dumnezeu. Este numai un singur Dumnezeu, nenăscut, fără de început, neschimbat, nemutat. Nu s-a născut din altul şi nici nu are pe un altul moştenitor al vieţii. Nu-şi are începutul existenţei în timp şi nici nu se sfârşeşte vreodată. Este bun şi drept (...) Este deci numai un singur Dumnezeu, făcătorul sufletelor şi trupurilor. Unul este creatorul cerului şi al pământului, făcătorul îngerilor şi arhanghelilor. El este creatorul multora. Dar, înainte de veci, Tatăl unuia singur, numai al unuia singur: Unul-Născut Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care a făcut toate, cele văzute şi cele nevăzute. Acest Tată al Domnului nostru Iisus Hristos nu este circumscris în vreun loc, nici nu este mai mic decât cerul (...) Cunoaşte mai dinainte viitorul şi este mai puternic decât toate. Cunoaşte totul şi face ce voieşte. Nu este supus legilor firii, nici devenirii, nici soartei, nici destinului. Este desăvârşit în totul şi posedă în chip egal orice fel de virtute. Nu se micşorează, nici nu creşte, ci este totdeauna la fel" (p.51-52). Am redat acest lung citat tocmai pentru a observa felul în care Sfântul Chiril al Ierusalimului foloseşte Simbolul de credinţă pentru a-şi dezvolta argumentaţia iniţială. Aici avem tratat primul articol de credinţă referitor la Tatăl. În mod clar, mai poate fi distins şi alt aspect: critica voalată a diverselor concepţii eretice şi păgâne privind natura şi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl nu cunoaşte schimbare, este etern şi nenăscut, nemaiavând alt început precum majoritatea zeilor păgâni. Este deasupra temporalităţii şi Creatorul universului şi, totodată, este lipsit de circumscriere. În tot acest pasaj, există o critică directă a păgânismului, care adoră zei prinşi în temporalitate şi care nu se pot deosebi de diferite aspecte ale lumii create. În partea finală a fragmentului, lucrul acesta devine şi mai evident. Zeii vechilor greci, spre exemplu, nu se putea opune nici ei sorţii, devenind, la fel ca oamenii, prizonierii unui destin implacabil. Nu este cazul pentru Tatăl, care este "desăvârşit în totul şi posedă în chip egal orice fel de virtute. Nu se micşorează, nici nu creşte, ci este totdeauna la fel." Mergând pe linia apologeţilor, Sfântul Chiril deosebeşte credinţa corectă de cea eronată proliferată de păgâni şi eretici. Acest lucru s-a dovedit primordial în perioada respectivă, deoarece multitudinii părerilor eronate ale păgânilor li s-au adăugat şi cele susţinute de arieni. În următorul material vom analiza celelalte dogme cuprinse în acest rezumat, urmând ca, după aceea, să dedicăm un timp tâlcuirii Crezului efectuată de Sfântul Chiril în continuarea Catehezei a IV-a.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!