Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Doi mari teologi europeni admiratori ai Sfântului Maxim Mărturisitorul

Doi mari teologi europeni admiratori ai Sfântului Maxim Mărturisitorul

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Ziarul Lumina - 07 Septembrie 2018

Contribuția Facul­tății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Uni­ver­sității din București la organizarea unui simpozion inter­național cu tema „Dumitru Stăniloae și Hans Urs von Balthasar despre Părinții Bisericii (Sfântul Maxim Mărturisitorul)” se înscrie în seria manifestărilor academice dedicate comemorării a 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui profesor Dumitru Stăniloae (1993-2018), proeminent reprezentant al teologiei ortodoxe române și universale. Timpul scurs de atunci a confirmat receptarea continuă și crescândă a operei sale, care poate fi definită ca o sinteză neopatristică creatoare, în țara sa natală - România, precum și în tot mai multe țări din lume.

Părintele Dumitru Stăniloae a realizat vasta sa operă teologică prin redescoperirea profunzimii și actualității permanente a gândirii Sfinților Părinți. Totuşi, el nu doar a tradus și explicitat contribuția lor teologică majoră pe plan universal, ci a și continuat în duhul Sfinților Părinți reflecția teologică ortodoxă într-un mod creator. Părintele Stăniloae a realizat aceasta prin preluarea unor teme majore din literatura patristică, pe care le-a adâncit și le-a actualizat pentru contemporanii săi, într-un dialog cu problemele contextului teologic-religios, sociocultural și eclesial-misionar al secolului 20.

Interesul constant al părintelui Stăniloae pentru opera Sfântului Maxim Mărturisitorul (†662), concretizat în numeroase traduceri din scrierile sale, l-a determinat să utilizeze în comentariile sale substanțiale și contribuțiile altor teologi creștini, răsăriteni sau apuseni, pe care le-a considerat utile pentru înțelegerea corectă și completă a gândirii Sfântului Maxim. Unul dintre acești teologi apuseni a fost Hans Urs von Balthasar, admirator, traducător și comentator al Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe care teologul romano-catolic l-a redescoperit Occidentului creștin.

Atât părintele Dumitru Stăniloae, cât şi părintele Hans Urs von Balthasar au valorizat teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, subliniind că tema centrală a oricărei teologii creştine trebuie să fie iubirea Preasfintei Treimi arătată în şi prin Iisus Hristos pentru mântuirea lumii, deoarece, așa cum spune Hans Urs von Balthasar, „numai iubirea este demnă de credință” („l'Amour seul est digne de foi”; „Glaubhaft ist nur die Liebe”).

Felicităm pe toți organizatorii și participanții la lucrările acestui simpozion internațional de teologie, care își propune să evidențieze modul în care doi teologi exponențiali ai secolului 20, unul din estul, celălalt din vestul Europei creștine, au reuşit să aducă în actualitate teologia Sfinților Părinți ai Bisericii nedespărţite, în mod deosebit teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Binecuvântăm cu părintească dragoste pe toţi participanţii la lucrările simpozionului, exprimându-ne speranța că rezultatele acestuia vor fi receptate ca fiind o frumoasă cooperare academică şi o cinstire a memoriei celor doi mari teologi europeni.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis la Simpozionul teologic internațional „Dumitru Stăniloae și Hans Urs von Balthasar despre Părinții Bisericii (Sfântul Maxim Mărturisitorul)”, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în perioada 6-8 septembrie 2018.